Convorbire cu prof. univ. Cătălin Zamfir, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Cercetare a Calităţii vieţii
- Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii a fost înfiinţat chiar la începutul anului
1990, un institut la care nici nu ne puteam gândi înainte de 1989. - Trebuie să spun, cu o oarecare mândrie, că Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) este singurul institut de cercetări din lume cu acest profil distinct. În alte ţări sunt multe echipe care cercetează calitatea vieţii, dar un institut orientat numai pe această temă nu există. Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii este un institut de cercetări sociologice, dar are în structura sa şi componente importante de cercetare economică, ecologie, psihologie. - Să începem cu definiţia calităţii vieţii, despre care s-a scris foarte mult. - Conceptul de calitate a vieţii a apărut în secolul trecut, oarecum complementar cu cel de fericire, care a fost una dintre temele principale ale filozofilor antici. Conceptul de calitatea vieţii se referă la calitatea pentru om a condiţiilor sale de viaţă, dar şi a activităţilor pe care le face. O viaţă de calitate produce, psihologic, şi fericire, o stare globală de satisfacţie. - Care sunt condiţiile relevante? - În primul rând, resursele financiare disponibile, calitatea condiţiilor de viaţă - mediul natural, locuinţă, relaţiile umane, mediului social - dar şi calitatea vieţii aşa cum o construieşte fiecare, adică stilul propriu de viaţă pentru care optează. - Concret, cum se desfăşoară cercetările? - Începând din anul 1990 se fac analize concrete folosind un set cu aproximativ o sută de indicatori. Pe baza lor, putem identifica variaţia calităţii vieţii pe zone geografice, pe vârstă, sex ş.a. Ne-am propus ca, la un an sau doi, să facem câte un raport asupra calităţii vieţii în România. - Cum ar putea fi descrisă situaţia actuală? - După 1990 au fost trei vârfuri ale sărăcirii: 1992-1993, 1997-2000 şi acum ne confruntăm cu al treilea şoc. Problema nu este numai a standardului economic de viaţă, dar şi de calitatea mediului social. Standardul de viaţă şi confuzia mediului social-politic a devenit sursa majoră a insatisfacţiei colective. - Aceasta este una dintre direcţiile de cercetare ale Institutului. O alta? - Legată de această direcţie, este aceea a politicilor sociale şi, pe baza cercetărilor, am contribuit la elaborarea legilor în domeniul relaţiilor de muncă, a sistemului de securitate socială ş.a. S-a dezvoltat metodologia evaluării politicilor sociale. - Şi rezultatul acestor evaluări? - Dacă se ia în consideraţie procentul din PIB care se alocă pentru politicile sociale, România este, cu excepţia Albaniei, statul cel mai zgârcit din Europa. Problema politicilor sociale nu este să dai la cei care nu vor să muncească, ci la cei care vor să muncească, dar nu găsesc locuri de muncă sau nu pot să muncească (pensionarii, persoanele cu handicap). Mai sunt copii care trebuie să fie sprijiniţi, nu doar să supravieţuiască, dar să se şi dezvolte. La noi, se alocă sistematic puţini bani pentru educaţie. Se discută mult despre calitatea educaţiei şi este mult de făcut pentru a se depăşi confuziile strategice, dar cauza principală rămâne subfinanţarea. Aceleaşi probleme sunt şi în sistemul de sănătate. Subfinanţarea şi confuzia sunt factorii responsabili. Fiecare nou ministru visează să reformeze „pe picior“, cum se zice, şi să reformeze totul. La început, în 1989, am visat la o construcţie raţională cu resursele noastre, dar sistemul nostru are un nivel de raţionalitate scăzut. Or, toate acestea afectează calitatea vieţii noastre. Polarizarea populaţiei de copii, mai dramatică decât ceea a adulţilor - O problemă de actualitate este aceea a sărăciei... - Am iniţiat, încă din 1991, şi continuăm să monitorizăm problema sărăciei în România. Analizăm grupurile sociale cu risc crescut. Sunt probleme mari cu condiţiile de viaţă şi de dezvoltare ale copiilor mai ales în familiile cu mulţi copii, dar şi în satele sărace sau izolate unde, după ce termină şcoala elementară, elevii au şanse foarte mici să urmeze liceul sau facultatea. Polarizarea în populaţia de copii este mult mai dramatică decât aceea a adulţilor. Este şi aceasta o altă problemă pe care nu o putem ignora şi trebuie s-o abordăm cu toată seriozitatea. - Toate aceste aspecte ţin de cercetarea unei situaţii existente. Ce se face în Institut ca această situaţie să poată fi schimbată şi spre bine? - În ultima vreme, ne-am concentrat pe ceea ce se numeşte dezvoltarea socială proiectată, pentru că vrem să contribuim la dezvoltarea unei metodologii de atingere a obiectivelor sociale dorite. E o direcţie nouă de ceea ce eu numesc sociologia constructivă. Am publicat prima Enciclopedie a dezvoltării sociale din lume. Acum ne ocupăm de problema inovaţiei şi am editat şi o revistă online: „Inovaţia socială“. - Trebuie să spunem că sunteţi primii care aţi întreprins cercetări sistematice asupra etniei rrome. Aţi şi publicat mai multe cărţi. - De fapt, Institutul nostru a fost primul care a făcut studii privind situaţia social-economică a rromilor. Continuăm şi în prezent aceste investigaţii. - O întrebare pe care o pun adesea. În ce măsură regăsiţi soluţiile propuse de Institutul Dvs. în deciziile adoptate de forurile competente? - Problema nu este că factorii politici nu sunt receptivi, ci aceea că, uneori, sistemul politic nu prea ştie ce să facă cu informaţiile pe care le oferim. Câteva exemple. Am contribuit la dezvoltarea sistemului legislativ în domeniul social şi am avut ceva de spus, uneori mai mult, alteori mai puţin. În 1997, am fost principalul autor al proiectului de politică antisărăcie, adoptată de comisia prezidenţială. Apoi, în 2001, am înfiinţat Comisia Naţională Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale. Împreună cu colegii mei am elaborat Programul Naţional Antisărăcie şi Incluziune socială, adoptat de către Guvern în 2002. Am elaborat împreună cu colegii mei un document de politică socială (JIM), negociat şi aprobat de către Guvernul român şi de Comisia Europeană. - Au trecut nişte ani şi nu se întrevăd semne ale unei ameliorări... - Mi-ar plăcea să cred că sunt în continuare foarte optimist. Avem probleme, însă trebuie să spunem că toată lumea are probleme. În acest context, împreună ar trebui să gândim raţional şi să găsim soluţii suficient de bune în limitele resurselor pe care le avem. Institutul nostru încearcă să contribuie tot mai mult la creşterea raţionalităţii sociale. Avem şi şansa de a fi un institut tânăr: majoritatea cercetătorilor sunt sub 40 de ani. Nu putem ignora că pentru a deveni un cercetător matur este nevoie de cam 10-15 ani. Eu cred că, de la an la an, se vede progresul lor. - Totuşi, aveţi argumente pentru un optimism raţional? - Eu sper că începem să ne reechilibrăm şi să construim împreună un sistem mai raţional şi mai eficient. Sfârşitul acestui an va fi decisiv pentru a vedea dacă mergem sau nu pe un drum bun.
AGENDĂ În ziua de 28 aprilie, ora 12.00, în Sala de Consiliu a Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu va susţine conferinţa „Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea“
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
