Se spune despre fetele frumoase, în special despre modele, că sunt cu nasul pe sus. Tocmai din acest motiv, se întâmplă uneori ca un singur bărbat să nu poată satisface o astfel de femeie. Ce se poate face în acest caz?! Andreea Tonciu a găsit,
din câte se pare, soluţia, scrie vdtonline.ro. Potrivit revistei „Star“, bruneta concediată în această primăvară de Bahmu ar avea, de ceva vreme, doi iubiţi. Ambii fotbalişti - buni pe vremuri, modeşti în acest moment. Ei bine, să risipim misterul. Sursa citată a aflat că modelul se iubeşte, în paralel, atât cu fostul căpitan al lui Dinamo, Gianni Kiriţă, cât şi cu ex-decarul Stelei, Ionel Luţu. Cel mai important pentru domnişoara Tonciu - niciunul dintre cei doi nu ar şti de existenţa celuilalt în viaţa tinerei. Cum?! E simplu. Primul joacă în Turcia, iar celălalt în România, la Pandurii Târgu Jiu. Şi tactica Andreei l-ar face gelos până şi pe antrenorul gorjenilor, cerebralul Sorin Cârţu. Practic, bruneta este pe post de minge, fiind pasată cu mult tact şi precizie între apărare şi atac. Până acum, se pare că blonda conduce detaşat la capitolul goluri marcate. Rămâne însă de văzut cum vor reacţiona fundaşul şi atacantul în momentul în care vor afla. Există două posibilităţi. Fie vor cere schimbarea, fie vor trece amândoi la mijloc... Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 4470
|
|
|