Să pleci în miez de iarnă de la -10 grade la +30 de grade e o binecuvântare dată de Dumnezeu. Aşa am şi privit vacanţa de trei săptămâni petrecută într-o ţară departe de toate traseele turistice cunoscute: Sudanul. Cele mai cunoscute lucruri
despre această ţară africană nu sunt legate de piramidele spectaculoase, mai vechi decât cele egiptene, nici minunăţiile din Marea Roşie sau îmbrăţişarea Nilului Alb cu cel Albastru petrecută în Khartoum, capitala ţării. Din nefericire şi pentru ţară, şi pentru oameni, Sudanul se află în atenţia lumii pentru conflictul din Darfur, zonă din estul ţării în care interesele politice şi economice diverse s-au soldat cu moartea a mii de oameni. De altfel, singurul semn din capitală care sugerează că e conflict armat în ţară este prezenţa trupelor ONU, destul de numeroase, precum şi sediul rezervat Naţiunilor Unite, mare, împrejmuit cu sârmă ghimpată şi bineînţeles la doi paşi de aeroport. Pentru sudanezii din Khartoum şi din celelalte regiuni ale ţării războiul e departe, iar viaţa se desfăşoară în ritmul obişnuit fără nicio perturbare. Singura restricţie impusă de guvern: închiderea oricărei petreceri la orele 23, dar sunt cazuri în care se acordă dispensă de la această regulă, în funcţie de petrecăreţi.
După 12 ani...
Nu este prima mea vizită în Sudan. Am revenit în această ţară după 12 ani şi am găsit-o complet schimbată. Din toate punctele de vedere. În locul unei ţări sărace, în care salariul unui medic nu trecea de 50 de dolari, am găsit o ţară în reconstrucţie. Drumuri noi, aeroport nou, case noi şi chiar blocuri, total inexistente în urmă cu un deceniu. Explicaţia acestor transformări economice e simplă: petrolul. Exploatarea unor cantităţi importante de petrol au schimbat faţa acestei ţări. Astfel au apărut cartiere noi de blocuri, spitale private la standarde internaţionale şi multe companii străine care au găsit o piaţă nouă cu potenţial extrem de mare, dacă ne gândim că doar în capitală sunt aproape 7 milioane de locuitori. Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc în centrul oraşului un mall nou unde puteai să savurezi o cafea la Gloria Jane's Coffee, exact ca la Plaza România. Cu aceeaşi mirare am descoperit şi prezenţa altor branduri internaţionale, semn că banii sudanezilor miros a profit chiar şi pentru americani. Iar când e vorba de profit nu mai contează nici că ţara e izolată din punct de vedere politic şi nici că preşedintele este condamnat de Curtea Penală Internaţională pentru războiul civil din Darfur.
Măgarul de lângă BMW
Farmecul Sudanului este dat însă de amestecul dintre nou şi vechi, dintre tradiţii şi modernitate. Astfel, nimeni nu se miră când pe autostrăzile din centrul Khartoum-ului (apropo, dl. Oprescu ar putea lua lecţii la construit autostrăzi de la primarul capitalei sudaneze) vezi în oglinda retrovizoare a unui BMW X5 un măgar care-şi face loc tacticos şi sigur pe el prin trafic. Dualismul dintre vechi şi nou se întâlneşte însă la tot pasul şi probabil că în 5-10 ani Khartoum-ul de odinioară va face loc unui oraş complet nou. Cu regret am remarcat dispariţia de pe străzi a oamenilor care cântau în fiecare seară, fără să aibă un motiv anume. În urmă cu 12 ani, seară de seară vedeam zeci de oameni care mergeau în camionete deschise către centrul oraşului şi cântau. Se bucurau de fiecare clipă trăită, fără să le pese dacă a doua zi aveau ce să mănânce sau unde să-şi pună capul să doarmă. ''Allah karim!" era răspunsul la toate durerile lor. În traducere, "Dumnezeu e darnic!". Şi Dumnezeu avea grijă de fiecare. Astăzi, lucrurile s-au schimbat, iar oamenii nu mai cântă pe stradă. Explicaţia e simplă: odată cu dezvoltarea s-au schimbat multe lucruri. Dacă înainte oamenii stăteau la serviciu până în jur de ora 15.00, acum toate birourile sunt deschise până la ora 18.00 şi chiar mai târziu. Avatarurile civilizaţiei... Cu toate acestea, mai există încă în capitala Sudanului câteva oaze în care poţi redescoperi tradiţiile. Piaţa de cămile de la marginea oraşului, clădirile instituţiilor centrale ale statului, construite pe vremea când ţara se afla sub dominaţie britanică, dar şi reţeaua feroviară a ţării, toate par desprinse din filmele coloniale. E o altă lume, care vorbeşte de tradiţii şi obiceiuri care vor dispărea treptat, lăsând locul telefoanelor mobile de ultimă oră, maşinilor de zeci de mii de dolari şi blocurilor înalte, fără personalitate.
Kandahar-ul sudanez
Există un loc, la marginea capitalei sudaneze, unde poţi trăi o experienţă unică. Undeva, între piaţa de cămile şi piaţa Libia, denumită astfel pentru că de acolo începe drumul care traversează deşertul libian, există o zonă exotică, unică în felul ei, numită Kandahar. Singura legătură cu Afganistanul sunt probabil clădirile care arată ca după un război, deşi n-au trecut prin niciunul. Două şiruri de barăci semideschise adăpostesc un soi de restaurante ad-hoc, unde turiştii occidentali se înghesuie să savureze carne de cămilă la grătar. Deşi, la prima vedere, primul tău gând zboară spre asigurările medicale, mâncarea gătită direct, în faţa ta, nu pune niciun fel de probleme de sănătate. Pe lângă o mâncare delicioasă, gătită direct în faţa ta, în Kandahar-ul sudanez ai ocazia să iei contact direct cu viaţa beduinilor care poposesc la marginea capitalei, mănâncă, beau ceai şi cafea, iar apoi trag un pui de somn în acelaşi loc, pentru că "restaurantul" este dotat şi cu paturi tradiţionale, confecţionate din lemn şi frunze de palmier. Pentru aceste experienţe să înghesuie şi turiştii să vină în Kandahar. Mi-e teamă însă că peste câţiva ani, când sper să vizitez din nou Sudanul, locuri ca acestea vor dispărea şi vor fi înlocuite de restaurante cu iz occidental, cum de altfel au început să apară deja în capitală. Petrolul construieşte autostrăzi, blocuri, restaurante, oferind în acelaşi timp o şansă la un trai mai bun pentru un popor care ridică adesea mâinile către cer spunând; "Allah karim!". Dar, în acelaşi timp, tot petrolul este cel care îngroapă treptat tradiţii ce pot valora, peste ani, mai mult decât rezervele minerale ale unei ţări.
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
