ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Europa îngheţată aşteaptă să fie reîncălzită de gazul rusesc Imprimare E-mail
Scris de Georgiana Morosan   
Ucraina, Rusia şi Uniunea Europeană, la preşedinţia căreia se află, de la 1 ianuarie, premierul ceh Mirek Topolanek, au semnat un acord trilateral, în noaptea de sâmbătă spre duminică, care prevede reluarea livrărilor de gaz rusesc prin Ucraina, precum şi acceptul pentru monitorizarea transportului acestuia. Gazul a fost tăiat Europei de către Rusia, care a refuzat să mai livreze spre Ucraina, acuzând-o că ar fura din cantitatea destinată ţărilor europene, pentru interesul propriu. Liderii Ucrainei au negat acuzaţiile, iar Rusia a hotărât, în urma neînţelegerilor cu aceştia, să sisteze livrarea de gaz, afectând grav mai multe ţări din Europa, depedente de acesta. După semnarea acordului urmează poziţionarea experţilor europeni în locurile cheie, pentru ca redeschiderea robinetului către Ucraina să fie sub strictă supraveghere, în vederea eliminării dubiilor asupra sustragerii gazului, urmând ca fiecare parte implicată să îşi trimită la centrele de tranzit câte 25 de reprezentanţi. Monitorizarea a suferit întârzieri în cursul zilei de ieri, pentru că Moscova nu a primit versiunea acordului semnat de Kiev pentru crearea mecanismului, urmând ca acţiunea să fie reluată în cel mai scurt timp, a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom. Experţii au anunţat că operaţiunea pentru primirea gazului ar putea dura aproximativ trei zile, şi chiar dacă, deocamdată, europenii se vor putea încălzi liniştiţi, premierul rus, Vladimir Putin, a declarat că, în baza unor noi suspiciuni de furt al gazului livrările ar putea fi sistate din nou. Între Ucraina şi Rusia mai există dispute nerezolvate, mai ales în privinţa preţului gazului pe acest an, a cărui majorare se doreşte realizată în etape, conform premierului ucrainean.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1520

    Fii primul care comenteaza acest articol
    RSS comments

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro