Agenda În ziua de 5 martie, ora 13.00, în aula Academiei Române va avea loc comemorarea a 70 de ani de la dispariţia academicianului Dimitrie D. Gerota (1867-1939), manifestare organizată de Secţia de Ştiinţe medicale. Despre viaţa şi opera
acad. Dimitrie D. Gerota vor vorbi: acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Laurenţiu M. Popescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe medicale, prof. univ. dr. Sorin Oprescu, primarul general al Municipiului Bucureşti; prof. univ. dr. Nicolae Angelescu, Clinica de chirurgie a Spitalului Colţea, Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, acad. Razvan Theodorescu, dr. Jean Gerota.
Convorbire cu Paul Niedermaier, membru corespondent al Academiei Române Directorul Institutului de cercetări socio-umane din Sibiu al Academiei Române
- Cum se înscrie Institutul pe care îl conduceţi în tradiţia cercetării socio-umane din Sibiu? - Sibiul a fost încă din Evul Mediu un centru cultural de importanţă europeană; deja din secolul al XIV-lea este atestată existenţa unei şcoli şi în decursul timpului au activat aici personalităţi de importanţă mondială, printre care în secolul XVI primul constructor de rachete, iar în secolul XVIII inventatorul homeopatiei. Astfel, nu este întâmplător că la mijlocul secolului al XIX-lea se observă în cetatea de la poalele Carpaţilor Meridionali un reviriment deosebit al cercetărilor socio-umane. Aici au fost înfiinţate Societăţi culturale de mare importanţă, cu publicaţii regulate, dintre care amintim „Asociaţiunea Transilvăneană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român“ (ASTRA; 1861) respectiv revista „Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde“ (1843). După cum arată deja cele două exemple, definitoriu pentru Sibiu a fost mediul cultural româno-săsesc. Pe aceeaşi linie se înscriu şi primele unităţi de cercetare instituţionalizate, înfiinţate în prima parte a secolului al XX-lea. După război, la baza înfiinţării Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu (1956) stă un protocol de colaborare între Academia Republicii Populare Române şi Deutsche Akademie der Wissenschaften zu Berlin pentru reînfiinţarea unui mic nucleu de cercetare. Este meritul Academiei Române că din acest nucleu de cercetare s-a dezvoltat până azi o instituţie puternică, cu profil complex. În cadrul ei au fost elaborate aproximativ o sută de cărţi, dintre care o treime au apărut în edituri renumite din străinătate; tot aici sunt redactate azi patru periodice. - Care sunt direcţiile de cercetare actuale ale Institutului şi, legat de aceasta, care sunt realizările cele mai notabile? - În prezent, cercetările institutului sunt orientate pe două direcţii principale. Prima dintre acestea, cea mai actuală, este studierea istoriei oraşelor. Surprinderea fenomenelor şi posibilităţilor specifice ale evoluţiei fiecărui centru în parte este de mare importanţă pentru o dezvoltare durabilă a oraşelor şi a României. Implicit, în corelare şi cu Comisia Internaţională pentru Istoria Oraşelor, au fost elaborate şi publicate în ultimii ani o serie de lucrări fundamentale din acest domeniu - o bibliografie amplă, o colecţie de documente, iar acum se lucrează la un „Atlas istoric al oraşelor din România“. El cuprinde hărţi istorice ale diferitelor centre şi vederi sugestive pentru caracterul lor arhitectonic. A doua direcţie prioritară a institutului priveşte istoria culturii transilvănene - aceasta în contextul convieţuirii, aici, a românilor cu saşi. Această convieţuire a dus la fenomene culturale specifice, surprinzătoare în privinţe foarte diferite. Astfel, de exemplu, tocmai în Transilvania, la saşi, s-au păstrat caracteristici arhaice ale limbii germane; implicit studierea graiurilor transilvănene, în context şi cu influenţele româno-săseşti, reprezintă un obiectiv important al lingvisticii germane în general. El se materializează în elaborarea şi publicarea de către noi a lucrării „Dicţionarul graiurilor săseşti din Transilvania“, care acum, după cercetări de un secol, a ajuns la volumul X. - Cu ce instituţii asemănătoare din ţară şi din străinătate colaboraţi? - Colaborările noastre sunt, în mod firesc, strâns legate de direcţiile principale de cercetare. În ce priveşte cercetările de istoria oraşelor, ele se desfăşoară în interiorul ţării mai ales prin intermediul Comisiei de Istorie a Oraşelor din România din subordinea Academiei Române, Comisie găzduită de Institutul nostru. Prin intermediul acesteia ţinem o permanentă legătură cu toţi cercetătorii din domeniu şi prin întâlniri ştiinţifice anuale în diferite centre din ţară, ale căror rezultate sunt prezentate în paginile revistei noastre „Historia Urbana“, care apare în Editura Academiei Române. Tematica abordată ţine seama de problemele actuale, ridicate pe plan internaţional, joncţiune în acest context efectuându-se prin Comisia Internaţională pentru Istoria Oraşelor. În ceea ce priveşte colaborările pe probleme de istoria culturii transilvănene, dispunem de un organism similar „Societatea de Studii Transilvănene“, cu întâlniri anuale şi un periodic în limba germană „Forschungen zur Volks- und Landeskunde“, editat, de asemenea, de Editura Academiei Române. În acest context, o importanţă deosebită are colaborarea cu alte instituţii de profil din străinătate, semnificativă în acest context fiind, mai ales, cooptarea unui cercetător al institutului nostru în consiliile ştiinţifice a două centre de cercetare: în „Siebenbürgen-Institut“ de pe lângă Universitatea din Heidelberg şi în „Institut für Deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas“ de pe lângă Universitatea din München. - Dacă şi care sunt problemele cu care vă confruntaţi? - Din păcate, ca director al unui institut de cercetare sunt confruntat în permanenţă cu probleme organizatorice şi administrative. Ele sunt inevitabile şi vor spori în contextul integrării europene. Însă, pentru cercetarea românească, şi nu numai, ar fi util dacă m-aş putea dedica în mai mare măsură muncii de cercetare. - Ca şi cercetător, unul dintre cei mai apreciaţi, la ce lucraţi acum? - Pornind de la istoria urbanismului, domeniul meu de cercetare propriu-zis, în ultimii ani mi-am îndreptat interesul în mod special spre evoluţia habitatului - adică spre evoluţia mediului în care se încadrează aceste oraşe. Cercetarea problemelor de acest gen porneşte de la schimbarea numărului populaţiei, iar cercetările mele din decursul deceniilor mi-au întărit convingerea că evoluţia populaţiei reprezintă cheia pentru înţelegerea evoluţiei istorice însăşi: în lumina evoluţiei populaţiei procesele istorice apar ca fenomene legice. - Ce factori definesc istoria oraşelor în general şi a celor din Transilvania în special? - Oraşele au fost din totdeauna veriga de legătură între populaţia locală şi lumea largă. Pe această filieră s-a desfăşurat schimbul economic şi odată cu mărfurile străine au intrat în ţară concepţii şi idei noi. Această deschidere spre lume primeşte acum, în etapa integrării euro-atlantice, valenţe sporite. Cât priveşte Transilvania, aceasta a fost, datorită poziţiei ei geografice, provincia românească deschisă prin excelenţă spre Europa Centrală. Implicit i-a revenit şi îi revine şi azi un rol deosebit în consolidarea acestor legături profunde, stabilite prin intermediul comunităţii oraşelor şi a populaţiei. Sibiu nu a fost întâmplător „Capitala culturală europeană“ a anului 2007.
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
