ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Cum să ne spălăm pe mâini Imprimare E-mail
Scris de Iulia Nueleanu   
Deşi ar fi fost de dorit ca Ministerul Sănătăţii să fi lansat un astfel de program, având în vedere că avem cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor din UE, potrivit statisticilor, din păcate programul a fost demarat la nivelul Ministerului Justiţiei. Aşa se face că asistăm, în ultimele zile, la un concurs între instituţiile subordonate acestui Minister cu tema: "cine se spală mai repede pe mâini de cazul Gorbunov". Deja contează mai puţin dacă Serghei Gorbunov este sau nu autorul crimelor de la Braşov, pentru că dedesubturile acestui caz emană de la o poştă duhorile mocirlei în care se scaldă justiţia. CSM a aflat şi el, ca şi noi, cu surprindere, că Tribunalul Dolj a dat trei sentinţe diferite în trei dosare care aveau acelaşi obiect şi aceleaşi concluzii medico-legale. Şi tot cu surprindere a aflat că niciun procuror din Dolj nu şi-a pus problema să facă recurs la decizia Tribunalului Dolj de a-l elibera pe Gorbunov. Ca să nu mai vorbim de medicii care au recomandat eliberarea acestuia pentru o operaţie de glaucom, după trei încercări eşuate cu furuncule şi nevroze. Am văzut zeci de declaraţii şi explicaţii din care rezultă o singură concluzie; nimeni nu şi-a făcut treaba aşa cum scrie la lege, toţi fiind complicii eliberării lui Gorbunov. Iar cel mai grav lucru e acela că Gorbunov nu era condamnat pentru un furt de butelie, ci pentru tentativă de omor. Judecătorii, procurorii şi medicii care şi-au dat concursul pentru a-l elibera pe Gorbunov îi au pe conştiinţă pe morţii de la Braşov, dacă se va dovedi că autorul crimelor este cetăţeanul moldovean care a beneficiat de bunăvoinţa lor. Feriţi-vă de gorbunovi care se mişcă liber printre noi, pentru că nimeni nu vă apără de ei!

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 672

    Comentarii (1)
    RSS comments
    1. 03-02-2009 07:15
    justitie ?Nu!prostitutie juridica!
    Toti cei implicati in acest caz:judecatori,procurori, medici pot fi acuzati de "favorizarea infractorului".Cat va mai dura,oare, pana cind si "justitiabilii" vor raspunde pentru ceea ce fac?
    Scris de stefan

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro