ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Jaf tăricean la Marea Neagră Imprimare E-mail
Scris de George Roncea   
Insula Şerpilor este, hotărât lucru,  purtătoare de blestem. Bucata de stâncă a stârnit interese mondiale, mai ales din cauza platoului continental din jurul său şi a aurului negru care zace sub valurile Mării Negre. Un nou scandal a apărut la orizont când nici nu s-a încheiat bine reverberaţia deciziei istorice de la Haga care a acordat României, în cazul disputei privind Insulei Şerpilor, atuuri majore de natură economică. Se întrevede, însă, riscul ca aceste atuuri să fie pierdute, românilor rămânându-le doar praful de pe tobă. Hotărârea de Guvern emisă de Tăriceanu pe ultima sută de metri a mandatului său a îmbogăţit o companie străină în condiţii suspecte şi în detrimentul României.

Abia s-au încheiat ecourile victoriei Romëniei la Haga împotriva Ucrainei, în litigiul privind platforma continentală, că a început un alt mare scandal legat de Marea Neagră şi Insula Şerpilor. Scena politică s-a inflamat ieri, după ce s-a aflat de existenţa unui act adiţional secret al unor concesionări rapid trecute pe sub mënă, de Tăriceanu, unei firme ce are legături cu Rompetrolul lui Patriciu.
Petrolul şi gazele din jurul Insulei Şerpilor au fost concesionate unei firme, Midia  Resources SRL, cu un capital social de doar 200 de lei. Bilanţul pe 2007 al acestei firme arată că nu are angajaţi, iar cifra de afaceri a fost 0 lei. Midia Resources SRL nu are sucursale, nu are sedii secundare şi nu are administratori cenzori persoane juridice. Firma care a primit concesiunile de la Tăriceanu, Midia Resouces SRL, înfiinţată în 2007, aparţine Sterling Resources, o companie internaţională de energie din Canada.
Guvernul Tăriceanu a statuat astfel dreptul companiei Sterling Resources de a deţine partea de producţie care îi revenea statului romîn, în urma contractului de împărţire a producţiei şi de concesionare a zăcămintelor din perimetrele Pelican - Midia.

Dorin Marian - cap de listă între semnatarii Hotărërii lui Tăriceanu

Midia Resources SRL Bucureşti s-a înfiinţat în martie 2007, iar după numai două luni, încheia un contract cu nr 2077, din data de 23.05.2007, cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" - I.N.C.D.M. Constanţa. Instituţia de cercetare a realizat trei studii de impact, iar în data de 05.10.2007 a depus trei Rapoarte la Studiile de Evaluare a impactului asupra mediului pentru foraj puţ de prospecţiune pentru petrol şi gaze, în perimetrele de forare Doina Sister, Gasca Sud I şi puţul Midia Sud - Est.
Probabil că după foraje s-a ajuns la concluzia că afacerea este viabilă, astfel că în 12 noiembrie 2008 a fost adoptată Hotărîrea 1446 - respectiv un act adiţional la Contractul de exploatare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), în calitate de concedent, şi Sterling Resources Ltd., în calitate de concesionar. Documentul a fost semnat de către şeful Cancelariei premierului, Dorin Marian, de preşedintele ANRM, Bogdan Găbudeanu, de ministrul Mediului, Attila Korodi, şi de Cătălin Doica, secretar de stat la Ministerul Economiei. Anexa hotărîrii este secretă. Ministrul Justiţiei nu a contrasemnat Hotărërea, iar deputatul PSD Iulian Iancu, şef al comisiei de industrie, a afirmat că "se ridică semne de întrebare care trebuie soluţionate, iar unul dintre aceste semne de întrebare este ridicat de faptul că fostul preşedinte al ANRM, Gheorghe Buliga, a fost demis fără explicaţii, după ce a refuzat să semneze această Hotărîre de Guvern, în numele statului, şi după ce a cerut lămuriri în legătură cu acest contract".

Midia Resources - contracte cu firma lui Patriciu şi cu omul lui Vîntu

Dorin Marian, fostul consilier al fostului preşedinte Emil Constantinescu pe probleme de apărare şi siguranţă naţională şi pentru cëteva luni şef al administraţiei prezidenţiale, a lucrat între 2001 şi 2005 la grupul Rompetrol, condus de Dinu Patriciu. Dorin Marian a fost, de asemenea, partener de afaceri cu fostul şef SIE Cătălin Harnagea, tot angajat al trustului Rompetrol.
Potrivit HotNews, care citează un comunicat de arhivă al companiei, Sterling are un parteneriat cu Rompetrol pentru analiza datelor geologico-tehnice. Sterling a mai încheiat în Romînia un contract ce vizează servicii de foraj în zona Mării Negre, cu Grupul de Servicii Petroliere, controlat de omul de afaceri Gabriel Valentin Comănescu.
Compania GSP face parte din grupul Upetrom, iar Gabriel Comănescu, preşedintele Upetrom, este legat de grupul de afaceri fondat de Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca.
"Evenimentul Zilei" a dezvăluit, acum doi ani, într-o anchetă, că reprezentantul GSP "Gabriel Comănescu este unul dintre administratorii societăţii Petromservice, al cărei acţionar principal este căsuţa poştală cipriotă Elbahold Ltd, reprezentată de un alt aghiotant al ╟părintelui FNI╚: Dan Stratan, ultimul preşedinte al Grupului Gelsor". Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a lucrat atët pentru Comănescu, cët şi pentru Luca. Numele Upetrom a mai apărut drept cap de listă în raportul "Petrol contra hrană", care acuza firme că au dat "comisioane" pentru a obţine contracte în Irak, sprijinindu-l astfel direct pe Saddam Husein.
Preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a declarat, ieri, că a cerut deja Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) actele adiţionale clasificate printr-o hotărîre de Guvern publicată în Monitorul Oficial în noiembrie 2008. El a adăugat că în hotărîrea de Guvern semnată de şeful cancelariei, Dorin Marian, elementele-cheie care ar fi putut să demonstreze dacă statul romîn a pierdut prin cedarea dreptului de împărţire a producţiei sunt documente secrete, trecute în anexă.

"Hotărërea de concesionare este nulă"

Liderul PSD Miron Mitrea a afirmat public că hotărërea de concesionare este nulă din punct de vedere legal şi că trebuie aflat ce se urmărea a fi ascuns în anexele secrete.
La rëndul său, şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că se impune ca Guvernul Romîniei să verifice neîntîrziat contractul de concesionare a drepturilor de exploatare a platoului continental.
Potrivit directorului general adjunct din cadrul ANRM, Mihai German, Midia Resources ar urma să devină al treilea mare producător de gaze din Romînia, cu o producţie de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, ceea ce ar însemna 10% din piaţă. Compania Sterling, prin Midia Resources SRL, a primit drept de exploatare asupra a două zăcăminte de gaze libere, Doina şi Ana, care în prezent sunt în curs de evaluare, urmînd să se facă lucrările de dezvoltare.
E.ON Romînia negociază cu Sterling Resources pentru a achiziţiona gaze posibil extrase de această companie din platforma continentală din Marea Neagră, a declarat, ieri, directorul general al E.ON Romînia, Frank Hajdinjak, în cadrul unei conferinţe de presă.



Premierul Emil Boc îl dă afară pe şeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale

În conformitate cu prevederile Legii petrolului, zăcămintele existente în subsolul zonei economice exclusive aparţinînd platoului continental al Mării Negre revin statului, iar Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale este autoritatea desemnată să le valorifice prin concesionare. Procedurile de concesionare includ delimitarea perimetrelor, elaborarea pachetelor de date, publicarea anunţului în Monitorul Oficial al Romîniei şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Şeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale a fost demis ieri seară de premierul Emil Boc, care a cerut totodată declasificarea anexelor secrete ale controversatei Hotărëri de Guvern emise de Tăriceanu.
Scandalul este însă abia la început, iar în zilele următoare vor ieşi la iveală noi date ce pun în lumină bătălia pentru resursele naturale ale Romëniei, disputate la nivel mondial în contextul în care resursele energetice devin o carte geopolitică majoră la Marea Neagră.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 3109

    Comentarii (10)
    RSS comments
    1. 29-11-2009 11:48
    LINISTEA PESEDISTA
    GEOANA NE PROMITE LINISTE DUPA ALEGERI:GEOANA VA REDUCE POPORUL LA TACERE ,ASA CUM A FACUT SI CEAUSESCU,CA EI SA POATA SA FURE IN LINISTE.DE ASTA VOR SA-L ELIMINE PE BASESCU DE LA PUTERE ,PENTRU CA EL SPUNE LUCRURILOR PE NUME,IAR MOGULII SINT DERANJATI.ROMANI ,NU LASATI MOGULII LA CONDUCEREA TARII.VOTATI PE 6 DECEMBRIE CU BASESCU.
    Scris de doina
    2. 12-11-2009 00:41
    clica
    jos palaria dl roncea pt articol si cel cu mihai eminescu...clica aasta trebuie starpita...unde esti TEPES DOAMNE CA AI AVEA mult de lucru :cry
    Scris de vasile
    3. 05-03-2009 20:34
    VANTU SI BASESCU
    :zzz Sa nu uitam ca Sorin Ovidiu Vantu este in tabara de sponsori a lui BASESCU !
    Scris de apoliticul
    4. 05-03-2009 20:31
    PETROMSERVICE, HOTIE PINA LA CAPAT
    :cry Chiar daca pare sa nu aiba legatura cu acest articol, va trimit cateva rinduri despre ceea ce inseamna Petromservice. 
    Avand în vedere că Liviu Luca este cel care a condus de la bun început, din umbra, Petromservice-ul,chiar şi când era încă în Societatea Naţională a Petrolului şi se numea General Petro Service şi ulterior Petroserv,cred ca această companie a ajuns la finalul vieţii sale. 
    Pentru a-si pierde urma si-a schimbat numele, pentru a 4- a oara in 7 ani. 
    Era de aşteptat, dacă ţinem cont de felul cum s-a facut privatizarea. Va dau un singur exemplu, dintre multele gainarii: mijloacele fixe erau ale Petrom, in februarie 2002 cind a avut loc aceasta "privatizare" si de aceea Petromservice le-a "cumparat" de la acesta. Cum ? La pret de nimic si asta in dauna statului care era atunci proprietarul Petrom. Astfel o autobasculanta in care se investisera cu 2-3 luni inainte peste 1 miliard de lei vechi (evident de catre Petrom) a fost cumparata cu 200-250 de milioane. La fel cladirile, echipamentul, in 2 sau 3 transe. 
    Concluzie: Statul roman a fost pagubit cu sume enorme. 
    Nu mai vorbim de celebrul contract prin care Petromservice era singura firma abilitata sa execute lucrari in Petrom, contract incheiat pe o perioada de 5 ani si extins apoi pina in 2012. Tot un fel de hotie. 
    Dar au fost furati, in afara de statul roman si actionarii. Petromservice fiind o societate cu capital privat,in intregime, principalii actionari fiind angajatii. Prima lovitura a fost data prin vinzarea in 2003 catre ELBAHOLD Cipru a, daca-mi aduc bine aminte, 48 % din actiuni. Vinzare directa, fara ca Petromserviceul sa fie cotat la bursa. Va intrebati cine sunt actionarii de la ELBAHOLD ? De exemplu SORIN OVIDIU VANTU ! 
    In ultimul an atit Elbahold, cit si Petromservice au cumparat actiuni Petromservice. Elbahold prin Casa de avocatura "Mircea Andrei si Asociatii" (oare cine este in spatele acesteia ?) din Bucuresti.  
    E un fel de a spune ca au cumparat pentru ca multi dintre actionari au ramas si fara actiuni si fara bani si, astfel cele doua firme vor avea parte de noi procese. 
    Cam atat pentru azi dar as putea povesti multe despre Petromservice si despre unii dintre cei ce au condus aceasta "afacere" deoarece am avut functii de conducere atat inainte de privatizarea Petromservice, cat si dupa aceea.
    Scris de PETROLISTUL
    5. 05-02-2009 10:45
    spionoceanu
    Al treilea parametru se numeste, demonstrand marele cinism al posesorilor, GASCA, ca doar au conspirat impreuna si vor culege roadele tot impreuna. La pusarie cu toti sa construiasca sosele si uzine pentru binele patriei, nenorociti dracului. :x
    Scris de cucu
    6. 05-02-2009 09:54
    Hotie liberala
    Felicitari pentru articol dl Roncea.Sa vedem cum se va proceda pentru recuperarea bogatiilor furate de gasca de hoti care opereaza sub eticheta PNL TARICEANU PATRICIU,MARIAN{fostul consilier al lui Constantinescu}si celelalte otrepe.Este tipul ca populatia sa cunoasca actele de hotie savarsite de membrii Partidului National Liberal.Daca in acest partid exista din intamplare si cineva cinstit sa se delimiteze de clanul Patriciu-Tariceanu.Acum a iesit la iveala cata dreptate are Basescu relativ la ce furturi se comit la noi.EXplicatiile balbaite de Tariceanu au fost mostre de cinism si neobrazare.Asteptam ca presa sa informeze in mod corect,asa cum este articolul acesta,desfasurarea anchetei privind acest furt.
    Scris de Rodrigo
    7. 05-02-2009 08:29
    niciodata nu e prea tarziu
    Cand presedintele l-a acuzat pe tariceanu ca este condus de gruputi de interese acesta a pornit o campanie de denigrare a lui Basescu "acompaniat"de moguli patriciu,voiculescu,vantu (intentionat nu am folosit litere mari la scrierea numolor acestor escroci).Apogeul acestei campanii, pe toate canalele media, a fost incercarea de suspendare a presedintelui la care s-au asociat si PSD-istii, influentati de propriii lor escroci.Acum iese la iveala cine este de fapt vinovat pentru toata tesiunea din ultimii doi ani si cauza reala a acesteia.
    Scris de stefan
    8. 05-02-2009 04:25
    daca?
    Daca a facut Tariceanu acte pe numele sotiei sau a copiilor,sa ramana ceva dupa el.S-au este asociat cu Patriciu sau cu Felx motanu sau cu finu?Baietii destepti popor idiot.
    Scris de felix cotoiu.
    9. 05-02-2009 04:21
    poftm.
    poftim romani s-a vindut ce inca nu apartinea prin lege Romaniei.O sa ne trezim intr-o zi ca vom fi incarcati in vagoane si dusi cine stie unde.Ca un nenorocit a vindut poporu.Doamne nu le-ai mai ajuta acestor calai de tara si popor. 
    Poftim ce mai vreti romani,bine ne face daca suntem un popor de timpiti.
    Scris de atit
    10. 05-02-2009 02:08
    Excrocul
    De ce guvernul actual nu i-l da in judecata pe acest infractorcare a saracit tara si la inbogatit pe prietenul luiPatriciu swa fie bagati in inchisoare toti cei care au dus tara de ripa ,o tara bogata transformata in citiva miliardar peste noapte,iar mari revolutionari mor de foame si deabea i-si duc subexistenta bagati la inchisoare cu toti si confiscate averile ca nu au muncit pentru ele au furat de la stat,aqceasta era explicatia pentru care a vrut cu tot dindinsul sa ramina prim ministru,Porcu si mai vrea sa si candideze de presedinte vai de tara cu asa hoti
    Scris de ANa

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro