Problemele grave existente în spitalele româneşti care au ieşit în luminile rampei odată cu apariţia unui nou caz de tipul celui care a inspirat filmul "Moartea domnului Lăzărescu" nu sunt nici noi şi nici necunoscute. Toţi românii care
au apelat la sistemul sanitar au simţit pe pielea lor "tratamentul" aplicat de doctori dacă nu ai pile şi mai ales dacă nu ai bani. Sunt mulţi medici în România care au călcat în picioare jurământul lui Hipocrate şi care se închină acum cu evlavie la zeul euro. Dar nu cred că trebuie să cădem în păcatul de a generaliza şi de a spune că toţi medicii se comportă precum dr. Fulga de la Slatina, care tratează pacienţii în funcţie de chef, rasă sau grosimea portofelului. Cu certitudine sunt sute de medici care îşi fac meseria cu dragoste şi devotament pentru pacient, care nu cer bani înainte de un banal consult sau chiar înainte de operaţie, dar care acceptă drept mulţumire, la final, plicul de bani, pe care-l îndeasă câteodată ruşinaţi în buzunar. Sunt convinsă că v-aţi întâlnit şi cu aceştia la fel cum i-aţi întâlnit şi pe cei care deschid buzunarul înainte de a pune stetoscopul pe un bolnav. Între cele două categorii e o prăpastie imensă, plină de indolenţa unui sistem care se perpetuează în timp şi pare invincibil. Atâta vreme cât sunt medici, şi nu puţini, care declară, ca în cazul bebeluşului cu fractură de la Galaţi, că "bine că nu a fost situaţia ca la Slatina", n-avem nicio şansă de însănătoşire a sistemului sanitar şi n-am auzit să se fi inventat vreo injecţie miraculoasă pentru coma profundă.
 Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 738
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
