ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Regulamentele şcolare, discutabile Elevii violenţi primesc pedepse diferite pentru aceeaşi faptă Imprimare E-mail
Scris de Gabriela Vlasceanu   
Câte bordeie, atâtea obiceie. Regulamentul general, elaborat de Ministerul Educaţiei, şi regulamentele interioare de ordine din unităţile de învăţământ preuniversitar dau naştere unor neconcordanţe în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate elevilor care creează probleme. Pentru aceeaşi "faptă", elevi din unităţi şcolare diferite primesc sancţiuni diferite. "Să nu mai vorbim şi despre faptul că, uneori, consiliul profesoral stabileşte o sancţiune pentru elevul care nu a fost cuminte, iar reprezentanţii inspectoratului şcolar judeţean ies în public cu declaraţii prin care condamnă consiliul profesoral pentru sancţiunea aplicată copilului. Toate acestea pornesc de la faptul că nu avem un regulament general clar, pe baza căruia fiecare unitate de învăţământ preuniversitar să-şi stabilească regulamentele interioare de ordine", au declarat pentru "Curentul" surse autorizate din cadrul Ministerului Educaţiei. În acest sens, un exemplu recent este cel din judeţul Dolj. În urmă cu aproximativ două luni, mai multe eleve de la Liceul "Matei Basarab" din Craiova s-au luat la bătaie într-o sală de clasă. Motivul: care dintre ele să ducă la o înmormântare coroana de flori. Imaginile au ajuns în urmă cu câteva zile pe Internet. Acum, urmează stabilirea sancţiunilor în consiliul profesoral. În principiu, conducerea unităţii spune că elevele, potrivit regulamentului intern, vor primi mustrare sau notă scăzută la purtare. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, însă, este de părere că tinerele trebuie exmatriculate. Părinţii sunt de părere că elevii care creează probleme trebuie "judecaţi" nu numai de către consiliul profesoral: "Sancţiunea trebuie stabilită de către Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, format din cel puţin cinci membri, dar nu mai mult de 11 membri, între care directorul unităţii, directorul-adjunct, contabilul-şef, cadre didactice alese de consiliul profesoral şi reprezentanţi ai părinţilor, precum şi ai administraţiei publice locale. În consiliile de administraţie ale liceelor şi şcolilor postliceale se includ unu sau doi elevi". În cazul celor şapte eleve de la Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" din Medgidia, care, luna trecută, au bătut o colegă până "au băgat-o în spital", consiliul profesoral a fost cel care a stabilit  sancţiunile: nota 4 la purtare pe primul semestru, urmarea unui program educativ şi şedinţe de consiliere la cabinetul psihologului şcolar.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 2484

    Comentarii (2)
    RSS comments
    1. 05-01-2010 20:48
    ar trebui lamuriti
    Cum spunea si prof.phd.Mircea H.Orasanu trebuie ca elevii sa fie convinsi sau eventual lamuriti sa nu fie violenti mai ales ca sunt puternici,
    Scris de MIUt
    2. 26-05-2009 19:19
    of
    [B]null[/B] :) :) :) :) :grin :grin :grin :grin ;) ;) ;) :p :p :p :p 8) 8) 8) :sigh :zzz :zzz :zzz :zzz :roll :roll :roll 8) 8) :p :zzz :zzz :sigh
    Scris de je

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro