|
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit un nou termen pentru "Dosarul SRI" pe data de 12 noiembrie. Magistraţii au respins, la precedentul termen, de ieri, ca nefondate cererea generalului SRI (r) Ovidiu Soare de restituire
a dosarului spre refacere şi excepţia inculpatului Alexandru Georgescu privind competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în efectuarea urmăririi penale, precum şi cererea sa de restituire a dosarului spre refacere. Decizia nu poate fi atacată cu recurs de avocaţii inculpaţilor. Procurorii DNA au dispus în luna mai, trimiterea în judecată a lui Emil Dumitrescu, Ovidiu Soare, general maior şi fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică din SRI, şi a lui Gheorghe Dumitrache, colonel (r), fost şef Sector 'A' de la Secţia de Informaţii Prahova a SRI. Ovidiu Soare are la dosar numeroase acuzaţii comune de ordin penal, de la mită la instigare la fals intelectual, fals în înscrisuri, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, dar şi alte acuzaţii foarte grave, ce privesc siguranţa naţională, cum ar fi omisiunea sesizării organelor judiciare privind siguranţa naţională a României, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, în afara cadrului legal. Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache au fost iniţial arestaţi preventiv iar apoi măsura a fost înlocuită cu interdicţia de a părăsi localitatea. Avocaţii au cerut formarea unui alt dosar care să fie judecat de aceeaşi instanţă şi chiar de acelaşi complet. O altă cerere ridicată în instanţă de apărători a vizat nulitatea actului de sesizare, dar şi necompetenţa materială a Secţiei Militare din cadrul DNA motivată de intrarea în vigoare a modificărilor Codului de procedură penală. Chichiţe avocăţeşti şi "norme europene" pentru cadre corupte Norma europeană precizează că în cazul în care într-o cauză sunt cercetaţi împreună civili şi militari, competenţa revine procurorilor civili. Necompetenţa Secţiei militare a DNA a fost invocată şi deoarece la data începerii urmăririi penale faţă de inculpaţi niciunul dintre ei nu mai era ofiţer activ. În replică, procurorul de şedinţă a arătat că la acea dată, generalul Ovidiu Soare era ofiţer activ ceea ce a atras competenţa secţiei după calitatea sa. Avocaţii inculpaţilor au mai invocat faptul că a fost încălcat dreptul la apărare, deşi reprezentantul Parchetului a cerut respingerea acestei cereri, afirmând că avocatul a fost prezent alături de inculpat pe tot parcursul urmăririi penale. Procesul continuă după numeroase tergiversări "de procedură". De exemplu, la primul termen al procesului, în iunie, judecătorii instanţei supreme au amânat judecarea cauzei pe motivul lipsei de procedură în ceea ce priveşte citarea generalului Soare, deoarece nu revenise la dosar citaţia semnată de acesta. La al doilea termen, în septembrie, s-a mai obţinut o amânare din "lipsă de procedură" cu inculpatul Emil Dumitrescu şi cu SC Midocar Bucureşti, deoarece citarea inculpatului Emil 'Cico' Dumitrescu era incompletă. Ca urmare s-a dispus citarea acestuia, atât la adresa indicată de acesta în faza urmăririi penale, cât şi la adresa indicată de Parchet, respectiv cea din Voluntari. Ofiţerii corupţi - instrumentele docile din mâna lui Timofte General-maiorul Ovidiu Soare, mâna dreaptă a lui Timofte, a pretins şi primit, bani, bunuri şi servicii de la mai mulţi subalterni, pentru a-i promova. Subalternul său, colonelul Gheorghe Dumitrache şi-a traficat, în perioada 1995 - 2002, funcţia pe lângă reprezentanţi ai unor instituţii şi societăţi comerciale din Prahova primind "bani, bunuri şi servicii" cum zic anchetatorii. Practic, aşa cum ministrul liberal Decebal Traian Remeş s-a pretat la caltaboşi şi alte acareturi gastronomice şi ofiţerii SRI s-au bucurat la tot felul de mărunţişuri - de la maşini şi viluţe construite pe de-a moaca până la portbagaje cu peşte sau tot felul de alte ciubucuri similare. Corupţia din SRI Prahova a avut însă şi mize mai serioase, ofiţerii de aici fiind implicaţi în mafia petrolului, chiar prin foştii şefi ai secţiei Corneliu Păltânea, şi adjunctul său, Daniel Bucur. Ovidiu Soare şeful Inspectoratului pentru Apărarea Constituţională şi Securitatea Economică coordona două dintre cele mai importante unităţi din SRI, direcţiile A şi C care se ocupau cu monitorizarea societăţii civile, a partidelor, a mass-media, şi a mediului politic. Vânzarea de informaţii din interiorul sistemului, acuzaţia cea mai gravă la adresa sa făcea parte din "fişa postului" său. Soare îl servea direct pe Adrian Năstase şi PSD-ul, SRI-ul devenind un fel de bastion al Regimului. La comandamentul Direcţiei C, Soare l-a impus pe Sorin Cosma, ginerele lui Măgureanu iar la alte direcţii şi-a plasat de asemenea trepăduşii, controlând, chiar şi după arestarea sa, o bună parte din activitatea serviciului. Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1208
Only registered users can write comments. Please login or register.
|
|