ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Diplomaţi, magistraţi şi foşti parlamentari cumulează salarii şi pensii de mii de euro Imprimare E-mail
Scris de Ana Maria Bujor   
Ordonanţa de guvern care interzice cumulul pensiei cu salariul pare să fie, pe zi ce trece, din ce în ce mai îndreptăţită. Deşi a stârnit proteste la nivelul medicilor, actorilor sau profesorilor, această ordonanţă va pune punct situaţiilor în care unii magistraţi sau diplomaţi pensionari ajung să aibă venituri anuale cumulate care depăşesc 130.000 de RON, potrivit unor surse ministeriale, citate de Mediafax. Între oamenii care câştigă anual mai bine de un miliard de lei vechi pe an se numără chiar cei care trebuie să decidă, pe 15 ianuarie, soarta ordonanţei, respectiv judecătorii CC. Astfel, pe primul loc la capitolul cea mai mare sumă câştigată se află fostul procuror general, judecătorul CC Nicolae Cochinescu, care are o pensie de serviciu de 9.951 lei şi un venit suplimentar de la stat de 125.731 lei. 





Următorul pe lista oamenilor foarte bine plătiţi se află magistratul Acsinte Gaspar, care se poate mândri cu o pensie de 8.993 lei şi venitul în plus în valoare de 79.714 lei, susţin sursele citate. Aspazia Cojocaru primeşte şi ea o pensie de serviciu de 7.388 lei şi venit în plus de 78.282 lei, iar Ioan Predescu, în calitate de judecător al CCR, un venit suplimentar de 76.897 lei, dar şi o pensie de serviciu de 7.388 lei. De asemenea, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are cu ce se mândri, adică judecători care iau lefuri mari şi pensii asemenea. În această categorie se încadrează şi Maria Angelescu, cu o pensie de serviciu de 14.961 lei şi venit suplimentar de 16.590 lei. Totodată, şi Gabriela Gaspar, soţia fostului ministru şi actual judecător la Curtea Constituţională, Acsinte Gaspar, are o pensie de serviciu de 15.612 lei şi un venit suplimentar de 16.590 lei de la Curtea Supremă de Justiţie.

Diplomaţi şi foşti parlamentari îşi rotunjesc veniturile din bani publici

În categoria diplomaţilor care încasează fonduri consistente prin cumularea pensiei cu salariul de la stat se regăsesc, printre alţii, fostul consilier prezidenţial Traian Chebeleu, care încasează o pensie de serviciu de 5.713 lei şi un venit suplimentar de 18.821 lei de la Ministerul Afacerilor Externe. Şi ambasadorul Ioan Donca are o pensie de 5.551 lei, dar şi salariu de 9.923 lei de la Ministerul de Externe. Printre foştii parlamentari care au obţinut bani suplimentari prin cumularea celor două venituri de la stat figurează, printre alţii, Hildegard Puwak, cu pensie de serviciu de 3.632 lei şi venit suplimentar de 4.900 lei de la Universitatea Politehnica Bucureşti. Consilierul parlamentar Mariana Alexandrescu are şi ea o pensie de serviciu de 8.532 lei şi venituri suplimentare de la Camera Deputaţilor în valoare de 10.958 lei.

AACR, deja celebră pentru dezmăţul financiar

La acestea se adaugă sume importante obţinute din cumulări de salarii şi pensii de către angajaţi ai Autorităţii Aeronautice Civile, precum Florea Geică - pensie de serviciu de 21.457 lei şi venit suplimentar de 25.474 lei, Ştefan Ardelea - pensie de serviciu de 5.106 lei şi venit suplimentar de 13.823 lei, Nicolae Cireaşă - pensie de serviciu de 21.942 lei şi venit suplimentar de 19.624 lei. Guvernul a decis, la sfârşitul anului trecut, ca persoanele care, la data intrării în vigoare a actului normativ, cumulează pensia cu venituri de la stat au obligaţia să opteze între cele două în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.


Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 4195

    Comentarii (19)
    RSS comments
    1. 16-02-2009 15:13
    pina cind
    ptr ei nu exista legea 19, ei sint unsii si favorizatii...pina cind?
    Scris de anca
    2. 09-02-2009 13:52
    vai noua
    vai noua, noi nici nu mai existam, traiesc ei si pentru noi si le merge...
    Scris de dana
    3. 16-01-2009 09:52
    POSIBIL ORICE IN ROMANIA
    SANT MAME IN ROMANIA CARE NU PRIMESC NICI UN AJUTOR DE LA STAT ADICA COMPLEMENTARA SAU DACA NU ARE SERVICI NU PRIMESC LA NASTEREA COPILULUI PRENATAL.POSIBIL
    Scris de SIMONA
    4. 16-01-2009 09:34
    POSIBIL ORICE IN ROMANIA
    vanituri magistrati - incredibil de mari ; actul de justitie incredibil de slab, de ce? este stiut ca in magistratura au patruns croitorese, vinzatoare, someri ai rominiei sau alte categorii sociale. Nu ca nu as respecta aceste categorii sociale, dar sa ajungi peste noapte director in minister , profesor la viitorii magistrati, judecator in instante mi se pare insuportabil..stiti cum este platit un profesor la inm - cu salariul unui judecator la inalta curte de casatie si justitie raportat la numarul de ore corespunzator legii invatamintului -concluzie: magistratii si-au cules bani grei din legi diferite. un judecator de pe la tribunal obtine astfel pentru o ora de predare bani publici cit salariul unui amarit de funtionar public sau cit pensia maestrului Albulescu, mie personal mi s-a facut scirba de tot sistemul.
    Scris de bd
    5. 16-01-2009 09:09
    POSIBIL ORICE IN ROMANIA
    eu sint in prag de pensie , sint un amarit de functionar public.spun asta pentru ca pensia pe care o voi primi va fi in jur de 18oo ron dupa 37 ani de serviciu, corect lucrati..ca auditor.Daca dau filmul in urma si stiu de la ce s-a plecat , ma refer la valoarea de referinta sectoriala, diferenta intre magistrati si restul funtionarilor publici era destul de mica.Treptat s-a ajuns ca noi sa avem salarii asa cum se stiu iar magistratii au ajuns la acele salarii incredibile.Si cum lucrurile nu s-au oprit aici s-au marit si pensiile acestora cu posibilitatea actualizarii lor functie de marirea salariilor magistratilor in activitate. Nu cred ca magistratii se vor jena vreodata sa emita sentinte favorabile lor si pentru aceleasi drepturi nefavorabile funct. publi , ase vedea 50% si alte drepturi...ma intreb atunci de ce guvernul nu ia masuri sa plafoneze pensiile magistratilor si in concluzie sa ia de la ei si sa le mareasca pe cele ale altor categorii? ca timpitii de functionari corecti sa poata macar sa-si plateasca dupa munca de o viata macar intretinerea si medicamentele si sa mai si manince. auzi, cica fmi are nevoie de ajutorul Rominiei, din cauza asta ne-ai bagat in cacat stimabili guvernanti? Domnul Stolojan se cearta pentru a treia oara cu domnul Bsescu, pai credeti ca noi sintem asa infantili sa credem..
    Scris de nc
    6. 14-01-2009 10:40
    RUSINE
    RUSINE RUSINE RUSINE RUSINE ,ORI SE APLICA LA TOATA LUMEA ORI LA NIMENI CE ESTE AIA PRIMESC PENSIE SI INDEMNIZATIE DE LA STAT D-LOR GUVERNANTI.DECI PENTRU VOI SE POATE SI PENTRU PROSTIME NU??????????????
    Scris de ANONIUM
    7. 14-01-2009 10:07
    aberant
    Mi se pare anormal ca orice persoana indiferent de profesie sa primeasca de la stat venituri sub doua forme! Legea pensiilor ar trebui modificata astfel incat sa se stabileasca varsta maxima de pensionare cu posibilitatea alegerii prelungirii contractului de angajare de la varsta de pensionare pana la data care angajatul doreste sa se pensioneze, cu interzicerea angajarii contractuale intr-un post platit din fonduri de stat dupa data pensionarii.
    Scris de tunelu
    8. 13-01-2009 15:52
    Realitate
    Observatiile sunt corecte, din pacate fara vointa politica raman simple comentarii.Trecerea la un sistem unic de pensionare si ABROGAREA legilor speciale de pensionare CU ADUCEREA TUTROR PENSIILOR LA UN SISTEM UNIC IN FUNCTIE DE ANII DE COTIZATIE SI GRUPA DE MUNCA!.E greu sa cred ca persoanele cu pensii speciale de peste 5000 RON se vor multumi cu o recalculare de mai putin de 2000 RON. Este o idee pentru salvarea fondului de pensii. Politicienii ar trebui sa gandeasca in acest sens, raman in discutie MARILE JAFURI DIN PRIVATIZARE: BCR, PETROM, CS GALATI, REPUBLICA etc.
    Scris de Sobieschi Petru
    9. 13-01-2009 14:00
    Pe an sau pe luna?
    Pai daca pensia e de 8 sau 9 mii de ron, atunci numai din ea se obtine o suma de peste 100000 de Ron (inmultiti si voi cu 12 luni) si apoi adaugati sumele castigate suplimentar. Veti obtine sume si mai mari. Se vede ca nu se prea invata aritmetica la facultatea de jurnalism. :eek
    Scris de aritmetica
    10. 13-01-2009 12:39
    Salarii si pensii europene !
    Adevarul e ca problema salariilor si pensiilor 'nesimtite" nu se situeaza in zona celor de ordinul sutelor de euro sau a catorva mii de euro. Asemenea diferentieri sunt absolut normale si ele functioneaza in toate tarile UE. Ele mentin si stimuleaza interesul si competitia, care fac ca societatea sa mearga inainte. Precum in sport, fiecare alege, in mod liber, in functie de abilitati si aptitudini, sa concureaze, in marea competitie sociala, pe un anumit traseu profesional, stiind ca la capatul acestuia va obtine marele premiu. Salariile si pensiile "nesimtite" se situeaza, insa, cu certitudine, in zona de super-lux a zecilor si sutelor de mii sau chiar milioanelor de euro. Cand din "blidul national", continand "supa nationala", hraparetii si lacomii iau de zeci si sute de mii, chiar milioane de ori mai mult (!!!), e usor de inteles ce se intampla... Pana la urma, in conditiile in care resursele de subzistenta ale unei natiuni sunt strict limitate, iar repartitia este profund disproportionata, se cam ajunge pe terenul jocului de suma nula... Cauza-cauzelor consta in faptul ca marea majoritate a salariilor si pensiilor sunt extrem de mici, comparativ cu cele din UE, desi costul vietii este unul european ! Iar politicienii nostri ne manipuleaza la greu, speculand date, statistici, cifre... Ce inseamna, de fapt, 1 milion de lei, in bani vechi, convertiti in euro ?!... 23 de euro !!! Ce inseamna diferentele dintre salarii/pensii de cateva milioane ?!... Cateva zeci de euro !!! Dar diferentele de 10 milioane ?!... 235 de euro !!! Dar de 20 de milioane ?!... 470 de euro !!! Samd... Pai astea sunt diferente semnificative pentru un trai european ?!... Dar daca esti intelectual si trebuie sa mergi in Europa la diverse manifestari stiintifice ?!... Sau, ma rog, daca esti muncitor si vrei sa beneficiezi de libertatea de circulatie din UE ?!... Ce faci, si intr-un caz si in celalalt, cu cateva sute de euro (in cel mai fericit caz !). Ce inseamna "fabuloasele" salarii sau pensii de 40-50 milioane ?!... Cam o mie si un pic de euro ! Vedeti unde ne speculeaza politicienii ? Cand e vorba sa maximizeze, se exprima in milioane vechi, cand e vorba sa minimizeze, se exprima in lei noi... dar niciodata in euro !!! Pentru ca in euro se exprima, in Europa, costul vietii si catre euro tindem, peste cativa ani ! Halal sa ne fie !!! Ia sa fie salariul minim de circa 1000 de euro, asa cum e in Europa ! Am avea un trai decent si nici nu mai m-ar interesa cat castiga nu stiu cine... treaba lor, daca eu as trai decent ! Dragi politicieni, nu mai bagati dihonia in popor, singura solutie o reprezinta marirea europeana a salariilor si pensiilor !!! Daca politicienii au intrat in Europa, bagati si poporul in Europa !
    Scris de Romanul european
    11. 13-01-2009 10:17
    VASILACHE - urmasul lui GEICA
    De la data de 01.11.2008, de cand este dl. Adrian Stefan VASILACHE director general si presedinte al Consiliului de Administratie la Autoritatea Aeronautica Civila Romana aceasta a fost napadita de PNL-listi pe ultima suta de metri, dupa alegeri si-au cautat un loc - de exemplu Monica Mihaela BARBULETIU, sotia fostului deputat PNL de Alba Tiberiu Barbuletiu (ARIS si ANT) & Co. 
    La nivelul Autoritatii Aeronautice Civile Romane contractul colectiv a expirat la data de 01.06.2008. Nu exista contract colectiv de munca la nivel de unitate, singurul contract colectiv aplicabil este cel la nivel de ramura - transporturi. 
    Dl. Adrian Stefan VASILACHE locuieste intr-un apartament inchirat din Cartierul Francez pentru care Autoritatea Aeronautica Civila Romana plateste chirie 1800 Euro/luna. 
    Dl. VASILACHE ca actionar la Regional Air Services si Aerodromul Tuzla (autorizate si supravegheate de Autoritatea Aeronautica Civila Romana) nu este oare in conflict de interese?
    Scris de Gabriela
    12. 13-01-2009 10:16
    Lege unica pt. pensiile de stat
    TREBUIE sa existe o LEGE UNICA pentru sistemul PENSIILOR de STAT (grupa I si grupa II) platite din Bugetul Asigurarilor Sociale. Trebuie sa fie ABROGATE LEGILE SPECIALE - apusele BUGETULUI de STAT. Cine vrea mai mult sa contribuie la SISTEMEL PRIVATE de PENSII, contributiile sunt deductibile, conform Codului Fiscal. De ce nu sunt si nu vor fi bani la BUGETUL de STAT, pe ce se cheltuie: pe PENSII de SERVICIU ca ale unui Smecher de Romania ca GEICA FLOREA care a obtinut venituri cumuland functia de director general si presedinte al Consiliului de Administratie la AUTORITATEA AERONAUTICA CIVILA ROMANA cu cea de consilier al directorului general la AUTORITATEA AERONAUTICA CIVILA ROMANA fiind in acelasi timp si inspector de pilotaj. De ce nu sunt facute PUBLICE concluziile raportele CORPURILOR de CONTROL: al Primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu, al ministrului Ludovic Orban, ale ministrului Mariana Campeanu, al Inspectiei Muncii-ITM Bucuresti, al ANI. A iesit la pensie cu PENSIE de SERVICIU si in prezent este CONSILER la AUTORITATEA AERONAUTICA CIVILA ROMANA si inspector de pilotaj, CUMULEAZA o SUPERPENSIE cu SUPERSALARIU si SUPERSPORURI. DIFERENTA dintre cuantumul PENSIEI de SERVICIU calculat conform Legii nr.223/2007 si cel al pensiei din sistemul public conform Legii nr.19/2000 grupa I, se suporta din BUGETUL DE STAT, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse. PENSIA de SERVICIU se ACTUALIZEAZA in luna MARTIE FIECARUI AN, prin INDEXARE cu PROCENTUL care sa ACOPERE INTEGRAL RATA INFLATIEI din ANUL PRECEDENT. ORDINUL MINISTRULUI TRANSPORTURILOR nr.1064/2007 a aprobat Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila din Romania (M. Of. nr. 726/2007). NORMELE METODOLOGICE-OMT nr.1064/2007 Art.4 nu respecta prevederile Legii nr.223/2007 Art.42. Ei solicita pensionarea!!! Daca cer sa iasa la pensie au motive. De ce isi mai continua activitatea daca ei cer pensionarea? Politica antiromaneasca sau de incurajarea tinerilor de a pleca din tara este cea mai paguboasa. Din salariul acestui supraponderal inganfat si sigur pe sustinerea “smecherilor”, s-ar fi putut plati salariul a cativa piloti/comandanti de aeronave, rusine ca nu avem o strategie pentru o dezvoltare sanatoasa si cinstita a societatii.
    Scris de Daniela
    13. 13-01-2009 10:15
    ?
