ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Puşcaş face lobby pentru euroalegerile din vară Imprimare E-mail
Scris de Sebastian Rusu   
Şeful Departamentului Afaceri Europene (DAE), Vasile Puşcaş, a declarat ieri că Executivul va iniţia în perioada imediat următoare o comunicare cu celelalte instituţii publice având ca temă alegerile pentru PE. Potrivit acestuia, pentru mobilizarea electoratului la vot, este necesară dezvoltarea unor parteneriate de comunicare privind scrutinul pentru PE şi  implicarea elitelor în procesul de mediatizare a temelor europene. În acest sens, Puşcaş a mai afirmat că partidele politice trebuie să clarifice legislaţia care  va fi aplicată pentru euroalegerile din vară. "Trebuie să vedem întâi dacă putem internaliza problemele europene, iar apoi să punem problema în ce măsură există un suport pentru mobilizarea electoratului. Propun să dezvoltăm rapid parteneriate pentru comunicare, care să se concentreze asupra alegerilor europarlamentare în această primă parte a anului. Este necesar să gândim o discuţie cu acest subiect la începutul lui februarie", a precizat şeful DAE. În opinia sa, clasa politică trebuie să mobilizeze electoratul să vină masiv la vot.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 781

    Fii primul care comenteaza acest articol
    RSS comments

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro