Eveniment
Când Nicolae Iorga afirma că Eminescu este „un om complet“, sublinia că „nu este vorba de un om complet în sensul de împlinit, cum a fost Goethe; în afara poeziei nu este desăvârşire
în el. Dar Eminescu este o conştiinţă de cultură completă, de la înţelegerea tragicului antic ca tragic al edificării, la un capăt, până la organul, oricât de nedezvoltat la el, al matematicilor, la celălalt capăt“. Aflăm în aceste cuvinte una dintre cele mai cuprinzătoare definiţii ale geniului eminescian aşa cum îl întâlnim în manuscrisele pe care Titu Maiorescu le dona, în 1902, Academiei Române. La 120 de ani de la dispariţia lui Mihai Eminescu, în aula Academiei Române a avut loc lansarea ultimelor volume din ediţia facsimilată a manuscriselor poetului. Visul lui Noica de a facsimila caietele eminesciene, cuprinzând 14.000 de pagini, a fost realizat de Academia Română, care, fidelă tradiţiei de a-şi cinsti înaintaşii, a reuşit să redea foilor îngălbenite de vreme o viaţă nouă şi, în acelaşi timp, să asigure accesul tuturor celor interesaţi la această valoroasă moştenire culturală. În mesajul transmis de dl Traian Băsescu, preşedintele României, şi citit de consilierul prezidenţial Bogdan Tatăru Cazaban se subliniază: „Realizarea integrală a ediţiei în facsimil a manuscriselor eminesciene e cu siguranţă un omagiu adus marelui poet“. După ce este citat Constantin Noica, după care „Este ceva care se poate face, care trebuie făcut şi care interesează mai mult decât o statuie, catedră sau anuar; ceva care echivalează cu operele complete; este editarea întocmai, facsimilarea Caietelor lui Eminescu“, în mesaj se subliniază „împlinirea acestui nobil proiect sub egida Academiei, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, este expresia firească a admiraţiei faţă de creaţia eminesciană şi, totodată, confirmarea misiunii Academiei faţă de memoria culturală a Româ-niei“. În continuare au avut alocuţiuni acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Eugen Simion, iniţiatorul şi coordonatorul programului, E.S. Monse-niorul Ion Robu, prof. Dumitru Vatamaniuc şi Mihai Cimpoi, membri de onoare ai Academiei Române, Petre Roman, acad. Nicolae Breban şi prof. univ. Mircia Dumitrescu, artizanul proiectului.
Acad. Eugen Simion a vorbit despre „neliniştea“ pe care o trezeşte Eminescu în societatea noastră, care, paradoxal, reprezintă forţa spirituală a celui care „resimţea suferinţa de a nu şti totul“ (C. Noica). În fapt, se confruntă două atitudini opuse - pe de o parte discursul encomiastic, al vorbelor frumoase care odinioară aveau forţa lor, spuneau ceva şi care astăzi au efecte contrare. Pe de altă parte, mai îngrijorător, este „dezgustul“ afişat al unora care contestă insistent mitul lui Eminescu şi-l consideră un „poet defazat, un romantic care plictiseşte, un prozator nul şi un publicist inutil pentru lumea noastră care merge în sensul Europei“. Fenomenul a fost caracterizat ca un „conflict al suprafeţelor“, după o expresie a lui Camil Petrescu. Poate aşa şi este într-o lume care „nu crede în nimic“ şi rămâne a rătăci la suprafaţa amăgitoare a intereselor atât de fragilei clipe. Acestor „două tipuri de impostură“, Eugen Simion le-a contrapus citate edificatoare din Emil Cioran, care, între altele, scria în 1974: „Fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat şi aproape dispreţuit... Noii veniţi ar trebui să meargă în reuşită la fel de departe pe cât am mers noi în înfrângere. Numai atunci vom putea afirma că suntem demni de Eminescu“.
E.S. Ion Robu a amintit-o pe Zoe Dumitrescu Buşulenga, maica Benedicta, care spunea „Apăraţi-l pe Mihai“, considerând că apariţia ediţiei facsimilate a Caietelor reprezintă o formă de a-l apăra pe Eminescu. Şi o întrebare rămasă deschisă: „Era sau nu credincios Eminescu?“. Un posibil răspuns poate pleca de la adevărul că: „Fiecare dintre noi, în sufletul lui, are o taină, a cărei cheie o are numai Dumnezeu şi oricât de aplicată ar fi analiza noastră, nu ajunge decât să bată la uşa acestei taine, fără să-i găsească cheia“. Şi, totuşi, semnul credinţei este în creaţia eminesciană şi au fost amintite rugăciunile „Rugămu-ne îndurărilor“ şi „Răsa-i asupra mea lumină lină“, la care s-ar mai putea adăuga şi articole sau însemnări din Caiete. E sigur însă că „întreaga bogăţie a culturii noastre va rămâne atât timp cât Eminescu va fi iubit şi citit“. Pentru Nicolae Breban, „Eminescu a crezut în România, a avut credinţa existenţei acestui neam, credea că va fi posibilă o Românie, că cele trei provincii, lipite de trei imperii antagoniste, vor putea crea o ţară care să aibă conştiinţa unităţii, a originii unice şi, mai ales, a mândriei de a fi“. Cum adesea i se refuză lui Eminescu calitatea de poet naţional, Petre Roman, fost prim-ministru, a adus argumente pentru a demonstra valabilitatea acestei aprecieri ţinând de faptul că „poetul dorea atât de mult ca România şi românii să fie mai sus decât erau şi, bineînţeles, decât suntem“. Cât despre actualitatea unora dintre ideilor politice ale Luceafărului, a fost adus un exemplu de necomentat despre politicieni: „Ei nu vor binele patriei, ei vor posturile patriei“.
Dumitru Vatamaniuc a relatat pe larg povestea manuscriselor, cu amănunte cunoscute de foarte puţini dintre noi. Cât despre disputele care agită lumea intelectuală românească, distinsul eminescolog a spus că problema principală este că „încă nu s-a ivit personalitatea care să vină cu o operă care să stea alături de Eminescu.“ De la Chişinău, Mihai Cimpoi a adus cele mai proaspete argumente ale universalităţii lui Eminescu: editarea, la Chişinău, a operei complete a lui Eminescu într-un tiraj de 5.000 de exemplare care s-au şi epuizat, o ediţie miniaturală a poemului „Luceafărul“, o a treia traducere a poeziilor eminesciene în limba chineză, un studiu monografic dedicat „Luceafărului“ apărut în Italia şi un volum cu versiunea arabă a unora dintre poeziile geniului românesc.
O sărbătoare sobră a culturii noastre prin ceea ce are mai reprezentativ şi o întrebare: Ce să aşteptăm? Acad. Eugen Simion: „O relectură a operei eminesciene. Aşteptăm să vină alţi interpreţi... pentru că un mare poet este susceptibil de a fi reinterpretat, revăzut, regândit“. Dumitru Vatamaniuc crede că „având aceste caiete, alţi cercetători, cu ochiul mai puţin obosit decât al nostru, vor cerceta aceste manuscrise, vor completa acolo unde noi nu am putut şi vom avea în viitor o ediţie integrală a operei lui Eminescu, aşa cum există în toate culturile mari europene“.
În aceeaşi zi, în Sala de consiliu a Academiei Române a avut loc sesiunea „Probleme economice şi financiare în opera lui Mihai Eminescu“, organizată de Comisia de istorie economică şi istoria gândirii economice a Secţiei de Ştiinţe Economice, juridice şi sociologie a Academiei Române. Au prezentat comunicări Acad. Iulian Văcărel, prof. univ. dr. Ion Bulborea, prof. univ. Mihail Opriţescu şi prof. univ. Vasile Bogza.
 Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 905
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
