2009 este anul deşteptării, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o sută şi douăzeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oară însă, circumstanţele reale ale morţii sale sunt puse în discuţie publică iar conturul activităţii sale politice şi jurnalistice este luat în calcul pentru a desluşi dispariţia sa abruptă. Puţină lume ştie cum a murit Eminescu: lovit în cap în timp ce cânta "Deşteaptă-te române"! Manualele şcolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici "amănunte" continuând perseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică.
Cine sunt aceia care perpetuează falsul şi alimentează mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba română predau tâmpenii peste tâmpenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine îi girează, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovaţi de risipirea zestrei lăsată de acesta? Ce fel de stat este statul român care recompensează detractorii lui Eminescu şi pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?
Tendinţa detractorilor este de a-l coborî în planul discutabilului şi al disputabilului. Negaţia şi denigrarea, “demitizarea” şi “prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioadă este însă expresia unui alt tip de apetit critic, generat şi coordinat de o grupare descalificată moral dar totodată dominantă, încă, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de creştin ortodox, ba nu ar fi meritat să fie numit poet naţional, ba nu era “politicaly corect”, ba aşa ba pe dincolo. Pe undeva tot răul este spre bine, pozitivarea negativităţii funcţionează şi (mai ales) în “cazul Eminescu”. Punerea sub semnul întrebării a valorii, chiar negaţia şi contestarea lui Eminescu are şi o parte pozitivă deoarece până la urmă îl întăreşte. Critica valorii instituţionalizate este utilă în sine fie şi pentru că astfel are loc testarea trăiniciei scării de valori. Faptul că o operă ajunge, periodic, obiect de contestaţie se încadreaza în ciclul firesc al "ajustărilor" contemporaneităţii.
Eminescu a trecut cu bine prin toate aceste încercări. Chiar sub aspect comercial, Eminescu a rămas în top, producându-se mai mulţi bani din re-re-editările sale decât din toate operele cumulate ale întregii bresle scriitoriceşti din România, pe parcursul ultimului secol. În cei peste 150 de ani de circulaţie neintrerupta, numele său nu s-a estompat nicio clipă. Singurul reper serios de evaluare a circulaţiei numelui lui Eminescu este chiar biblioteca Eminescu, constituită la Botoşani, din donaţia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu, care include 8.000 de titluri de cărţi de şi despre Eminescu, la care se vor adăuga, alte (cel puţin) 7.000 de volume. Au apărut şi vor mai apare mii de cărţi, ale multor mii de autori care l-au adjudecat sau l-au judecat, l-au contestat, refuzat, criticat.
„Sacrificarea” lui Eminescu, re-executarea sa simbolică, re-aducerea sa la starea de cadavru este însă cu totul altceva. Tipologia curentului contestatar dirijat de la nivel de stat din ultima perioadă este diferită tocmai deoarece este executată de persoane politice cu poziţii nu doar în viaţa literară ci şi, mai ales, în stat sau în instituţii ce ţin de statul român. Este o formă de reeditare a asasinatului său – realizat tot de “persoane de stat” - precedat de moartea civilă. Eminescu este ţinta, şi astăzi, a unui curent aşa zis “progresist” izvorât de fapt din catacombe ideologice care încearcă să-l împingă la o periferie a istoriei şi culturii româneşti. O tentativă demolatoare colectivă, dar care îşi are originea într-un centru ideocratic comun, forţează schimbarea orizontului de receptare a lui Eminescu. Instanţe culturale, literare şi politice cu platformă de audienţă cum ar fi criticul literar şi amploaiatul MAE Nicolae Manolescu, îndeamnă la renunţarea omologării naţionale a lui Eminescu. Dezavuare, demitizare, reconsiderare, negaţie sunt noii vectori normativi ai discursului “oficial” despre Eminescu.
Eminescu – cadavrul…
Însă purtătorul de cuvânt al “ideilor progresiste”, totodată reprezentant la nivel de stat al canonului oficial, este actualul şef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat "Inactualităţii lui Eminescu", reluat (respectiv asumat şi întărit) şi mai recent, în 2006:
- “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului” - “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine”” - “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei” - “azi, Eminescu a devenit suspect” - “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect” - “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil” - “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit” - “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit adică să fie progresistă” - “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara
”Sintagma utilizată de Patapievici, “cadavru din debara” pleacă de la expresia, folosită “în ţările progresiste”, “ skeleton from the closet”, cu sensul de secret stânjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit încă. Există însă sintagma “cadavru politic” şi mi se pare destul de plauzibilă ipoteza clivajului de sensuri (intenţionat sau nu), mai ales având în vedere faptul că accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de stat pus de administraţia prezidenţială să reprezinte cultura României în lume. Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decât a intenţionat autorul. Vocaţia excremenţială din textele de debut ale lui Patapievici se rafinează aici, intervenind o subtilă abordare exegetică necromaniacă. Concepţia de abordare a tezei este tot în cheie politică, de aici şi invocarea integrării euro-atlantice, un proces profund politic şi de siguranţă naţională, nu cultural. Un “text manifest” similar în concluzii aparţine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administraţii prezidenţiale. Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decât Patapievici, în 1998, în Dilema, publicaţia ministrului de externe al României, Andrei Pleşu. "Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect". Mai putin iscusit decât Patapievici, Preda nu s-a gândit să introducă şi „cestiunea siguranţei naţionale” în ecuaţia Eminescu poate şi deoarece NATO era încă o fata morgana la vremea aceea, pentru România „progresistă”.
Modelul Eminescu ar fi deci, pentru epoca noastră, din punct de vedere cultural şi politic, inadecvat, “irecuperabil”, “suspect”, “învechit”, “nul”, iar junii şi junicile care vor nume “afară”, care aspiră la sincronie europeană, au nevoie de alte modele, de succes, nu cadaverice. Am aflat de curând şi care ar fi modelele “adecvate”, “euro-atlantice”, propuse de Patapievici, iar “sincronia” culturală invocată a fost confirmată public prin scandalurile de anul trecut legate de finanţarea de către ICR a unor juni dedicaţi pornografiei şi promovării simbolisticii anticreştine. În plan cultural, ne-am lămurit asupra “chipului nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume”. Chiar şi-au făcut un fel de nume, junii “progresişti” ai lui Patapievici.
În plan politic, “sincronia”, adecvarea clasei politice actuale, conformă în întregime “noului canon importat din “ţările progresiste”, s-a vădit elocvent la alegerile recente din 2008 când din 18,3 milioane de români cu drept de vot au participat la vot doar 7 milioane, cea mai scăzută rată de participare din perioada postcomunistă a României. Dacă ar fi fost cuprinşi şi cei 12 milioane de români dinafara graniţelor între cetăţenii cu drept de vot probabil că ar fi fost şi mai grăitoare amendarea de către popor a actualei clase politice, cu tot cu modelele “bine văzute afară”.