    De ce nu fac atunci o limitare ca la indemnizatia pentru mamici? Sa nu aiba salariu+pensie mai mare decat x Ron? De ce pentrucateva exceptii sa se dea in toti? De ca nu se trateaza exceptiile? E ca si cum ai cativa bolnavi de cancer in tara si te apuci sa faci chimioterapis si radioterapie la toata populatia. Si apoi cand vezi efectele secundare dai din umeri si spui ca nu-i vina ta, ca n-ai stiut
    Scris de florin
    14. 13-01-2009 10:14
    cumului
    :eek :( :x :upset
    Scris de marish
    15. 13-01-2009 09:21
    Un sistem echitabil :(?
    Cei cu functii foarte mari nu va faceti griji se vor descurca, mai rau e de cei fara, cum ar fi asistenti maternali care au un salar de 5 mil. si au pensii tot de 5-6, profesori, doctori, si chiar cadre m.a.n. si m.a.i. ce au fost obligate sa iasa la 40 de ani la pensie cu 8 mil...cum ar fi 800 ron, cat despre conventii civile am incercat si eu in zeci de locuri in mediul privat la stat nici nu mai zic si nu acceptau decat cu carte de munca, poate doar la firme fantoma ar functiona sistemul dar sa nu uitam, conventiile civile sunt scoase in afara legii de 4 ani, asa ca munciti. Cat despre cei cufunctii ei vor gasi oricum metode de a trage cat mai multi bani de la buget, ati observat cine lipseste din legea cumulului de functii....demnitarul...asa ca s-o lasam mai moale, e o lege ce a fost conceputa sa dea in cap tot celor fara bani, daca se dorea intr-adevar o limitare corecta ar fi fost normal sa existe un anumit plafon pe care sa nu ai dreptul sa il depasesti...pe cand asa nu e decat praf in ochi; de exemplu in armata pentru 500 de generali si colonei cu pensii uriase sunt afectati peste 90000 cu pensii modice:800-1800 lei, nu mai zic de invatatmant, medici, simpli muncitori...toti trebuie sa traiasca; si daca tot dorim un sistem echitabil de ce nu aplicam modelul suedez: desi monarhie, in anii 70 economia lor scapata si atunci s-a introdus timp de cativa ani o lege in care tot ce era castig la stat dar si din mediul privat-de peste 2000 de euro erau opriti ca impozit indiferent de cate functii aveai; banii respectivi s-au dus in economia lor:scoli, spitale, drumuri, industrie si uite asa azi sunt un stat economic puternic.Ce ziceti? La multi cu banu nu ar conveni....nu domnilor?
    Scris de Mishel....
    16. 13-01-2009 08:53
    Diplomatii comertului exterior
    Au pensii mult mai mari decat cei din MAE, astfel ca 7 - 8 mii lei reprezinta o pensie normala pentru diplomatii comertului exterior... e cazul celor ce s-au pensionat anul trecut si mai ales in perioada conducerii "liberale" (mai bine zis libertine). In principal e vorba despre cei "instelati" pentru ca in comertul exterior mai sunt si functionari publici care castiga de 4-5 ori mai putin pentru aceleasi activitati...
    Scris de Liviu
    17. 13-01-2009 08:19
    Dezmat
    Titlul defineste moralitatea celor in cauza si nu e de mirare, pe vremea lu'Ceasca aceleas categorii beneficiau de privilegii de tot felul.Si daca nu vor fi eliminate de buna voie sau de criza vor fi eliminate de o revolutie in care nimeni nu va mai fi iertat. Dupa cum am mai spus romanii au descoperit boycotul,sa se roage sa nu descopere linsajul.
    Scris de Sile
    18. 13-01-2009 07:51
    cumulul
    Numai ca ordonanta nu vorbeste de salariu, cum spuneti in articol, ci de venituri din exercitarea unei functii remunerate, ori asta este altceva, mai ales in ceea ce ii priveste pe dascali, medici si actori. In cazul acestora zice "juristul" boc sa se fac cu conventii civile. dar si ceea ce se castiga cu conventii civile sunt venituri, dle boc.
    Scris de Nicu Albu
    19. 13-01-2009 04:21
    ha ha ha
    :? :upset :x
    Scris de bau bau

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro