Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a contrat cu liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, la ceremonia de acordare a certificatelor doveditoare pentru cei 33 de europarlamentari români. „Domnule Vadim Tudor, te evacuez“, i-a spus
şeful statului proaspătului europarlamentar al „României Mari“, iritat de faptul că vorbea în timpul discursului prezidenţial. Disputa a continuat şi în momentul ciocnirii cupelor de şampanie, când „Tribunul“ a vrut să-i dea o replică lui Băsescu şi i-a spus că vrea să fie „evacuat“ doar de la Cotroceni, sugerând că o să-i ia locul. „O să te evacuez eu!“, a venit răspunsul uşor ameninţător al şefului statului, care i-a ignorat mai apoi pe Corneliu Vadim Tudor şi pe Gigi Becali şi chiar a refuzat să ciocnească paharul de şampanie cu ei.
Ca la uşa cortului
Liderul PRM şi-a dat în petic şi în alte momente ale ceremoniei şi nu s-a sfiit să vorbească tot timpul şi să jignească în stânga şi în dreapta. „E beată moartă!“, a spus Vadim atunci când s-a strigat numele europarlamentarului PD-L Monica Macovei. „Are nevoie de ceva să se dreagă, aduceţi-i un whisky“, a spus „Tribunul“ şi despre şeful statului. În schimb, colegul său de listă, Gigi Becali, s-a făcut remarcat doar prin faptul că a salutat cu mâinile deasupra capului, că şi-a scos cravata în timpul ceremoniei şi că l-a pupat pe obraz pe Mircea Geoană. Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 622
|
|