Dimitrie D. Gerota
Personalitatea şi activitatea medicului şi profesorului Dimitrie D. Gerota (1867-1939), membru corespondent al Academiei Române, au fost evocate într-o sesiune ştiinţifică prilejuită de împlinirea a 70 de ani
de la dispariţia sa, organizată de Secţia de Ştiinţe medicale. Despre contribuţiile ştiinţifice ale lui Dimitrie Gerota, întemeietorul spitalului care îi poartă numele, despre calităţile sale intelectuale, morale şi civice exemplare au vorbit: acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Laurenţiu M. Popescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe medicale, prof. univ. dr. Sorin Oprescu, primarul general al Municipiului Bucureşti, prof. univ. dr. Nicolae Angelescu, Clinica de chirurgie a Spitalului Colţea, dr. Constantin Chira, preşedintele Fundaţiei „Gerota“, prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, dr. Jean Gerota, nepotul marelui medic. Toate au ilustrat un mod de a fi propriu unui distins medic, profesor care şi-a înţeles menirea de a fi în slujba semenilor şi a făcut-o cu nobleţe intelectuală vrednică de situarea lui în galeria marilor personalităţi ale medicinei româneşti.
Medicul, profesorul, omul, cetăţeanul
Dimitrie Gerota s-a născut la 17 iulie 1867, la Craiova, şi, după absolvirea liceului, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, iar în 1889 obţine prin concurs postul de preparator la catedra de anatomie. În anul 1992 susţine doctoratul cu teza „Violetul de metil ca agent terapeutic“, după care, între 1893-1894, pleacă la Paris. Între 1895-1897 urmează o specializare la Berlin, unde elaborează o metodă originală de injectare a vaselor limfatice, cunoscută ca „metoda Gerota“. Întors în ţară, a fost profesor de anatomie la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, apoi asistent la catedra de anatomie şi chirurgie experimentală condusă de Toma Ionescu, o altă personalitate emblematică a medicinei româneşti. În 1907 este profesor agregat la Facultatea de Medicină, în 1907 conferenţiar şi, după moartea lui Toma Ionescu, conduce catedra de anatomie topografică şi chirurgie experimentală până în anul 1937, când se pensionează. Dintre numeroasele sale contribuţii ştiinţifice, evocate pe larg în comunicările prezentate, menţionăm pe cele privind dezvoltarea anatomiei şi impunerea şcolii româneşti de chirurgie pe plan internaţional şi introducerea radiologiei în practica medicală de la noi. Recunoaşterea valorii acestor contribuţii este autentificată de alegerea lui Dimitrie Gerota ca membru corespondent al Academiei Române, în 1916, vicepreşedinte al Societăţii române de istorie a medicinei, preşedintele Societăţii de chirurgie şi membru al Academiilor medicale din Franţa, Germania şi Austria.
În anul 1909, Dimitrie Gerota a înfiinţat „Sanatoriul Gerota“, una dintre cele mai moderne unităţi chirurgicale, unde erau trataţi pacienţi din ţară şi din străinătate. În spital erau îngrijiţi gratuit bolnavi săraci şi copii orfani şi, cum s-a spus, la doi bolnavi care îşi plăteau spitalizare se adăuga unul pentru care îngrijirea era suportată din veniturile spitalului. În anul 1948 spitalul a fost naţionalizat şi preluat de Ministerul de Interne. Din anul 1998, într-un act reparatoriu, spitalul a recăpătat numele întemeietorului său şi a fost înfiinţată „Fundaţia D. Gerota“, care continuă opera ştiinţifică şi filantropică a întemeietorului. Din moştenirea lui Dimitrie Gerota face parte şi un muzeu în care sunt expuse o serie de mulaje anatomico-chirurgicale lucrate de el.
Neobosita activitate de medic se asocia firesc cu aceea de profesor respectat de studenţi, deopotrivă pentru ţinuta cursurilor, ca şi grija şi dragostea pe care o manifesta faţă de toţi, îndeosebi faţă de cei mai nevoiaşi. A participat ca medic în 1913 la campania din Bulgaria şi s-a remarcat şi prin protestele hotărâte faţă de condiţiile sanitare din armată, contribuind la adoptarea unor măsuri împotriva epidemiei de dizenterie de pe front. Ca om al cetăţii s-a impus prin opoziţia faţă de tendinţele dictatoriale, fiind deţinut în urma publicării unui pamflet despre camarila regală. În toate aceste activităţi a rămas constantă dimensiunea filantropică, înţeleasă în sensul cel mai profund şi expresie a dragostei şi respectului pentru om. Dintre actele sale filantropice au mai fost amintite societatea „Egalitatea“ din Craiova şi „Fundaţia Gerota“, o organizaţie caritabilă care ajuta bolnavii, orfanii şi studenţii merituoşi. Această activitate a fost continuată de fiul său, Dumitru D. Gerota, profesor la Facultatea de Drept şi, după 1989, de fiul acestuia, dr. Jean Gerota care, în 1999, a reînfiinţat fundaţia, având ca scop sprijinirea tinerilor medici români pentru studii post-universitare în străinătate.
Întâlnirea
cu Brâncuşi
Acad. Răzvan Theodorescu a relatat pe larg întâlnirea şi prietenia de o viaţă a lui Dimitrie Gerota cu Brâncuşi, felul în care medicul s-a arătat a fi „zâna cea bună“ a marelui sculptor român. Pe când era profesor la Şcoala Naţională de Arte Frumoase, D. Gerota l-a remarcat pe mai tânărul Constantin Brâncuşi, pe care i-l recomandase tatăl său, preotul Gerota. C. Brâncuşi scria despre profesorul său: „Seriozitatea şi punctualitatea cu care îşi îndeplinea sarcinile didactice, bogăţia documentării iconografice, expunerile sale clare şi deloc pedante însoţite întotdeauna de desene cu crete colorate făcute pe tablă cu mâna lui, în timp ce vorbea... plecând de la simplu la compus, fermeca pe student şi-l obliga să urmeze această construcţie pe care fiecare student era tentat să o copieze pe caiet, desenând în acelaşi timp cu profesorul, fără ca aceasta să fie o îndatorire...“ Aşa s-a născut celebrul ecorşeu cu care Brâncuşi a absolvit Şcoala de Arte Frumoase, inspirat după mulajul lui Hermes de la Muzeul Capitolin din Roma şi valorificând cunoştinţele dobândite la orele de anatomie ale mentorului său. Tot D. Gerota a intervenit pe lângă Spiru Haret, pe atunci ministru al Învăţământului, să achiziţioneze ecorşeul şi să se facă alte cinci copii. Când Brâncuşi a plecat la Paris, „zâna cea bună“ a făcut demersuri, împreună cu dr. Ion Cantacuzino, pictorul Ştefan Popescu, pentru a-i asigura o sumă de bani necesară continuării studiilor. În 1907, D. Gerota şi Ştefan Popescu l-a recomandat pe Brâncuşi văduvei lui Petre Stănescu pentru construirea unui monument funerar şi rezultatul a fost celebra „Rugăciune“, „un moment important în istoria sculpturii româneşti şi mondiale“.
D. Gerota s-a stins din viaţă la 3 martie 1939 şi, evocându-i personalitatea, Constantin Rădulescu Motru remarca, împreună cu marile sale calităţi de om de ştiinţă şi profesor, „cea mai frumoasă - generozitatea faţă de lumea suferindă. Marele chirurg operator... devine cel mai mare filantrop al Capitalei“. Personalitatea lui Dimitrie Gerota rămâne un model pentru viitorii medici, care au participat în număr mare la acest moment omagial, alături de membri ai Academiei Române, de numeroşi medici şi cadre didactice.
 Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 2179
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
