ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

PSD vrea să ceară capul lui Predoiu după raportul de ţară Imprimare E-mail
Scris de D. P.   
PSD va solicita, atåt în cadrul Coaliţiei guvernamentale, cåt şi preşedintelui Traian Băsescu, revocarea din funcţie a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în cazul în care Raportul CE pe Justiţie, din iunie, va fi defavorabil, au arătat surse din PSD. Mai mulţi lideri ai PSD au declarat, pentru Mediafax, că revocarea lui Predoiu din funcţia de ministru al Justiţiei va fi cerută în cadrul coaliţiei de guvernare ca primă măsură politică. Aceleaşi surse au mai arătat că, dacă Raportul pe Justiţie va fi unul defavorabil, PSD va acuza public faptul că o resposabilitate principală i-ar reveni şi lui Traian Băsescu, social-democraţii urmånd să argumenteze că şeful statului a fost cel care l-a impus pe Predoiu în funcţia de ministru.

PSD vrea Ministerul Justiţiei

Deşi la nivelul conducerii PSD nu a fost stabilită o decizie politică în ceea ce priveşte eventualele solicitări ale social-democraţilor în situaţia în care Predoiu va fi remaniat, mai mulţi lideri ai partidului au apreciat că, în funcţie şi de rezultatele alegerilor europarlamentare, PSD ar fi îndreptăţit să revendice portofoliul Justiţiei.
Argumentul avansat de aceştia este că, deşi Protocolul de guvernare dintre PD-L şi PSD prevede nominalizarea unui independent la Ministerul Justiţiei, PSD ar putea invoca principiul parităţii miniştrilor, în condiţiile în care social-democraţii au pierdut un loc în Executiv prin comasarea funcţiei de vicepremier cu portofoliul Internelor şi Administraţiei. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că, în cazul unui raport defavorabil pe Justiţie, Cătălin Predoiu „poartă în mod evident o principală responsabilitate“.
„Dacă Raportul va fi defavorabil, devine evident faptul că Traian Băsescu nu a prea avut noroc în ultimii cinci la miniştrii de Justiţie“, a mai spus Năstase.
Şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat că revocarea lui Predoiu este posibilă în cazul unui Raport pe justiţie defavorabil.
„E posibil, se poate, însă e greu de anticipat acum. Trebuie văzut exact după Raportul Comisiei Europene“, a declarat, pentru Mediafax, Iliescu.
Pe de altă parte, potrivit unor surse din PD-L, Raportul Comisiei Europene, indiferent de eventualele aspecte negative pentru Romånia, ar putea aduce demisia lui Predoiu.

Aşteaptă şi demisia

Unii lideri democrat-liberali anticipează o demisie a actualului ministru al Justiţiei, indiferent de Raport, aducånd ca argument faptul că mandatul acceptat de Predoiu la învestire a fost elaborarea celor patru Coduri juridice şi gestionarea Justiţiei pånă la Raportul CE din iunie.
De altfel, Predoiu a afirmat, imediat după nominalizarea ca ministru şi audierea în Parlament, că obiectivul lui este ridicarea monitorizării CE pe Justiţie şi adoptarea codurilor juridice.
Stolojan: PSD poate să ceară demisia, însă decizia aparţine premierului
Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat că premierul are atributul exclusiv al schimbării unui ministru şi doar el poate lua o decizie.
„Ei (cei din PSD - n.r.) pot să ceară şi orice om din Romånia poate să ceară demisia oricui vrea. Există însă o responsabilitate clară, primul ministru poate să ia o decizie vis-a-vis de activitatea satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare a unui ministru“, a spus Stolojan.
El a continuat: „Este atributul exclusiv al primului ministru. El poate lua o decizie şi singur, restul pot să îşi dea cu părerea“.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 957

    Comentarii (1)
    RSS comments
    1. 12-05-2009 21:11
    SINGURII CARE DECID,PREDOIU SI BOC
    Daca Predoiu socoteste cu cale sa-si inainteze demisia nimeni nu-l poate opri.In ipoteza ca nu intra in discutie varianta demisiei,PSD poate sa ceara tot ce vor ei insa singurul abilitat in a decide eventuala revocare a oricarui ministru din cabinet este PM Emil Boc.
    Scris de ERODATUL

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro