Ricardo Cadu (foto), căpitanul campioanei, CFR Cluj, a surprins ieri la vizita medicală, declarându-se supărat după demiterea antrenorului Maurizio Trombetta. Deşi locul acestuia a fost luat de un tehnician cu mai multă experienţă şi cu un CV mult
mai bun, portughezul din apărarea CFR-ului ar fi preferat să fie pregătit în continuare de fostul secund al lui Andone. Jucătorii lui CFR Cluj au efectuat ieri vizita medicală, prilej pentru primele declaraţii de după vacanţă. Conducerea tehnică a echipei s-a schimbat în această iarnă, Duşan Uhrin jr. fiind instalat, mascat, în postul de antrenor principal. Cu toate că cehul a dus-o pe Poli Timişoara în topul Ligii I, Ricardo Cadu a recunoscut că îndepărtarea lui Trombetta nu este neapărat un pas bun. "Îmi pare foarte rău de Trombetta, pentru că este un antrenor bun şi un om la fel de bun. Trebuie să muncim în continuare foarte mult şi să avem un parcurs foarte bun, ca să reuşim să câştigăm campionatul", a spus cel care poartă banderola clujenilor.
Stăncioiu, fanul lui Uhrin
La cealaltă extremă se află portarul Eduard Stăncioiu, care speră ca Duşan Uhrin să îi dea mai multe şanse decât Trombetta, care în ultimele meciuri îl trecuse pe linie moartă. "Am început un nou drum şi este un lucru normal în fotbal. Ceea ce contează însă e rezultatul final. Începe un retur cu multe noutăţi la echipă şi sper să facem o treabă bună. Postul lui Uhrin e de consilier, dar pe noi nu ne interesează, trebuie doar să ne antrenăm şi să câştigăm pe teren", a mai spus fotbalistul, încercând, astfel, să mascheze şi neregula comisă de conducerea clujeană prin instalarea lui Duşan Uhrin, care nu avea voie să preia nicio echipă din prima divizie până la finele sezonului. Nici fundaşul Cristian Panin nu l-a dat în fapt pe ceh, declarând că şedinţa de pregătire a fost condusă de Ales Jindra şi de secundul Alin Minteuan. Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1160
|
|
|