Chipul nou al clasei politice actuale, “înnoite”, “progresiste”, integrată euro-atlantic şi pe drept cuvânt ieşită din zodia naţionalului, cuprinde parlamentari infractori, excroci, derbedei, securişti, foşti comunişti ba chiar şi un caz de căcănar/gunoier-şef/om politic de succes.
Acesta este referenţialul politic al unor Patapievici/Preda/Pleşu, ei înşişi, de altfel, tot oameni politici, stipendiaţi cu poziţii politice în calitatea lor de noi formatori ai bursei de valori cultural-politice. “Bursa” unde s-au “tranzacţionat” cel mai intens valorile conforme “noului canon importat din “ţările progresiste” este pe Calea Victoriei, respectiv sediul GDS, instituţie fondată de fostul comisar bolşevic Silviu Brucan. Aici a fost instalat “patul lui Procust” invocat de Patapievici. Racordurile mitologice pot juca feste celor care se folosesc de ele. Cu sau fără voie, invocarea eliminării lui Eminescu prin utilizarea de către Patapievici a imaginii “patului lui Procust al noului canon” spune totul despre ucenicii, calfele şi “meşterii” (Maeştrii) noului canon. Procust, se ştie, era un bandit, cam sadic si diabolic, un torţionar mitologic, devenit simbol al sistemului abuziv de încadrare (prin mutilare) în tipare ideologice. Patapievici, Preda, sunt doar porta-voci ideologice. Maiştrii cu funcţii comisariale stau mai la fereală, meşteresc prin fundaţii pretins (nou) europene.
Procust şi sfârşitul “noului canon” politic
Teza trâmbiţată zgomotos de comisarii lui Procust, a inadecvării cultural politice a modelului Eminescu, invocarea chiar a dezacordului dintre obiectivele de siguranţă naţională (integrarea în NATO) şi modelul politic eminescian se dovedeşte a fi, astăzi, doar o simplă gogomănie. Cel mai important factor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale, o spun chiar rapoartele SRI, au fost chiar oamenii politici, clasa politică “progresistă” din care au făcut şi fac parte învăţăceii şi alumnii GDS-ului procustian. Jefuirea patrimoniului naţional, distrugerea sistemului de învăţământ (certificată de nivelul precar al generaţiilor ieşite de pe băncile şcolilor), fărâmiţarea coeziunii sociale şi naţionale, impunerea unor standarde anticreştine în sânul societăţii româneşti (vezi interzicerea icoanelor, finanţarea pornografiei cu accente sataniste) sunt “opere” ale clasei politice, îndrumată ideologic, comisarial, de maeştrii “noului canon”, de “progresiştii” patului lui Procust. La rândul lor, comisarii GDS-ului sunt finanţaţi chiar de noii moguli ai sistemului la care au pus umărul, pe care l-au avizat şi certificat.
Sistem politic “bine văzut înafară”, dar care a fost acum, iată, invalidat “înăuntru”, chiar de alegători – de marea majoritate a poporului român. Poporul român a arătat fără dubiu că sistemul noului canon politic invocat de Patapievici în antiteză faţă de modelul Eminescu este cel care e, cu adevărat, “politic incorect”.
“Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc (...)
Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieraşi şi fudui(...)
Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiutori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Români” (art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110)
“Arionii”, la care se referă Eminescu, indică o tipologie inspirată de figura unui om politic contemporan cu ziaristul, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Virgil Arion, cel care a avut un rol important, ulterior morţii lui Eminescu, în stigmatizarea ziaristicii eminesciene prin ruperea în două a operei eminesciene, cu aruncarea la coş, ca netrebuitoare, a ziaristicii. Ministrul Arion a jucat un rol decisiv în această operaţiune de extincţie a circulaţiei operei jurnalistice, deoarece era vizat direct şi cu autoritatea publică pe care a avut-o a instaurat, de fapt, modelul maiorescian al unui Eminescu-poet, diafan, singur, abuzând de cafea, obosit de munca istovitoare ca ziarist etc.
Poate judeca oricine cu uşurinţă “adecvarea” la realitatea de atunci dar şi la actualitatea momentului politic de azi a celui pe care Arionii de azi, Patapievicii şi eiusdem farinae şi l-ar dori mort şi ascuns într-o debara.
Marea majoritatea a românilor a înţeles deja că sistemul ticăloşit a ocupat România iar cadavrele politice care împut aerul României sunt “ticăloşiţi” care se află în băncile Parlamentului, la Preşedinţie, la guvernare. Cât despre scheleţii vechiului sistem nici măcar nu mai stau în debara, ci se afişează la vedere, în posturi “preşedinţi de onoare”, cum e cazul criminalului cu mâinile mânjite de sânge până la cot, Ion Ilici Iliescu. Situaţie care spune totul despre ce înseamnă conceptul onoarei pentru partidul de guvernământ din care face parte.
“Canonul politic” procustian invocat de ciracii lui Procust este un eşec total, un antimodel politic. Deocamdată poporul român nu a aplicat încă metoda lui Tezeu, de “rezolvare” a torţionarului Procust, dar nu este timpul pierdut. Au trecut doar două decenii de la trasul cu arma în stradă.
Dosarul Eminescu
Cei care îl portretizează astăzi pe Eminescu în chip de cadavru îşi asumă astfel, pe cale simbolică, şi nu numai, filiaţii strânse cu cei care şi l-au dorit pe Eminescu cadavru, în epoca sa, cei care l-au şi înlăturat pe Eminescu din viaţa publică, tot în numele culturii politice “progresiste”, invocate în textul lui Patapievici. Un excurs jurnalistic lansat acum doi ani de ziarişti de investigaţie afiliaţi la organizaţia Civic Media, pe tema sfârşitului abrupt a vieţii ziaristului şi omului politic Mihai Eminescu a dat recent roade neaşteptate. Ipoteza lichidării sale fizice a fost lansată ca o temă de anchetă de către ziarişti şi cercetători de marcă care au pornit un demers investigativ dedicat “colegului de breaslă” Mihai Eminescu. Tema de lucru a fost preluată şi urmărită cu o deosebită atenţie pentru cel mai mic detaliu arhivistic şi istoriografic, de filosoful Constantin Barbu care a lansat nu mai puţin de zece volume, ale unei investigaţii analitice complete realizate sub egida Academiei şi Fundaţiilor Mihai Eminescu. "Codul Invers - Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu", cum se intitulează seria de volume cuprinde mii de pagini de documente, însemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea sa, fotocopii ale originalelor unor acte secrte din arhivele imperiale austro-ungare, fragmente din jurnalul şi memoriile regelui Carol I, din însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei, părţi ale unor note informative secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene. Un astfel de "plan de măsuri" în ce-l priveşte pe militantul societăţii conspirative "Carpaţii" - Mihai Eminescu – poartă semnătura însuşi împăratului Franz Josef!
Deoarece Eminescu era o ţintă de stat, o ameninţare la adresa siguranţei imperiale! Context care dezvăluie un Eminescu geopolitician şi naţionalist implicat în acţiuni conspirative pentru proiectul Daciei Moderne – România Mare.
Eminescu a devenit o victimă a regimului politic datorită în principal implicării sale în presă şi politică. Ziaristul Eminescu a fost o ţintă operativă şi a fost urmărit pas cu pas de agenţii secreţi ai Imperiului Austro-Ungar. Eliminarea sa de pe scena politică s-a datorat unei acţiuni conspirate executate cu profesionalism.
Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariştilor. Ca şi mulţi alţi ziarişti Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv (a fost arestat de opt ori), al poliţiei politice şi - mai mult decât atât – a devenit o problemă (şi o afacere) de Stat.
Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei, politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist, ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor pe politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecţionată sub comunism.
Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România amendând atât liberalii cât şi conservatorii pentru politica de cedarea în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar şi cu rigoare scria cu o forţă devastatoare. Maiorescu notează - “Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verb”. “Stăpân pe limba neaoşă” şi cu o “neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruţător “iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”.
Eminescu - omul politic naţional
Pe scurt un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator a arătat clar poziţia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.
Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (“o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austroungar şi totodată îşi acuză colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880 mai ales după ce atacă proiectul de program al partidului conservator lansat de Maiorescu în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrifica românii aflaţi sub puterea Imperiului Austroungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimează pe români îngrădind accesul la şcoală şi biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă avertiza jurnalistul. Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii – “la ciolan” cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaş conservator devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere să i se pună surdină lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenţia: "şi mai potoliţi-l pe Eminescu"). Scârbit, acesta protestează: “Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămăşile şi partidul ca cizmele?.” Ca urmare în noiembrie 1881 Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat iar noul redactor – şef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.
Eminescu - ţinta serviciilor secrete imperiale
În 1882 Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG – “Societatea Carpaţii”. Societatea îşi propunea – conform Statutului, să sprijine orice “întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt înfiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu inclusiv în redacţie.
Manifestările organizate de “Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit reprezentanţa diplomatică a Austro-Ungariei în România. "Societatea Carpaţii", era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la Tară dar executa şi acţiuni conspirative.
Într-o nota informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena se raporta: “Societatea “Carpaţilor” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă nota unui agent înfiltrat în organizaţie - n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică. S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei “Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie.
Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituţiile de învăţământ de aici, sarcina pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei “Dacii Mari”. Săcăreanu, redactorul adjunct de la “Româna liberă” a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-Akten, K.159)
Un alt un raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de externe al Austroungariei, informa despre o altă adunare a Societăţii Carpaţii, din care rezultă că un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele Societăţii Carpaţii, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai puţin decât … spion austriac. (numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal dresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: “informat de d.d. G.Ocăşanu şi V.Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”.)
Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională coordonate ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă societatea “Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta societatea “Petru Maior”, la Viena “România jună”, la Cernăuţi “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea “Astra” şi în vechea Românie, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, fiind intens înfiltrate şi supravegheate. Colecţia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios. Eminescu era urmărit pas cu pas. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: “Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcarea (“iridenta”) ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România.
În 1883 Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania şi îl ridiculizează pe rege, pe Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamnă guvernul liberal pentru politica externă şi internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine o povară incomodă pentru toată lumea. Tiradele şi intransigenţa sa deranjau toate taberele. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar – ca mulţi alţi ziarişti, ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora. Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva.
“Moartea civilă”
În 28 iunie 1883 se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forţa la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi lichidare civilă la care au participat inclusiv “apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace.
Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austroungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.
Guvernul a desfiinţat "Societatea Carpaţii" chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii” au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor.
Exact în această zi trebuia de fapt să se semneze tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat de ardeleni care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor asupriţi de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului iar condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la Bucureşti. “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Aşa zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potenţială mare figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883 ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal.
Lichidarea
Ce urmează în anii următori este un coşmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele şi toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le, selectiv, la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai vazut niciodată corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al “Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu, vizau contracararea consecinţele unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat “subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol I. Este uşor de înţeles că acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică “măsurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar şi de atunci. Nimic nou sub soare pe câmpul “operativ”. Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetică - romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este "bietul Eminescu" Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi internat din nou la balamuc în martie 1889. Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politică a fost pusă la index.
Defăimarea
Defăimarea sa nu a încetat însă la peste un secol de la uciderea sa. Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese de intenţie, este proclamat drept proto-fascist. Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală - cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală sau cu aportul doctorului Vuia că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică". Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller, iar apoi este "uitat" pe fereastră, în soare. Creierul său era o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – deoarece această boală mănâncă materia cerebrală. În manualele de astăzi continua însă propagarea operaţiunii de dezinformare coordonată de serviciile secrete al Austroungariei. “Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi “grupuri de prestigiu” - în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României. Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 10422
Comentarii (50)
1. 07-01-2009 13:32
felicitari pentru articol.
felicitari pentru articol.
2. 07-01-2009 13:38
desre uciderea lui Eminescu
Cezar Ivănescu afirma în acest text din anul 1996: „Eminescu era închis ca un animal într-o celulă şi cînd nemernicul ăla a venit şi s-a uitat pe vizor, Eminescu a rostit aşa: mi-e rău din tot trupul!... Şi s-a întors pe o parte. Mi-e rău din tot trupul!... îţi dai seama cum îl cotropise durerea... ca pe Domnul Isus Hristos pe cruce... tot trupul îl durea, era ca un crucificat. Şi l-au lăsat să moară ca un cîine…“.
3. 07-01-2009 15:03
MULTUMIRI
MULTUMIRI DOMNULUI RONCEA PENTRU ACEST ARTICOL CARE RESTITUIE ADEVARUL DESPRE NEPIERITORUL NOSTRU FRATE DE SUFERINTA.UN ARTICOL CARE NE FACE BINE NOUA CA POPOR UITUC SI DELASATOR!
4. 07-01-2009 16:33
felicitari
felicitari pt articol, Eminescu, a fost si va ramane unic
5. 07-01-2009 16:44
EMINESCU
Asistam oare la a doua asasinare a scriitorului ?Ne asumam noi constient-inconstient acest lucru?Daca stim ne facem noi complicii acestui fapt prin indiferenta?Pina cind in fruntea unor institutii rominesti platiti de la bugetul ROMANIEI vor mai sta oameni ce NU reprezinta interesul natiunii?Plecati d-le Patapievici.Faceti-ne un bine ,si luati-i cu dv si pe d-nii Preda si Plesu.Domnilor profesori ,face- ti cunoscuta in scoli drama poetului in fapt DRAMA ROMANIEI.D-lui George Roncea multumiri pt. articol.
6. 07-01-2009 19:06
,,desteptul pamantului,,
D-le RONCEA am citit cu strangere de inima excelentul dvs.articol si va spun ca am ramas socat de comentariile obrasnice ale celui ce se vrea ,,desteptul pamantului,, HRP .Rog pe cei care stiu cate ceva despre scrierile(opere?) acestui HRP sa le comunice;sunt curios ce a scris dar nu critice impertinente ci creatii ale mintii sale stralucite.
7. 07-01-2009 20:12
HRP?
NU stiu daca este adevarat ce zice HRP despre Eminescu, dar de curind am aflat cine este acest HRP: o cartita securista infiltrata in media asa zis libera din occident ( baiatul a avut tatal mare mahar comunist in anii 50, a plecat in occident fara probleme, intr-o vreme cand doar daca iti exprimai afinitatea la valorile lor era de ajuns pentru a lua o bataie bune in cazul cewl mai norocos.
8. 07-01-2009 21:50
Auleo si valeleu
Eminoviocsi a avut lues in stare ultima cand deja ii manca osul spirocheta palida.........nu va luati dupa gainari fascisiti ca si Roncsea------
9. 08-01-2009 03:47
Bai A4 esti fan Calinescu?
Bai nene ce e asa de greu de inteles ca nu a avut nici un fel de lues. De ce sunt fratii Roncea "gainari fascisti"? Pai nu sunt deloc ba! inainte sa vorbesti sa te uiti ce inseamna fascismul.
10. 08-01-2009 04:45
adevarat!
asmenea si azi, ca in toate timpurile, romania este o tara care isi maninca copii cei mai valorosi..o societate ingrata si inepta, incapabila de recunostinta si fara aspiratii, ce nu puate face distinctia intre bani si valoare.
11. 08-01-2009 05:49
adevarul
il aflam mai tarziu decat de loc :sigh
12. 08-01-2009 06:31
eminescu
Cand vom scapa de acesti gunoieri, nai ales de acest asa autor??? :?
13. 08-01-2009 08:06
Eminescu, Cuza si altii
Multumim pentru articol, Romania a pierdut multi asemanatori!
14. 08-01-2009 08:41
manipulare prin presa
Ceeace avem la indemina e ce a ramas din ce a scris Eminescu si alte documente de arhiva, restul sunt interpretari si ca orice interpretare trebuiesc argumentate ori aici ducem lipsa de asa ceva. Deocamdata vad doar o incaerare intre intelectueli asupra altui intelectual care a lasat in urma o opera. Si pe noi ca si pe copiii nostrii ne intereseaza sa avem acces la ea , parerile avem dreptul sa ni le formam singuri.Ca de lolouri suntem satui cum spune si autorul articolului.
15. 08-01-2009 14:01
Caragiale despre Eminescu
Acest Eminescu a suferit multe, a suferit si de foame. Da, dar nu s-a incovoiat niciodata: era un om dintr-o bucata si nu dintr-una care se gaseste pe toate cararile.
Generatii intregi or sa suie cu pompa dealul care duce la Serban-Voda, dupa ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, si o bucata din care sa scoti un alt Eminescu nu se va mai gasi poate... "
I.L. Caragiale,Opere, 1889, iunie 18
16. 08-01-2009 14:09
Inginer
Felicitari Domnule George Roncea.
\" Eminescu,chiar si in cer, are nevoie de noi romanii, iar noi romanii simtim dureros de mult lipsa lui si ne doare cumplit ostracizarea lui de cei care au dorit si doresc distrugerea Romaniei fie ei \"internationalisti\" sau frati de-ai nostrii tradatori de tara.
ICR-ul condus de Patapievici are un program numit 'Cantemir'. Acest program, constituit în 2006, are ca obiective "creşterea vizibilitatii si accesibilitatii culturii romanesti pe pietele culturale internationale. "Vizibilitatea" s-a realizat prin expozitii de "arta" uro-genitala cu accente de gang infernal, cum a fost cea din Germania, a unui obscur Radvan, care a costat 49,700 de euro. In schimb printre proiectele respinse de ICR-ul dlui Patapievici si Basescuse se numara comemorarea poetului Nichita Stanescu la 25 de ani de la disparitie. Expozitia satanista a lui Radvan de “Zilele Culturii Romanesti” din Germania, a fost vizitata de opt (8) persoane astfel ca se poate spune ca "vizibilitatea" culturii romanesti a crescut enorm, de opt ori, ca la Caritas.
18. 08-01-2009 14:40
"Reforma" analfabeta
Peste 20% dintre elevii de clasa a VII-a si 15% dintre cei de clasa a VIII-a au luat note sub cinci la proba de limba si literatura romana din cadrul tezelor cu subiect unic din semestrul I, potrivit unui raport al Ministerului Educatiei. La examenul care s-a desfăşurat pe 3 decembrie au participat 203.370 de elevi de clasa a VII-a, adică 96,44% dintre cei înscrişi, şi 202.973 de elevi ai claselor a VIII-a, ceea ce reprezintă 97,09% dintre cei înscrişi.
19. 08-01-2009 14:55
"Reforma" analfabeta
Felicitari Sper ca acest articol sa fie publicat in cat mai multe ziare si reviste
20. 08-01-2009 17:34
Felicitari pentru articol!
Ma bucur, domnule Roncea ca ati reusit sa sreti un articol demn de toata lauda. In urma cu aproape 25 de ani, cand eram eleva in clasa a IX-a, profesoara mea de Lb Romana, d-na Amzulescu,pentru care aveam tot respectul, ne-a spus mai pe soptite ca Eminescu a fost ucis. De atunci, nimeni nu a mai confirmat acest lucru. Va felicit ca ati facut lumina cu destule argumente in cazul unui OM deosebit pe care nimeni nu o sa-l echivaleze! V-as fi recunoscatoare, daca ati accepta sa public acest material in videoziarul nostru www.olt-e-press.com[LIST]
21. 08-01-2009 17:37
Scuze!!!
Adresa e-mailului este
Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
22. 08-01-2009 23:26
Dl Profesor Nae Georgescu
Acest material apartine in egala masura Dl-ui Profesor Nae Georgescu, care este de drept coautor si principal "instigator" al articolului. Domnului Profesor i se datoreaza meritul scoaterii la lumina a nenumarate date de arhiva, necercetate sau ignorate de multi alti autori. Domnul Profesor Theodor Codreanu, din Husi, poarta deasemenea "vina" de a-l aduce mai aproape pe Eminescu de contemporaneitate, de a-i dezvalui trasaturi semnificative si de a-l oferi noilor generatii scuturat de zgura asezata cu sau fara voie de exegeti mai mult sau mai putin inspirati. Nu in ultimul rand i se cuvin multumiri Domnului Profesor Mihai Ungheanu, cel care a mijlocit publicarea primelor cercetari si ipoteze (la aceea data)formulate de Nae Georgescu in revista Luceafarul.
23. 08-01-2009 23:30
Profesorul Nae Georgescu
N. Georgescu
* Nascut la 6 septembrie 1950, Jupanesti-Arges * Absolvent al Facultatii de limbi clasice la Universitatea din Bucuresti * Profesor universitar doctor, cu teza Eminescu si editorii sai. Nucleul maiorescian pana la Perpessicius * Decanul Facultatii de litere si limbi straine din cadrul Universitatii Hyperion * Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania * A colaborat, de-a lungul timpului, cu revistele Luceafarul, Romania literara, Academica, Arges, Tribuna invatamantului, Bucovina literara, Convorbiri literare, Natiunea etc. * Carti publicate (selectiv). Eminescologie: A doua viata a lui Eminescu, 1994; Cercul stramt. Arta de a trai pe vremea lui Eminescu, 1995; Eminescu si editorii sai, doua volume, 2000; Moartea antuma a lui Eminescu, 200l; Mihail Eminescu: Poesii. Cu formele si punctuatia autorului. Editie critica synoptica, 2004; Scenarii de istorie literara, 2004; Cu Veronica prin Infern. I. Cartea regasirilor, II. Cartea despartirilor, 2004; Recife, 2005; Un an din viata lui Eminescu, 2006; Boala si moartea lui Eminescu, 2007; Scrisul, ca o taina, 2007. Editii: Mircea Eliade; Romania in eternitate, 199l; Caion; Moravuri antice si contemporane, 2004 (in colaborare cu Doina Rizea); I. Tanoviceanu: Romania sub aspectul moral, 2005 (in colaborare cu Doina Rizea si C. Visinescu); Cezar Bolliac: Escursiuni arheologice, 2005 (in colaborare cu Doina Rizea si Mariana Marcu); Veronica Micle: Poezii, 2003; M. Eminescu: Tezaur national, 2003.
24. 08-01-2009 23:50
Moartea lui Eminescu
Omorat in timp ce canta "Desteapta-te, Romane!"
Cum a murit Eminescu - ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular - o inedita relatare legata de moartea lui Eminescu. (Editura Criterion - "Boala si moartea lui Eminescu", N Georgescu.
Redam mai jos, integral si conform cu originalul, relatarea de presa aparuta in "Universul", Bucuresti, 28 iunie 1926, p.3, reluata in "Cuvantul Ardealului", Cluj, 1 iulie 1926, si in "Primavara", Sannicolau Mare, 4 iulie 1926.
A murit in bratele frizerului Regelui
Modestia acestui om da o valoare speciala datelor furnizate de el, date cari nu sunt in nici un caz lipsite de interes. D. Dumitru Cosmanescu, fost intr-o vreme coafor al Regelui, avand pravalie sub vechiul Jockey-Club, "il servea" adeseori pe Eminescu, care venea acolo impreuna cu alti prieteni:
"Era un om domol si foarte asezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorba si avea mare placere sa-l servesc eu. Cum intra intreba: "Da' unde e Dumitrache?" Eu, ca unul care, slava Domnului, la varsta mea pot zice ca sunt "specialist" si ca am servit mii si mii de oameni, mi-aduc aminte si acum ca avea un par frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustata, mica, era tot neagra. De imbracat nu l-am vazut niciodata rau imbracat, ii placeau cravatele negre, facute "funda". Vorbea cu mine, vorbea cu lucratorii, si mai ales sedea de vorba cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindca Ardeleanu era om citit, si fusese si la Paris, studiind sa se faca avocat.
*
Cand s-a intamplat nenorocirea ca s-a imbolnavit, Eminescu a fost dus la Sutu, unde i s-a dat o camera a lui, mai buna ca altora. Ma chema tot pe mine sa-l servesc si acolo, si ma duceam bucuros. Uneori veneau sa-l vada prieteni, Grigore Manolescu, Hasnas, si altii care-i ziceau lui Eminescu "maestre" si el radea, batandu-i pe umar. Cat a stat la Sutu, eu cel putin nu l-am vazut altfel decat scriind. Scria toata ziua, coli peste coli, si era foarte linistit. Dar soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele.
Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: "Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!"
Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: "Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc... Asta m-a omorat!" L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!"
*
Din ultimele cuvinte scrise de Mihai Eminescu:
"Pana ce mor, Pleaca-te ingere"
25. 09-01-2009 00:31
„Stelele ’n cer”
Harietta Eminescu, sora poetului, scrie la fel :
”Atata va spun si va rog sa spuneti la toti ca nenorocitul meu frate a murit în cea din urma mizerie si moartea i-a fost cauzata prin spargerea capului ce i-a facut-o un nebun, anume Petrea Poenaru. Sa fereasca Dumnezeu si pe cei mai rai oameni din lume sa fie instalati la d-rul Sutu, ca fiecare va avea sfarsitul iubitului meu frate.”
in halatul sau de spital s-au gasit, dupa moarte, ultimele doua poezii scrise de Eminescu:
„Viata” si
„Stelele ’n cer”
Stelele ’n cer Deasupra marilor Ard departarilor Pana ce pier.
Dupa un semn Clatind catargele, Tremura largile Vase de lemn : Niste cetati Veghind întinsele si necuprinsele Singuratati.
Orice noroc si ’ntinde-aripele Gonit de clipele Starii pe loc.
Pana ce mor, Pleaca-te îngere
La trista-mi plangere Plina de-amor.
Nu e pacat Ca sa se lepede Clipa cea repede Ce ni s-a dat?”
- publicate ambele în Fantana Blandusiei din 1 august 1889
26. 09-01-2009 02:48
FARA INTERPRETARE ...
NOI SUNTEM GAND SI FOC .. VENIM DIN STELE! CLIPIM DOAR,..,SI AJUNGEM IAR LA ELE : SI DE LA STELE REVENIM IN LUME .., IN FOC SI GAND .. UN BOT DE CARNE ... SI UN NUME
27. 09-01-2009 07:46
Felicitari pentru articol si multumiri
Ati facut un gest de reparatie morala,si de informare necesara. As vrea sa pot face o prezentare concentrata pe situl http://elargissement-ro.hautefort.com Am avut ocazia sa scriu ca Romania este o tara infaticida: isi distruge valorile adevarate si isi creste tot soiul de monstruozitati..
28. 09-01-2009 08:18
Eminescu
Multumim dl.Roncea,primiti recunostinta si respectul tuturor romanilor.Acest articol despreEminescu ar trebui inclus in programa scolara.Este cel mai valoros articol aparut in presa romaneasca in ultimii 20 de ani.
29. 09-01-2009 09:34
Impresionant articol
Impresionant articol. Mi-a placut. Mai scrieti domnule Roncea. Raluca din Bucuresti
30. 09-01-2009 10:09
Felicitari pentru articol
Rar ma fost dat sa citesc un articol, un demers jurnalistic mai bun. Va felicit, nu numai pentru acest lucru ci si pentru indarjirea cu care doriti sa ramaneti un jurnalist independent, vertical, de valoare. Felicitari! Romania are nevoie de asemenea oameni!
31. 09-01-2009 10:17
Societatea Carpatii
www.mihai-eminescu.net
32. 09-01-2009 11:06
"Sau ţara aceasta să fie în adevăr
„Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia”. Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strada ocupă funcţiuni înalte, în loc de a- şi petrece viaţa la puşcărie Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră…Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie". Deci, cum sa le convina spusele lui Eminescu?
33. 09-01-2009 11:52
Fantastic articol!!!!!!!!!!!!!
Articolul este excelent si zguduitor prin faptul ca expune tot efortul Austro-Ungariei de a impiedica constituirea Romaniei Mari;trist este faptul ca s-au gasit si romani care sa le sprijine demersurile;ma doare sa vad cum a putut sa moara acest poet acest geniu al literaturii mondiale pt ca Eminescu poate fi pus fara nici o rezerva pe aceeasi treapta cu marii poeti si scriitori ai lumii;a fost asasinat de serviciile secrete austro-ungare pt ca era un bun roman pt ca prin acea societate secreta milita si lupta pt crearea Romaniei Mari;a fost un poet un scriitor un politician un publicist exceptional a fost cel mai mare om de cultura pe care l-a avut vreodata romania iar contestatarii lui asa zisi oameni de cultura:Patapievici Liiceanu Plesu si alti cretini ca ei ar face bine sa taca pt ca nu se vor ridica nici o data la nivelul lui Eminescu care este un adevarat erou, pe langa el ei sunt niste semi analfabenti niste aflati in sluja lui Bsescu
34. 09-01-2009 12:58
Excelent articol
La steaua care-a rasarit E-o cale atat de lunga, Ca mii de ani le-ar trebui, Celor nevolnici... Pe Eminescu sa-l ajunga.
35. 09-01-2009 13:54
NU E LIBERTATE?
nu inteleg, ACUM, ce mai au cu Eminescu. De ce sa uitam un geniu al poporului roman? Pe cine deranjeaza atat de tare? Articolele lui din ziar sunt atat de actuale ca si piesele lui Caragiale si Caragiale nu e desfiintat.
36. 09-01-2009 14:06
inca odata, felicitari
Am recitit articolul domnului Roncea, dar si comentariile facute pe marginea lui. Ma bucur ca foarte multi cititori respecta memoria lui Eminescu. Sa inteleg , domnule Ronce ca putem colabora si acest material va putea fi publicat si in videoziarul meu WWW.olt-e-press.com? Imi permiteti sa il pot citi intr-o emisiune si la VGTV, la Slatina?
37. 09-01-2009 18:55
Eminescu este al tuturor
Stimata doamna Raicu, aveti din partea mea toata libertatea sa preluati si sa folositi cum doriti dvs. textu despre Eminescu. cu rugamintea precizarii contributiei dl-ui profesor Nae Georgescu, si daca dispuneti de suficient spatiu poate adaugati si materialul despre momentul mortii lui Eminescu, pus in comentarii, chiar de mine. daca mai aveti nevoie si de alte materiale despre Eminescu, (am vreo 380 de mega) va stau la dispozitie. adresa mea de mail este simpla:
Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
38. 09-01-2009 19:47
Eminescu -Desteaptå-te romåne !
Ce fascinatie ! Mi-e dor de Romånia mea,cu lacrimi am så incerc så gåsesc tastatura,si probabil stingace am så vå rog : Nu-l uitati pe Eminescu !Iubiti-l pe Eminescu,cåci el-Luceafårul poporului Romin a iubit oamenii,a iubit tara asta!Incercati si convingeti copiii så-l caute pe Eminescu,så-i citeascå operele!Felicitåri ptr.acest material.Nu-mi gåsesc cuvintele,si oricum ar fi de prisos,cåci mi-e dor de tarå,mi-e dor de acele timpuri cind ii lecturam tot ce gåseam,uneori pe furis,ptr.cå asa erau vremurile!Copilå fiind minteam cå imi fac temele ptr.scoalå,si sub lampa chioarå de petrol citem Luceafårul.Doamne dimnezeule cit pierd,cit au pierdut cei ce nu au citit si råsfoit atitea capodopere!Luceafårul stråluseste,oriunde in lumea asta,dacå l-ai pretuit si iubit vre-o datå pe M.Eminescu,doarå privesti cerulsi-ti cauti steua ce stråluceste,acest luceafår-Nu se poate så nu te gindesti atunci la påmintul drag,påråsit din motive intemeiate.Sunt fericitå,oriunde m,-as afla,cåci acolo sus Eminescu ne scrie versuri,si se odihneste printre stele!Sånåtate vå doresc
39. 09-01-2009 20:11
cacatievici
multumesc Roncea!Daca se poate sa publicati arborele genealogic al ridicolului patapievici
40. 10-01-2009 01:34
Patapievici - o „canalie de facto”.
Biografia sa plină de suferinţe politice se dovedeşte a fi o scorneală.
Cel care huiduia de mama focului din balconul parlamentului atunci cînd Traian Băsescu citea Raportul de condamnare a comunismului era totuşi un beneficiar al acestuia.
Horea Roman Patapievici şi Vladimir Tismăneanu nu aveau acoperirea morală de a fi membrii comisiei de redactare a unui asemenea document, necum să stea în fruntea unei asemenea operaţiuni.
În panseurile sale imbecile, Patapievici scria cîndva despre român: „Canalie de facto, românul este un colaboraţionist bovarizat de ipocrizia aspiraţiei la disidenţă”.
Şi Tismăneanu, şi Patapievici nu sînt decît „canalii de facto”.
Şi ei, şi părinţii lor, după ce au pus osul şi mintea la consolidarea comunismului, au dorit să pară şi victime ale acestuia.
Lui Patapievici, anticomunismul a început să-i aducă şi burtă, şi funcţii.
Pîrlitul de asistent universitar din anii ’90 a sărit ca titular de curs la Filosofia ştiinţei (unii zic că ar fi chiar conferenţiar, deşi nu are doctoratul) la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, a ajuns şi director la Institutul Cultural Român, iar nevasta lui, cea care a condus catastrofal finanţele Editurii Humanitas (vezi datele Ministerului Finanţelor, cu reeşalonări cu tot!), a promovat repede în ierarhia profesională, devenind nu demult consilier al guvernatorului BNR (unde tatăl lui Patapievici, după servicii aduse sovieticilor la Viena, s-a înţepenit şi el ca unul dintre directori!).
Cu o sută de milioane de la BNR, cu lefuri, premii şi drepturi de autor de la îndatorate edituri, Casa Patapievici începe să arate altfel şi să trădeze beneficiile de pe urma slugărelii politice.
„Canalia de facto” emite mereu judecăţi importante, fiind autorul uneia absolut penibile.
El socoate că ziua poate fi şeful Institutului Cultural Roman, iar seara îl poate pupa în fund, apăra şi justifica în ce face pe patronul său şi la propriu şi la figurat.
L-am numit pe Traian Băsescu. Un atare comportament a determinat o relectură şi o reprivire la rece a operei şi biografiei sale.
Părerea mea este că examenul critic al impostorului e pe cale să determine şi o relectură a cuplului Pleşu - Liiceanu!
Ce vrea Patapievici? Se plînge de un linşaj mediatic şi vrea ajutor din partea instituţiilor statului şi a înţelepţilor de rasă, mai ales din partea celor care îl admiră şi-l susţin fără să fie capabili să-i citească patru-cinci pagini de carte.
Cum se apără directorul ICR de propoziţiile cretine din propria-i operă? Cică nu-l mai reprezintă!
„Canalie de facto”, Patapievici vrea să ascundem sub preş enormităţile pe care le-a scris despre români, România şi istoria naţională.
Nu pentru că i-ar fi ruşine, nu pentru că a terfelit imaginea unui popor ce pare a-i fi cu totul străin, ci pentru că textele sale, ca un scuipat pe obrajii României, îl încurcă în raport cu slujba pe care o deţine şi la justificarea banilor pe care îi încasează.
Parafrazîndu-l pe H.R. Patapievici ( „mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare.
Fondul ultim al substanţei naţionale româneşti este inadecvarea.
Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”) aş putea spune şi eu: mă simt personal jignit ca un căcănar cu tupeu, autor al unor panseuri fără logică, să bată cîmpii pe seama poporului său şi apoi, pe banii acestuia, să conducă operaţiuni de reprezentare în lume şi tot el să-i dea lecţii şi note de bună purtare!
P.S. Le rog pe toate coniţele şi pe toţi studenţii care se dau în vînt după filosoful scribaci şi îmbîrligat să se supună mai întîi unei lecturi a „Omului recent” şi a volumelor „Zbor în bătaia săgeţii” şi „Cerul văzut prin lentilă”.
Dacă, la sfîrşit, rămîn cu aceleaşi convingeri, le sugerez prieteneşte să continue sau să consulte un psihiatru!
C.Nistorescu, sept. 2008
41. 10-01-2009 04:09
ei-ei
eminescu sa va judece!!!!
42. 10-01-2009 08:49
Eminescu
respingator ca latraul lui patriciu foloseste acest prilej sa-si arate fidelitatea fata de stapan RUSINE SA-TI FIE nistorescule
43. 10-01-2009 10:44
ROMANIA ESTE INTEPENITA IN TRECUT
In tara asta din pacate nu s-a schimbat nimic in ultimii 130 de ani ACEEASI SECTA OCULTA SATANISTA SUGE SANGELE ROMANILOR
44. 10-01-2009 14:50
Cu recunostinta !
Va multumesc cu multa recunostinta pentru acest fantastic articol !
45. 10-01-2009 18:26
FELICITARI
Nu am mai citit de mult un asa articol referitor la Eminescu. Asteptam mai multe. Din pacate, putine publicatii mai amintesc de marele poet. Nici editurile nu se prea inghesuie la reeditarea operei sale. Inca o data SINCERE FELICITARI
46. 10-01-2009 19:10
FELICITARI
multumesc!
47. 10-01-2009 20:10
GLOSSA
LA MULTI ANI!!! FELICITARI PENTRU ARTICOL!!!ADEVARUL DESPRE MOARTEA GENIULUI SI SFANTULUI NATIUNII TREBUIE SA RASUNE!!!DUSMANII SA SE CUTREMURE!!!EMINESCU ESTE VESNIC!!!TOTI CEI CARE-L COMBAT SE TRADEAZA. "NU SPERA CÏND VEZI MISEII LA IZBANDA FACIND PUNTE, TE-OR INTRECE NATARAII, DE AI FI CU STEA IN FRUNTE" SI TOTUSI...
48. 10-01-2009 21:11
neadevar!!!
Iata articolul lui HRP. Nu este nimic contra lui Eminescu:Cred că la acest început de an Caragiale (1852-2002), încă înainte de a cădea iar în euforia actualităţii 'lumii lui Caragiale', ar fi momentul să facem bilanţul anului Eminescu (1850-2000). Dacă e sigur că actualitatea lui Caragiale ca valoare naţională va fi confirmată la o sută cincizeci de ani de la naştere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, într-o ţară a tuturor batjocurilor), ce s-a văzut în anul Eminescu' e că Eminescu a devenit stindardul academismului estetic, cultural, instituţional, etnic. Ceva vetust, prost plasat, iremediabil înţepenit i-a caracterizat pe toţi admiratoriis săi care au produs texte, luări de poziţie ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversări care, mă tem, s-a transformat într-o comemorare. Hotărât lucru, la o sută cincizeci de ani de la naştere, Eminescu nu mai e la modă. Pentru că a devenit inactual? Să fie vorba de faptul că la noi eternitatea aparţine numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia stârnesc deopotrivă nerăbdarea şi plictisul? Ar fi explicaţia simpatică'. Cum ar veni, Caragiale rămâne mereu actual pentru că suntem un popor vesel, bârfitor, derizoriu şi flecar, în timp ce steaua lui Eminescu e condamnată să pălească, deoarece, vorba lui Maiorescu, celula nu rezistă' nici tensiunii metafizice, nici încordării ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios şi nici disciplinei instituţionale. Mă tem însă că explicaţia veritabilă este alta. Eminescu nu mai e la modă deoarece nu mai dă bine'. Explicaţia nu e nici abisală, nici etnopsihologică, ci banal sociologică. Dacă ne gândim că doar cu 20 de ani în urmă Eminescu mai era încă "omul deplin al culturii române" acum, noţiunile înseşi de deplin' şi de cultură' au devenit suspecte din punct de vedere politic , înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am început să ne jenăm. Răsturnarea faţă de perioada interbelică e completă. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept. Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit politic corect', în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din ţările progresiste' a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e politic incorect'. Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi ieşim azi din zodia naţionalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelectualii progresişti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanităţii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilităţii sale fără a trebui să pună totul între ghilimele, adică fără a face cu ochiul, fără a-şi cere scuze ori fără a-l scuza, luându-l de fapt peste picior. Într-o epocă în care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi plăcut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit. Or, se ştie, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentinţa eşti învechit'. Iar cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit' adică să fie progresistă. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare. Ea încă nu îşi permite să nu fie în pas cu modele.
* Articol apărut în revista Flacăra nr. 1-2, 2002, p. 86
49. 11-01-2009 03:20
Articolul lui Patapievici
Mi se pare de folos ca cineva a pus pe net - la comentarii - si articolul lui Patapievici, in intregimea sa intunecata. Citatele din materialul Adevărul despre "Eminescu – la 120 de ani de la ucidere" aparut in Curentul sunt riguros exacte. Cat despre consideratiunea asezata de "comentator" in fata articolului lui Pataplesu - "Nu e nimic contra lui Eminescu", poate fiecare sa judece cat adevar si buna credinta contine... Procust n-are doar emuli, astazi, ci si eunuci spalati pe creier, "sec spus" (sau secs pus)
50. 13-01-2011 00:23
"Detractorilor lui Eminescu" (poem + o
Va trimit mai jos aceste doua poeme despre Poetul Fara Pereche pe care le-am scris cu doua decenii in urma.
Cristian Petru Balan (Chicago) - Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania; - Membru al Academiei Romano-Americane de Arte si Stiinte (ARA).
Eminescu
(odă)
Ai apărut din senin ca un meteor orbitor printre licurici şi printre câteva flăcări curate, fierbinţi ale geniului etniei noastre, printre poeţi ce-au scris "o limbă ca un fagure de miere"... Ai rămas de atunci deasupra tuturor ca un "fulger lung încremenit", luminând cerul furtunos al existenţei valahe. Ai devenit mai apoi Luceafăr al suferinţelor neamului nostru peren, strălucind peste toate literele de aur şi peste toată istoria plaiurilor daco-romane, "de la Nistru pân' la Tisa..." Şi, iată, ai ajuns Univers al Poeziei eterne şi vii! Orice-am cuvânta şi orice-am scrie, Orice-am cânta şi orice-am plânge, Prin Tine respirăm şi visăm! Prin Tine plutim şi trăim noi aici, toţi Românii!
De la Tine-am învăţat "a turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă", Noi, moştenitorii de drept ai "cuvântului ce exprimă adevărul", ai filelor de aur şi cristal ce le-ai lăsat în urmă. Cu ele ne-ai îmbogăţit şi sufletul, şi Ţara, căci suntem, prin Tine, mai bogaţi decât toţi miliardarii pământului; mai mari, mai puternici şi mai nemuritori ca oricând, numindu-ne de-a pururi, cu mândrie, nobilii Fii de Luceafăr de pe Piciorul de plai mioritic, Numindu-ne de-a pururi cu mândrie Fiii tăi de lumină, răspândiţi pe Gura cea Mare de Rai, întinsă din Carpaţi şi pân' la Marea cea Mare, Părinte al nostru întru Nemurire, M i h a i E m i n e s c u!
Detractorilor lui Eminescu
MOTTO: "Critici voi, cu flori deşerte Care roade n-aţi adus..."
La voi cobor acuma, jivine literare, Pigmei, mutanţi genetici şi avortoni schismatici! Cum de-ndrăzniţi voi, oare, prin scremete vulgare, Prin zvâcnet de copite şi crize de zănatici, Să ponegriţi Columna de aur sacrosantă Care-a topit într-ânsa rostirea românească? Cum de-aruncaţi noroiul de critică bufantă Spre Geniul naţiunii, crezând c-o să-l mânjească, Deşi ştiaţi că Geniul în veci de veci nu piere, Deşi ştiaţi că ţara vă va privi cu ură?! Detractori răi, bezmetici, cu limbi muiate-n fiere - Nu pică Everestul d-orice râgâietură!
Au încercat şi alţii să-i cate pete-n soare, Să stingă raza-laser a Sfântului Luceafăr, Dar au sfârşit cu toţii în cloci mirositoare, Precum şi voi sfârşi-veţi! Sunteţi vreunul teafăr? Căci Eminescul nostru nu este fitecine, Nu-i simplă chintesenţă, ci-un Univers de glorii! Şi nu noi ni-l alesem, ci, simplu, El, pe Sine, Ţâşni spre-Nalt, prin jertfe, prin aspre purgatorii...
Milenii de milenii se pregătise Terra Şi Universu-n clocot spre a ni-l naşte nouă! E-un dar al Providenţei, trimis exact în era Când toţi aveam nevoie de vocea Lui cea nouă...
Cum Împăratul Soare resoarbe-un nor de aur Din marea de amar a naţiunii noastre, La fel fu Zeul-geniu care, ca Meşter faur, Cu sete-l absorbise din lume şi din astre! Şi s-a-ntrupat în codrii de-aramă-ai României, Să-i distileze doine, să-mbrace ţara-n rime, Să-nveţe dulce-amarul iubirii, pe vecie, Să-i buciume durerea şi doru-n întregime... El şi-a iubit poporul; i-a proslăvit istoria, I-a dat o limbă nouă, i-a lăudat voivozii; Ne-a pus la rang de cinste; ne-a dus în lume gloria... Iar jertfa lui măreaţă i-o neagă-acum nerozii, Casapii poeziei, călăii frumuseţii Ce spurcă limba dulce cu zoi mirositoare!
O, blestemate javre şi inamici ai vieţii, Care ieşind din cloace aţi prins a viermui, Nu vi-i ruşine vouă, cocote bârfitoare, Să ponegriţi pe Zeul rostirii noastre vii? Căci El trăi-va veşnic, cât sunt români sub soare, Pe când voi sunteţi... Ni-meni! N-aţi fost - Şi nu veţi fi !
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
