ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

PD-L culege roadele furtunii din PSD Imprimare E-mail
Scris de Sebastian Rusu   
Demisia lui Gabriel Oprea de la cârma Internelor şi eliminarea acestuia de la şefia filialei social-democrate ilfovene a tulburat tot mai mult apele în cadrul taberei social-democrate, care în lupta pentru putere nu a ajuns încă la un numitor comun. Astfel, odată cu Gabriel Oprea, în filiala PSD Ilfov s-a purces la "Ziua marilor execuţii" de către aripa Iliescu-Geoană-Năstase, cu Marian Vanghelie pe post de "vârf împins". În reglarea de conturi dintre centru şi filială au căzut, rând pe rând, Anghel Iordănescu, Gigi Neţoiu şi Florentin Pandele, edilul Voluntarilor, nume cu greutate în filiala social-democrată ilfoveană, care au preferat să-şi dea demisia din partid înaintea deciziilor de excludere pe care Comisia de arbitraj le avea din timp pregătite. Dincolo de indisciplina lui Gabriel Oprea de la Interne care ar fi numit "Vulpea" la DGIPI (n.r. - Serviciul Secret al MIRA) peste capul lui Geoană stă teama aripii conservatoare din acest partid, care se teme de o eventuală deviaţie a unor lideri importanţi spre democrat-liberali şi, implicit, spre Traian Băsescu. Pentru moment, "grupul de la Cluj" împreună cu Miron Mitrea au intrat în defensivă, în timp ce vârful de lance al aripii Iliescu-Geoană-Năstase a ieşit la atac. Din tot acest circ sau, mai bine spus, reglare de conturi a ieşit învingător liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, care şi-a întărit considerabil poziţia în partid, reuşind să preia frâiele reorganizării "filialei rebele din Ilfov".

Oprea şi Iordănescu ar prefera PDL-ul

Pe de altă parte, gruparea disidenţilor din PSD Ilfov ar fi  început discuţiile cu filiala democrat-liberală pentru înscrierea în această formaţiune politică. Practic, potrivit unor surse din interiorul democrat-liberalilor, tentativa acestora este din start sortită eşecului, deoarece o astfel de manevră tactică ar putea distruge alianţa de guvernare cu PSD. Gabriel Oprea şi Anghel Iordănescu au contactat filiala PD-L Ilfov pentru a începe discuţii, astfel încât cei excluşi din PSD să se înscrie în PD-L. "Acum bat la porţile noastre, dar urmează să vedem, pentru că e o situaţie complicată, iar resentimentele sunt mari. Mai ales în cazul parlamentarilor va fi foarte dificil", au afirmat surse din PD-L. În pofida faptului că discuţiile acestea sunt doar nişte simple tatonări, fostul vicepreşedinte al PSD Ilfov, Gigi Neţoiu, a precizat că va rămâne un "om de stânga", însă din afara politicii, în timp ce edilul Voluntarilor, Florentin Pandele, şi-a propus să rămână independent şi să participe la alegerile pentru un nou mandat de primar. În concluzie, "Vulpea" a fost doar un pretext pentru revanşa lui Vanghelie contra lui Oprea, a aripii conservatoare împotriva "grupului de la Cluj", care ar fi putut să strice "împărţeala caşcavalului".

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1864

    Comentarii (1)
    RSS comments
    1. 29-11-2009 19:04
    Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
    Se zice asa :daca te bagi in tarie te maninca porcii---asa ca oamenii ca Oprescu puscas rus dincu s-au retras facind alte lucruri mai inteligente nu au mai colaborat cu almanahele rebuie ca acest5 vanghelie sa fie pus la loculm lui numai ca s-au folosit de el multi si el zice ca aici este locul luil la COMANDA TARII.Toti cetatenii au dreptul sa s afirme dar nu prin tupeu si prin incultura. Oprescu a fost mereu linga vanghelie acum cica este independent ! De cind ? cacsa ma explic :oamenii de valoare din psd,. au plecat tocmai ptr. ca nu au vrut sa fie sub comanda unui om mai putin educat si mai cult AVIZ alegatorilor::: VOI CU CINE VOTATI?Cred ca nu va corupe chiar pe toti ca sa inchideti ochii PSD
    Scris de almanahe

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro