ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

În '99 a existat un ordin ca minerii să fie împuşcaţi Imprimare E-mail
Scris de D. A.   
Fostul prefect de Gorj Pantelimon Manta a declarat ieri, la Târgu-Jiu, că în ianuarie 1999 a existat un ordin de a se trage în participanţii la mineriada care s-a încheiat prin "pacea de la Cozia", ordin pe care nu l-a pus în aplicare. "A existat ordin de a se trage în mineri. Am stat foarte mult să decid dacă-l punem în aplicare sau nu, dar, în cele din urmă, am decis să nu facem acest lucru. Ordinul era semnat şi ştampilat de mine, dar l-am lăsat la secretară, fără număr de înregistrare", a declarat Pantelimon Manta. Fostul prefect a mai precizat că a încercat să-i convingă, la vremea respectivă, atât pe foştii miniştri Traian Băsescu şi Radu Berceanu, cât şi pe fostul premier Radu Vasile să poarte negocieri cu liderii minerilor fie la Craiova, fie la Râmnicu-Vâlcea, lucru pe care aceştia nu l-au dorit. De asemenea, Manta a menţionat că în ianuarie 1999 minerii nu au făcut niciun fel de stricăciuni, "nu au distrus nici măcar rondurile de flori", iar oamenii din zonă au fost alături de ei.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 815

    Comentarii (2)
    RSS comments
    1. 13-10-2009 09:50
    coincidente gorjene
    Cam multe coincidente dle Manta :mineri,ronduri de flori Bucuresti,Gorj si alte trasee,dezvaluiri 
    "adevarate"??? in campanie si alte asemenea.Fii barbat 
    ,vorbeste cand trebuie si taci cand n-ai ce spune 
    ca sa fii ascultat.
    Scris de I.Elena
    2. 19-01-2009 11:30
    adevarul
    :? Dle.Manta fiti barbat si spuneti cine a dat acest ordin daca la dat cineva sau este doar un bluf.Aveti ocazia de a schimba multe in bine in politica romineasca.
    Scris de tepes

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro