Mai multe ONG-uri aliate în Coaliţia împotriva Statului Poliţienesc au organizat, ieri, la Palatul Patriarhiei din Capitală, un protest prin care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de obligativitatea introducerii de cipuri în acte, dar şi faţă de
Legea 298 din 2008. Potrivit organizatorilor, la miting au participat circa 500 de persoane. Protestatarii susţin că atât măsura privind introducerea de paşapoarte şi permise auto conţinând datele biometrice ale titularului, cât şi prevederile Legii 298 din 2008 potrivit căreia anumite date din comunicaţiile electronice sunt stocate şi păstrate încalcă prevederile Constituţiei. În opinia celor prezenţi la protest, obligativitatea introducerii cipurilor biometrice în toate documentele de identitate este contrară articolului 23 din Constituţie, care prevede că "libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile", dar şi articolului 29 care arată că "libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă". Pe de altă parte, Legea privind înregistrarea şi înmagazinarea tuturor comunicaţiilor electronice personale ale cetăţentilor României încalcă, în opinia protestatarilor, articolul 26 din Constituţie, care obligă autorităţile să respecte şi să ocrotească "viaţa intimă, familială şi privată", articolul 28, care ocroteşte secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare, şi articolul 53, care prevede că "restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică". Coaliţia de ONG-uri, din care fac parte Civic Media şi Noua Dreaptă, a iniţiat şi două petiţii online în care-şi exprimă nemulţumirea faţă de măsurile criticate cu ocazia protestului de duminică, anunţând că documentele au fost deja semnate de "peste 25.000 de români". Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 839
|
|
|