În antichiatatea geto-dacă, Revelionul era un ceremonial funerar, ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul. În calendarul tradiţional popular, Anul nou este creatţia repetată după fiecare perioada de 365 sau 366
de zile. Teoretic, fiecare zi a anului-cerc putea să devină zi de început a anului. Data celei mai importante sărbători calendaristice nu era lăsată însă la voia întåmplării; aceasta se hotăra în funcţie de sosirea echinocţiilor şi a solstiţiilor, de începutul sau sfårşitul ciclului vegetal sau de reproducţie a unor animale domestice sau sălbatice. În spaţiul carpato-ponto-danubian se cunosc sau au fost depistate, pånă în prezent, trei începuturi de an: 1 ianuarie, 1 martie şi 1 septembrie. Scenariul sărbătorilor de Anul Nou cuprinde două părţi simetrice: perioada dintre ajunul zilei de 25 decembrie şi miezul nopţii de Anul Nou, cånd spiritele malefice ale morţilor circulă printre cei vii, abundă practicile de pomenire a moşilor şi strămoşilor, apar elemente ale unor străvechi practici orgiastice, şi perioada dintre miezul nopţii de Anul Nou şi Bobotează, dedicată curăţirii spaţiului de forţele malefice, alungării morţilor, practicilor de divinaţie, propitiere şi profilaxie. Împărţirea ciclului sărbătorilor de iarnă în două perioade (nefast - fast, vechi - nou) este mai putin evidenţa astăzi din cauza amestecului practicilor tradiţionale provocat de mutarea spectaculoasă a nativităţii (Crăciunul) din ultima zi a ciclului (6 ianuarie) în prima zi a acestuia (25 decembrie).
 Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 5138
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
