Pacepa, GDS, 22, Liiceanu, Cotidianul

Pregatirea lansarii interviului cu Pacepa, teasing-ul, a revenit revistei 22 a GDS-ului infiintat de Silviu Brucan, fostul partener de stalinism al lui Pacepa 
 
Fata in fata cu generalul Ion Mihai Pacepa. Alte pagini inainte de lansarea cartii!!!!! 
 
 
 
Revista 22 publica citeva intrebari formulate de Lucia Hossu-Longin si citeva raspunsuri data acesteia de catre Ion Mihai Pacepa. 
 
 
 
Doua fragmente: 
 
Nu si da. Nu, n-au existat compartimente necontrolate. Da, am trait tot timpul cu luminile, cu toate luminile aprinse. Lucia, la 28 iulie ’78, când avionul militar american care m-a transportat din tiranie în democratie a aterizat la aeroportul prezidential de lânga Washington, eram în cabina pilotilor. Afara era o zi glorioasa. 
 
Soare, care a amplificat focul de artificii din interiorul meu. „I’m a free man“, am strigat fara sa-mi dau seama ce fac. Si m-am repezit sa îmbratisez echipajul. „I’m a free man“. Seful adjunct al CIA m-a întâmpinat cu traditionalul: „Welcome to the United States“. Ulterior, când am devenit apropiati, am discutat de multe ori acea izbucnire de pe aeroport. Dar crede-ma, nu i-a fost usor sa realizeze – nici chiar lui nu i-a fost usor sa realizeze – ce înseamna sa traiesti la vârful unei societati întesate cu microfoane si cu informatori. 
 
& 
 
Când eu am fost transferat la DIE, am primit numele de Mihai Podeanu. Si Podeanu am ramas pâna am plecat. La vremea respectiva traiam sub identitatea de Pacepa, dar semnam toate documentele cu numele Podeanu. Mai târziu, dupa asa-zisa tradare a lui Costel Rauta si-a lui Constantin Dumitrachescu, Ceausescu a ordonat ca toti ofiterii din DIE sa-si schimbe numele. Atunci numele meu oficial în DIE a devenit Mihai Podeanu, am primit carnet de ofiter, de general pe numele Mihai Podeanu. Toate documentele, salariile pe numele de Mihai Podeanu si asa mai departe, cu alte cuvinte erau doi oameni. Unul era Pacepa care traia cu sotia si cu fata undeva, în afara, si altul era Podeanu care era în interiorul ministerului, în DIE. 
 
Mai multe, aici! 
 
 
Aici puteti citi citeva pagini din acest volum care are toate datele sa stirneasca o mare furtuna pe scena publica! 
 
 
Liiceanu despre Pacepa 
 
 
 
Excelent interviu luat de colega mea, Alina Purcaru, lui Gabriel Liiceanu in Cotidianul, zice Patrascanoiu, un fel de limbric de-al lui Tismaneanus 
 
Un fragment: 
 
Ion Pacepa a fost acuzat de „defectiune“ si tradare. În acest interviu cred ca reuseste, în buna masura, sa puna lucrurile la punct. Într-adevar, a spune ca Pacepa „si-a tradat tara“ înseamna sa accepti ca regimul comunist si Ceausescu întruchipau cu adevarat România. Dar cum sa întruchipeze tara cei mai mari uzurpatori ai tarii din istoria ei? Pacepa însusi spune la un moment dat: e oare tradator cel care fuge din slujba unui tiran? Sau tradatori ai tarii sunt cei care ramân sa-l slujeasca pâna la sfârsit pe cel care face un enorm rau tarii? Textual: „Consider ca cei care au tradat sunt cei care l-au servit pe Ceausescu, nu cei care s-au luptat cu el“.Pai, daca securistii s-ar fi scârbit în masa de ce li se cerea sa faca – asa cum în cele din urma s-a întâmplat cu Pacepa – si ar fi abdicat din meseria lor abjecta, în România n-ar mai fi existat comunism. Pacepa accepta în acest interviu ca a fost tradator al românilor atâta vreme cât l-a slujit pe Ceausescu. El marturiseste ca a participat ani si ani la rând la un teribil regim al coruptiei, ca îi e rusine de asta si ca a facut în cele din urma ceva pentru a scapa de aceasta rusine. A defecta din Securitate echivala cu tradarea unei mafii care purta grade si era organizata ca putere în stat. Un om care defecteaza în felul acesta devine mai bun si decât era si mai bun si decât criminalii de care se desparte. Si poate ca ce a facut Pacepa „tradând“ si facând ceea ce a facut în America sta în cumpana cu cei 27 de ani, atât de greu de justificat, cât a fost în slujba lui Ceausescu. 
 
 
 
Volumul de dialoguri cu generalul Pacepa pe care o il scoate in aceste zile Humanitas are toate datele sa fie una din marile vedete ale Tirgului de carte care va incepe miercuri. 
 
Volumul se numeste “Fata in fata cu generalul Ion Mihai Pacepa” si e datorat extraordinarei Lucia Hossu-Longin. Lansarea cartii e programata pentru simbata, 20 iunie, la prinz, cu incepere de la 12,30. Alaturi de dna Hossu-Longin, vor vorbi despre carte si despre misteriosul personaj in jurul caruia e facuta cartea si Emil Hurezeanu si Gabriel Liiceanu. 
 
Cotidianul a publicat in editia de vineri un incitant interviu cu Lucia Hossu-Longin. Integral, il puteti citi aici! 
 
Un fragment: 
 
Generalul si acum la 80 de ani este întruchiparea unui spion: atletic, bronzat, destins, de o inteligenta sclipitoare, fermecator si, mai ales, memorând tomuri de istorii complicate fie ca este vorba de institutii sau destine de oameni. Trei zile câte 7 ore de înregistrari, doar cu opriri pentru un pahar cu apa. M-a biruit, marturisesc. Ca rezistenta. Uneori si noutatea, socul informatiilor te pot coplesi. Dar are o maniera americana de a se apropia de tine, e prietenos si extrem de atent la starea ta de bine. În România înca se mai vântura ideea, lansata de securisti, ca generalul Pacepa este o mumie cu vata-n nas, scoasa din când în când la vedere. Ar vrea ei… Este proprietarul unui business, s-a recasatorit cu o profesoara universitara americana, si-a creat o viata sociala si politica intensa, a devenit membru a numeroase asociatii si cluburi profesionale, calatoreste frecvent în Europa de Vest si în alte colturi ale lumii. Noi am reusit ca, pentru trei zile, acest american sa redevina Ion Mihai Pacepa.

iubesc tradarea urasc tradatorii

in anul 2001 a fost deconspirat un agent fbi cu functie inalta ca spion sovietic, apoi rus. a primit inchisoare pe viata (Robert Hanssen se numeste). intrebarea care mi-o pun eu este urmatoarea: presupunand prin absurd ca sua ar fi ajuns o tara comunista, ar fi fost considerat erou? raspunsul este da, chiar daca el a tradat. 
in fond eu cred ca nu conteaza care este motivul tradarii…tot tradare se numeste

precedentul Pacepa

Colonel Paulian PASARIN 
 
Virgil Magureanu a declarat public, in cazul Pacepa, ca exista un dosar cu numarul  
11 300 in care sunt „contorizate”, ca sa spunem asa, toate faptele acestuia. Acest dosar n-a fost invocat de catre magistrati, nici nu a fost cerut de la SRI. Credeti ca se va face acelasi lucru si pentru lotul celor 20? 
Ceea ce s-a facut in instanta acum cu dosarul lui este ambitia unei puteri straine. Pentru ca au mai fost cazuri in care s-a intervenit. In Siria, de Gaulle i-a dat de trei ori telefon intr-o noapte lui Hafez al Asad ca sa-i amnistieze pe sase spioni francezi, dar arabul a refuzat. Dar cazuri de interventie au mai fost in istorie. Cazuri de talia lui Pacepa, in care o masura a Justitiei data acum 21 de ani sa fie casata si el reabilitat, plus sa i se plateasca solda din urma, nu s-au mai vazut. Oamenii care au facut asta poate se gandesc sa-i ridice si o statuie. 
 
A creat cazul Pacepa un precedent? 
 
Sigur! A creat un precedent fara precedent in istoria spionajului. Noi ne inscriem ca unicat in istoria spionajului si contraspionajului. 
 
Acest lucru nu va face sa scada prestigiul serviciilor de spionaj si contraspionaj ale Romaniei? 
 
Prestigiul serviciilor de spionaj si contraspionaj a fost pus la indoiala de catre cei care au tradat. Prin reabilitarea lor se incurajeaza insasi de catre noi, romanii, comiterea acestei infractiuni, cea mai grava din lume. Pentru ca, se vor gandi toti cei care au vazut asta, atata timp cat Pacepa a fost reabilitat si platit, o sa vina si Iacobescu sa fie reabilitat si platit, o sa vina si Raceanu sa fie reabilitat si platit, o sa vina si Marcu, or sa vina pe rand, asa, toti cei care au tradat. De acum incolo, ne putem astepta sa vina plutoane intregi de tradatori pe care tara ii va plati. Adica, nu gasim bani pentru sinistrati si gasim bani pentru Pacepa si pentru cei care ne-au tradat tara.

Pacepa - inteligenţă, îndrăzneală,

Pacepa – Confesiuni 
 
Lucia Hossu Longin 
 
Interviu  
 
ION MIHAI PACEPA s-a născut la 28 octombrie 1928, pe strada Vasile Gherghel, aproape de Piaţa Domenii din Bucureşti. Când a absolvit Facultatea de Chimie, în anul 1951, a fost convocat la Ministerul de Interne. Avea 23 de ani. Securitatea fusese înfiinţată în anul 1948. Începe cariera în Securitate ca locotenent. După 4 ani ajunge şef serviciu la Direcţia a IV-a de Contraspionaj, iar din ianuarie 1956, şef al rezidenţei de spionaj din RFG. În cei 27 de ani cât a servit în Securitate a avut cea mai spectaculoasă ascensiune.  
 
Datorită capacităţilor intelectuale şi cunoştinţelor tehnice, dar şi unor calităţi de spion (memorie, stăpânire de sine, inteligenţă, îndrăzneală, farmec), atrage atenţia cuplului Ceauşescu. 
 
A fost prim-adjunct al directorului DIE între anii 1966–1972. A fost numit consilierul lui Ceauşescu pentru securitate şi dezvoltare tehnologică, funcţie pe care o deţine din anul 1972 până în iulie 1978. În acelaşi timp, a fost secretar de stat la Ministerul de Interne – Consiliul Securităţii Statului. În august 1974 a fost avansat la gradul de general locotenent. 
În iulie 1978 a cerut azil politic în SUA. Presa occidentală a scris că actul generalului Pacepa a avut efectul unei explozii nucleare pentru Ceauşescu. 
 
Guvernul american a descris activitatea lui Pacepa ca „o importantă şi unică contribuţie adusă securităţii Statelor Unite“. Căutându-i mormântul părinţilor de la Cimitirul „Sfânta Vineri“, am aflat că, imediat după anul 1978, crucile au fost date jos şi aruncate. Fosta locuinţă din Aleea Alexandru nr. 28 i-a fost demolată în primăvara acestui an, iar pe strada Vasile Gherghel, unde s-a născut, vecinii încă vorbesc în şoaptă, cu reţinere despre familia generalului Pacepa. 
 
Au trădat cei care l-au slujit pe Ceauşescu 
 
Interviu cu generalul ION MIHAI PACEPA, realizat de LUCIA HOSSU LONGIN 
 
„Când eu am fost transferat la DIE, am primit numele de Mihai Podeanu. Unul era Pacepa care trăia cu soţia şi cu fata undeva,  
în afară, şi altul – Podeanu, care era în interiorul ministerului, în DIE.“ 
 
În zilele de 25, 26, 27 februarie 2009 am realizat la Miami, în Florida, un amplu interviu cu generalul Ion Mihai Pacepa. M-au sprijinit IICCR şi Dan Vinci Film. 
 
(IICCR - mica agentura a lui Patapievici, al carui tata a fost cadru CEKA) 
 
Generalul trăieşte din 24 iulie 1978 în SUA, a devenit cetăţean american, are o nouă identitate, o nouă viaţă, o nouă fizionomie. 
Eram primii români (eu şi soţul meu, regizorul Dan Necşulea) cu care se întâlnea după 31 de ani. Eram primul român căruia omul care purta pe umeri două condamnări la moarte îi va face o lungă confesiune. 
 
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, de la răsturnarea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, de la redobândirea libertăţii. 
 
Unul dintre artizanii acestui moment istoric a fost un general de Securitate din Estul Europei: generalul Ion Mihai Pacepa. Cazul lui este asemănător cu al generalului polonez Ryszard Kuklinski. 
 
Dacă Kuklinski declara „Nu americanii m-au recrutat pe mine, ci eu i-am recrutat pe ei în interesul Poloniei“, generalul Pacepa a refuzat în iulie 1978 să mai continue războiul secret împotriva NATO, împotriva Occidentului. 
 
Ion Mihai Pacepa era cel mai înalt oficial al Pactului de la Varşovia care a trecut de partea Occidentului şi care, timp de 11 de ani, până în 1989, a contribuit substanţial la neutralizarea acţiunilor de spionaj şi de diversiune îndreptate împotriva NATO şi a Uniunii Europene. 
 
„Pentru comunitatea de informaţii a ţărilor NATO, generalul român a fost unul dintre cei mai importanţi refugiaţi politici care au venit vreodată în Occident“ – l-am citat pe parlamentarul francez Yves Bonnet, fostul şef al DST – Serviciul de Contraspionaj la Franţei. 
 
Generalul a ridicat cortina ce a acoperit, timp de peste două decenii, nelegiuirile unui regim impus cu tancurile sovietice şi ale unei poliţii politice aservite total dictatorului. Este omul care a deconspirat imaginea internaţională a lui Ceauşescu în faţa lumii întregi şi i-a permis opiniei publice să-l vadă aşa cum puţini şi-l închipuiau: un asasin şi un terorist internaţional, care îşi crease, prin DIE, o societate mixtă româno-sovietică, care se ocupa cu furtul de tehnologie, cu contrabanda de arme, de droguri, cu vânzarea de germani şi de evrei, cu răpirea şi asasinarea adversarilor politici din exil. Dar nu numai prăbuşirea soclului pe care se afla, în Occident, statuia lui Ceauşescu i se datorează generalului român, ci şi devoalarea crimelor comise de poliţia politică internă, de serviciul de spionaj al României comuniste. Pacepa a trădat această poliţie politică, slugă obedientă a regimului comunist „ilegitim şi criminal“, pe Ceauşescu şi casta lui politică. Interesele naţionale ale României n-au fost niciodată reprezentate de comunism şi de fosta Securitate. 
 
De ce a ales generalul Pacepa libertatea? Iată câteva întrebări şi răspunsuri care delimitează clar ceea ce înseamnă servicii de intelligence şi servicii de poliţie politică şi cum s-a ajuns ca cel mai capabil ofiţer al Securităţii să fie tratat drept sclavul personal al familiei Ceauşescu. 
 
Domnule general, oricâte cărţi au fost publicate despre Securitate, există încă un mare deficit de informaţii. Consultând volumele dosarului, de fapt sunt 100 de volume, cu titlul Urmările fugii lui Pacepa, întocmite de generalul Emil Macri, sunt, aş putea spune, îngrozită. Ştim atât de puţin. Toate registrele existenţei noastre, oficiale, publice, private, sunt invadate de prezenţa Securităţii. Nu exista practic niciun refugiu împotriva mecanismului invadator, insinuant. Ilustrând cu propria dumneavoastră biografie, a unui om să spunem oarecare, intrat în Ministerul de Interne, au existat compartimente ale vieţii dumneavoastră care să nu fie controlate de mecanism? Aţi trăit tot timpul dumneavoastră privat cu toate luminile aprinse şi cu microfoanele deschise? 
Nu şi da. Nu, n-au existat compartimente necontrolate. Da, am trăit tot timpul cu luminile, cu toate luminile aprinse. Lucia, la 28 iulie ’78, când avionul militar american care m-a transportat din tiranie în democraţie a aterizat la aeroportul prezidenţial de lângă Washington, eram în cabina piloţilor. Afară era o zi glorioasă. 
 
Soare, care a amplificat focul de artificii din interiorul meu. „I’m a free man“, am strigat fără să-mi dau seama ce fac. Şi m-am repezit să îmbrăţişez echipajul. „I’m a free man“. Şeful adjunct al CIA m-a întâmpinat cu tradiţionalul: „Welcome to the United States“. Ulterior, când am devenit apropiaţi, am discutat de multe ori acea izbucnire de pe aeroport. Dar crede-mă, nu i-a fost uşor să realizeze – nici chiar lui nu i-a fost uşor să realizeze – ce înseamnă să trăieşti la vârful unei societăţi înţesate cu microfoane şi cu informatori. 
 
Când aţi realizat dimensiunile acestei supravegheri? În Statele Unite, preşedintele Nixon a fost forţat să demisioneze pentru că a ordonat interceptarea a doar câtorva telefoane în afacerea Watergate.  
Sunt convins, Lucia, că nici în România de azi, unde cele mai secrete dosare ale Securităţii continuă să fie ţinute sub obroc, nu se înţelege încă deplin cum această diabolică instituţie a reuşit să menţină la putere patru decenii un sistem politic care a eradicat libertăţile individuale şi forţele motrice ale societăţii: libertatea, proprietatea privată şi competenţa. Nici eu n-am înţeles deplin în primii 23 de ani ca ofiţer de Securitate, deşi am auzit multe despre puterea de penetrare a microfoanelor care erau instalate secret în locuinţele şi birourile oamenilor. În ultimii mei patru ani în România am văzut însă cum aceste microfoane dezbracă atât vestimentar, cât şi intelectual. 
 
În Orizonturi Roşii am descris pe larg microfonita Ceauşeştilor. Aici pot spune doar că-n ‘72, când Ceauşescu m-a numit consilierul său pentru securitate naţională, mi-a dat în subordine şi o unitate ultrasecretă tehnico-operativă, însărcinată să asculte microfoanele ascunse în birourile şi locuinţele conducerii de partid şi de stat. Unitatea era ascunsă în sediul Comitetului Central şi era conspirată ca Arhiva Prezidenţială. 
 
La vremea aceea, pentru mine, membrii guvernului şi membrii Comitetului Central deveniseră un fel de cărţi deschise pe care le citeam în secret. Le cunoşteam preocupările, până şi cele mai intime, le cunoşteam planurile, prezente şi de viitor, ştiam ce fac soţiile, soţii, în timpul zilei, le ştiam amantele, iubiţii, celor care aveau, şi puteam descrie în detaliu până şi cum fac dragoste. 
 
Aici vă întrerup puţin, mi-amintesc din Orizonturi Roşii cum aţi primit o comandă de la Elena Ceauşescu, care nu era mulţumită ca Ştefan Andrei şi familia lui să fie controlată numai în România. Într-o călătorie a lui Ştefan Andrei a cerut ca, pe oriunde s-ar deplasa demnitarul român, că era în Guatemala sau în Spania, el trebuia controlat şi ascultat în continuare. Acest lucru v-a depăşit şi pe dumneavoastră. În clipa când aţi ascultat o asemenea poruncă aţi rămas îngrozit, pentru că era una ascultarea în ţară şi una urmărirea unui demnitar, oriunde s-ar afla, în orice colţ al planetei.  
E adevărat, dar ăsta a fost începutul. După aceea, asta a devenit regula. Când Pungan a fost numit ambasador la Londra, Ceauşescu, care avea nişte conturi personale cu el, a introdus o a doua regulă: ascultarea ambasadorilor în străinătate. Şi aşa mai departe... Ceauşescu obişnuia să spună: Eu am făcut Constituţia, eu o schimb. De câte ori îi spuneam „asta nu e ceva constituţional“: „Pacepa, eu am făcut Constituţia, eu o schimb“. El era Constituţia, el era legea, el era porunca, el era România, el era totul. Până la nivelul ăsta de degradare a ajuns poporul român. 
 
Aţi trăit cu luminile aprinse...  
Situaţia din România de la vremea respectivă m-a făcut să trăiesc într-adevăr cu toate luminile aprinse. Pentru că eu eram însărcinat să-i controlez pe alţii şi alţii erau însărcinaţi să mă controleze pe mine. Şi într-un fel, dacă vrei, încerc să-mi exprim sentimentul pe care l-am trăit atunci, mă simţeam ca-ntr-un acvariu, înotând în pielea goală, sub ochii unor securişti care mă înregistrau, care îmi controlau prietenii, care ştiau totul, totul despre mine. Am supravieţuit pentru că am cunoscut sistemul. Dar a fost îngrozitor. Nu am putut împărtăşi gândurile mele nici măcar fiicei, Dana, pe care o divinizez. 
 
De multe ori am hoinărit prin munţi ca să-i pot spune ce vreau, să-i pot prezenta planurile mele, dar n-am făcut-o. Nu pentru că n-am avut încredere în ea, ci pentru c-am vrut s-o protejez. Ştiam că şi ea are microfoane în casă. Şi sunt convins că, oricât aş fi încercat să-i explic puterea de penetrare a microfoanelor, n-aş fi reuşit. E diabolică. 
 
După aproape 20 de ani de la executarea cuplului Ceauşescu, agentura Securităţii este încă departe de a fi deconspirată. Cum, să spunem, a fost cea a STASI. Dumneavoastră, în anul 1978, eraţi la vârful Securităţii. Aş vrea să încercaţi să ne daţi o privire de ansamblu asupra a ceea ce reprezenta atunci reţeaua informativă a Securităţii. Numeric vorbind, pentru că există cifre diferite, în funcţie de cine le emite, aproximări, şi eu cred că, după ce-am consultat o parte dintre aceste dosare, cred că în materie de cadre ale Securităţii ştim că nu ştim nimic. Pentru că acolo sunt mii şi mii de cadre, active, conspirate. 
Am lucrat în probleme externe şi nu am cunoscut volumul exact al reţelei interne. Generalul Pleşiţă, şeful Securităţii interne, şi Teodor Coman, ministrul de Interne, erau singurii care-l cunoşteau. În 1978 însă, cu câteva zile înainte de a face ruptura cu Ceauşescu, ambii au raportat că reţeaua informativă a Securităţii şi Miliţiei a atins cifra de 3 milioane. Raportul a fost cert exagerat. Toţi miniştrii minţeau pe rupte când îi raportau lui Ceauşescu. Dar cifra se încadrează în dimensiunile teoretice pe care reţeaua Securităţii şi a Miliţiei trebuiau să le aibă, dimensiuni pe care Ceauşescu le cunoştea. Şi ei se străduiau să-i arate că suntem la nivelul acestor dimensiuni. Potrivit regulamentului de funcţionare a Securităţii, pe care îl puteţi găsi, dacă nu cumva îl şi aveţi, fiecare ofiţer operativ trebuia să aibă 50 de informatori şi 50 de colaboratori. Informatorii erau recrutaţi din rândul nemembrilor de partid. Colaboratorii erau membri de partid. Considerând că Securitatea a avut circa 15.000 de ofiţeri operativi, această reţea ar fi trebuit să conţină, teoretic, 750.000 de informatori şi alţi 750.000 de colaboratori. La aceasta trebuie adăugată reţeaua Miliţiei, al cărei regulament de funcţionare cerea ca fiecare ofiţer şi subofiţer operativ să aibă 150 de informatori şi colaboratori pentru supravegherea generală a populaţiei urbane şi rurale. În anii 1990, am studiat reţeaua informativă a STASI, aşa cum sunt convins ca ai studiat-o şi dumneata, şi-am văzut c-a avut aceleaşi norme. 
 
Diferenţa este că acolo a fost dezvăluit fiecare dosar de informator. Și numai în oraşul est-german Erfurt, de exemplu, care avea mai puţin de 200.000 de locuitori, au fost identificaţi peste 50.000 de informatori şi colaboratori ai STASI. Când şi dacă arhivele Securităţii se vor deschide real, mulţi se vor îngrozi. 
 
Între anii 1966–1978 aţi fost adjunct al DIE şi aş vrea să vă întreb aici care au fost principalele proiecte în care s-a implicat direcţia şi poate şi o referire la serviciul special Z.  
La vremea aia, în sediul DIE era o lozincă scrisă în litere capitale: „Spionajul capitalist raportează istoria, noi o creăm“. Lucia, serviciile de spionaj ale ţărilor occidentale, după cum bine ştii, sunt instrumente de informare menite să ajute guvernele să apere naţiunea împotriva agresiunilor străine. Dictatorii comunişti erau însă atotştiutori. Şi de regulă, se simţeau ofensaţi când le spuneam ceva nou. De aceea, ei au transformat serviciile de spionaj în poliţii politice externe şi în mecanisme menite să rezolve, dacă pot spune aşa, problemele de nerezolvat ale unui sistem politic utopic. Hai să le luăm pe rând. DIE a avut ca sarcini prioritare extinderea cultului conducătorului în afara graniţelor prin publicarea de cărţi, înfiinţarea şi finanţarea de ziare, posturi de radio, staţii TV în Occident. O altă sarcină – neutralizarea postului de radio Europa Liberă. Asta-i acţiunea „Meliţa“. De ce? Pentru că Europa Liberă dădea românilor perspectiva unei vieţi libere, democratice. Ceauşescu mă chema în fiecare dimineaţă. Eram printre primii care eram la raport. Prima întrebare: „Ce e nou la Europa Liberă“. De ce? Pentru că românii o ascultau. De-acolo şi sarcina. „Viesparul ăsta trebuie distrus.“ 
 
O altă sarcină: vânzarea pe valută a unor cetăţeni. Asta a fost acţiunea „Peregrinii“. E mult de spus despre ea, enorm de spus despre ea. Poate cândva o s-o discutăm. Poate cândva o să scriem o carte. Radu Ioanid a scris una. Altă sarcină: destabilizarea politică a ţărilor NATO, prin penetrări informative, terorism, dezinformare. Apoi au fost alte două sectoare, SD şi OV, care se ocupau cu furtul de valori şi bunuri occidentale, tehnologii, valută etc., ca să se menţină în viaţă un sistem economic care era falimentar şi nu putea să se autohrănească. În sfârşit, au fost departamente pentru neutralizarea principalilor oponenţi politici din Occident, prin asasinări, răpiri, bătăi şi alte măsuri de aşa-zisă pedepsire. Serviciul Z, pentru că Z a fost ultima literă de la alfabet, însemna soluţia finală. Și era un alt departament, divizia a Treia, pentru subordonarea organizaţiilor de imigranţi şi a Bisericilor lor, prin instalarea în fruntea acestora a unor ofiţeri conspiraţi şi agenţi ai DIE. 
 
Această diferenţă de fond în conceperea spionajului a creat o diferenţă de fond în organizarea serviciilor de spionaj. CIA, de exemplu, este organizat în trei componente care se ocupă exclusiv cu obţinerea şi analiza informaţiilor. Este Directorate of Operations, obţinerea informaţiilor prin surse umane, Human Intelligence, sau HUMINT, Directorate for Science and Technology, obţinerea informaţiilor prin sateliţi şi mijloace electronice SIGNAL Intelligence sau SIGINT şi Directorate for Administration, care asigură suportul logistic al CIA. În întreaga structură a CIA, care este o organizaţie largă, există o singură subunitate care nu are sarcină prioritară de a culege informaţii: Office of Special Projects. Creată prin directiva Consiliului Naţional de Securitate numărul 10 din 18 iunie 1948, ea este menită să conducă operaţii acoperite în timp de pace pentru a contracara caracterul vicios al activităţilor de spionaj sovietice întreprinse împotriva SUA şi a aliaţilor lor. Restul, totul a fost şi este dirijat către a obţine informaţia. 
 
Structura DIE nu a fost dedicată culegerii de informaţii. DIE a fost de fapt un imens „Office for Ceauşescu’s Projects“, organizat pe aceleaşi linie de muncă ca şi sora sa mai mare de la Moscova, „Office for Khrushchev’s Projects“. Influenţă politică, economică, militară, spionaj industrial, furt de valută, contrainformaţii externe, neutralizarea emigraţiei, dezinformare, asasinate externe, operaţii deghizate sub stat străin şi activităţi pe teritoriul României, care mi se pare că se continuă şi în prezent. 
 
Nu ştiam componenţa aceasta a DIE, activităţi pe teritoriul României...  
Da, era un departament special al DIE, care avea servicii în toate inspectoratele judeţene de Securitate, care se ocupau cu identificarea şi recrutarea de persoane care să fie trimise cu sarcini informative în exterior. Și care se ocupau, de asemenea, şi cu supravegheri pe teritoriul României ale persoanelor venite din afară. 
 
Spuneţi-mi, cei care lucrau în rezidenţa din Frankfurt, să spunem, aveau alte nume, dumneavoastră ce nume purtaţi atunci, de exemplu? 
La vremea respectivă purtam Pacepa. 
 
Şi semnaţi în cadrul rezidenţei Pacepa? 
Nu. Când eu am fost transferat la DIE, am primit numele de Mihai Podeanu. Şi Podeanu am rămas până am plecat. La vremea respectivă trăiam sub identitatea de Pacepa, dar semnam toate documentele cu numele Podeanu. Mai târziu, după aşa-zisa trădare a lui Costel Răuţă şi-a lui Constantin Dumitrăchescu, Ceauşescu a ordonat ca toţi ofiţerii din DIE să-şi schimbe numele. Atunci numele meu oficial în DIE a devenit Mihai Podeanu, am primit carnet de ofiţer, de general pe numele Mihai Podeanu. Toate documentele, salariile pe numele de Mihai Podeanu şi aşa mai departe, cu alte cuvinte erau doi oameni. Unul era Pacepa care trăia cu soţia şi cu fata undeva, în afară, şi altul era Podeanu care era în interiorul ministerului, în DIE. 
 
Deci n-a existat un general Pacepa? A existat numai un general Podeanu? 
Pacepa a fost şi secretar de stat la Ministerul de Interne şi, când el se ducea la biroul de la Ministerul de Interne, era Pacepa din nou. Dar la DIE el era Podeanu. Nimeni nu mă numea Pacepa. 
 
Ştiţi c-am întâlnit chiar 3 nume la ofiţerii conspiraţi ai DIE. În dosarele acestea am văzut că unii foloseau 2–3 nume. 
Posibil, foloseau diferite nume când se-ntâlneau cu anumiţi colaboratori, cu anumite persoane din exterior. Ca să nu deconspire numele conspirativ. 
 
Serviciile de informaţii, domnule general, ar trebui să fie formate din elite inteligente şi curajoase. Şi totuşi, în dosarele pe care le consultăm, cu mici excepţii, oamenii cu care se lucra în aceste servicii erau, îmi permit s-o spun, de joasă factură, lipsiţi de calitate. Se turnau unii pe alţii pentru cele mai nevinovate gesturi. Totul era raportat. În străinătate comiteau ilegalităţi, erau uşor coruptibili şi eşuau în acţiuni importante. Cum se reuşea, în sistemul acesta? Am văzut şi cum erau recrutaţi, de foarte puţine ori pe evaluare. Şefii de promoţii, poate în ultimii ani, după anii ‘80, dar atunci era un sistem cunoscut, pile, şpăgi, relaţii, şantaje, aşa se recrutau cadrele... 
Ca, de exemplu, băiatul lui Macri, care mi-a fost subordonat. Macri a venit şi ne-a rugat. Puteţi să-mi încadraţi băiatul? Sigur. Pile. Putea să fie o valoare băiatul lui Macri, să spunem, şi intervenţia lui putea să fie bună. Dar tot sistemul era plin de asemenea relaţii duse până la a şaptea, a opta spiţă. E un proverb care spune: precum turcul, şi pistolul. Nu cred că greşesc dacă spun că ofiţerii din DIE de la vremea respectivă şi după aceea au fost un fel de ieniceri ai lui Ceauşescu. La început au fost ienicerii Kremlinului, după aceea au fost ienicerii lui Ceauşescu. 
 
În ultimii săi 20 de ani, DIE l-a avut ca director de cadre pe generalul Nicolae Andruţă Ceauşescu, care a fost de şi mai joasă factură intelectuală decât fratele său mai mic, dictatorul. DIE şi ofiţerii ei au fost produsul lor. Criteriul cel mai important a fost respectul faţă de tiran. Pentru că sarcina de bază a DIE în acel timp era să-l servească pe tiran. Eu nu am jurat credinţă României, am jurat credinţă lui Ceauşescu. În ultimii ani de activitate, sarcina prioritară a DIE a fost să fure din Occident valută forte pe care comunismul lui Ceauşescu nu era în măsură să o producă şi, din păcate, multe din cadrele ei au devenit hoţi de profesie. Nu ofiţeri meniţi să recruteze oameni potriviţi pentru activitatea de spionaj. Caracterul dezgustător, lipsa de loialitate şi coruptibilitatea majorităţii subalternilor mei a fost un alt motiv pentru care am decis să reiau viaţa de la capăt. 
Şi eu am fost corupt. Toată lumea care era la vârful societăţii comuniste în anii lui Ceauşescu a fost coruptă. În frunte cu Ceauşescu, în frunte cu Elena, toţi au fost corupţi, toţi au tras spuza pe turta lor. Şi eu am fost corupt, dar la un moment dat m-am privit în oglindă. Mi-a fost ruşine, şi-am plecat. Mulţi care mi-au percheziţionat casa au văzut că am o groază de lucruri în casă. Am avut, am fost corupt. Am fost bine plătit. Ceauşescu îşi plătea foarte bine şefii spionajului. În ‘78 mi-a fost ruşine de mine şi m-am rupt, am plecat şi nu mi-am luat nici măcar o haină în spate. Am plecat în cămaşă şi în pantaloni. Ăsta a fost sfârşitul relaţiilor mele cu comunismul. Da, am fost corupt, da, de atunci încolo n-am putut să fac nici măcar un singur dolar pe numele lui Pacepa. Tot ce-am făcut pe cărţi, pe publicaţii am donat. Şi am donat instituţiilor, organizaţiilor pentru combaterea crimelor comunismului. 
 
Domnule general, vă mărturisesc că, atunci când am început Memorialul Durerii, am încercat să fac distincţia între servicii secrete şi oamenii lor şi cadrele care păzeau închisorile, care se ocupau de anchete şi care făceau crime. Cu vremea mi-am dat seama că diferenţele sunt destul de mici. Deci, nu am plecat cu o părere preconcepută, am vrut să cred că în serviciile secrete româneşti au existat şi există şi astăzi oameni care servesc un ideal, şi nu îi servesc numai pe dictatori. Vreau să vă întreb dacă, în această masă compactă de care am vorbit până acum, de oameni care l-au slujit până la aneantizare pe Ceauşescu, au existat şi ofiţeri pe care merita să-i respecţi? 
Da, absolut, absolut. Din păcate, însă, unii l-au servit pe Ceauşescu până şi-au dat duhul. Alţii au văzut lumina şi s-au desprins de „Corpul ienicerilor“. Pe unul din ei îl cunoşti, Constantin Răuţă, care a contribuit substanţial la dezvoltarea programului aerospaţial şi de apărare a Statelor Unite. 
 
În ’73 a plecat. În ’74 s-a pronunţat sentinţa. 
A fost condamnat la moarte de „Corpul ienicerilor“, care din păcate îi menţin şi azi sentinţa. De fapt, toţi cei ce s-au desprins de „Corpul ienicerilor“ continuă să fie catalogaţi în România trădători şi, din păcate, am văzut dintr-o carte pe care mi-aţi dat-o chiar acum că până şi CNSAS continuă să-i considere pe aceşti oameni defectori. (Caietele CNSAS, vol. 1, nota L.H.L.) 
 
De ce nu sunteţi de acord cu acest termen? Vă rog să-mi explicaţi. 
Pentru că acest cuvânt, „defector“, e foarte aproape, învecinat cu cuvântul „trădător“ şi eu consider că cei care au trădat sunt cei care l-au servit pe Ceauşescu, nu cei care s-au luptat cu el. 
 
Până în ultima clipă au fost generali obedienţi lui Ceauşescu, reprimând şi populaţia din Timişoara, din Bucureşti, din Sibiu. 
Până în ultima clipă. Lucia dragă, am şi acum Scânteia din 14 noiembrie 1989, Congresul al XIV-lea, dacă nu mă înşel, al Partidului. Întreaga Scânteia, toată lumea îi cânta osanale lui Ceauşescu. Toţi prietenii mei, cunoscuţii pe care-i aveam acolo sunt, în ziar, sunt băgaţi în cerneală cântându-i, urându-i: „Ceauşescu şi poporul“, „propunem să fiţi preşedinte pe viaţă“, „propunem să fiţi...“. Oamenii ăştia l-au servit pe Ceauşescu până la sfârşitul vieţii lui şi acuma sunt membri ai guvernului român sau mai ştiu eu ce, iar cei care s-au luptat cu el sunt trădători, sunt defectori. 
 
Fotografii din arhiva CNSAS. Interviul integral şi alte documente vor apărea în cartea Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa, care va fi lansată în data de 20 iunie, ora 12 la standul Editurii Humanitas. De asemenea, înregistrările şi filmările vor constitui substanţa unor filme documentare. 
 
Familia Pacepa 
 
Apropiat al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, tatăl lui Mihai Pacepa a fost translator al mareşalului Rodion Malinovski, care devine ministru al Apărării în URSS. În 1953, după o cină organizată de mareşal, unde oaspeţii acestuia îi toarnă pe gât două sticle de votcă, moare în chinuri cumplite. Mama lui Mihai Pacepa moare şi ea la numai un an. După fuga generalului, crucile părinţilor din Cimitirul „Sfânta Vineri“ au fost aruncate. 
 
Defectarea 
 
Fuga generalului Pacepa a zguduit din temelii spionajul ceauşist. Sute de ofiţeri din Centrala spionajului şi alte sute de infiltraţi în diverse ţări occidentale şi-au văzut carierele iremediabil compromise. Generalul Nicolae Doicaru a fost destituit din funcţia de ministru al Turismului şi împins pe linie moartă. În 1992, în împrejurări nici până astăzi elucidate, aflat la vânătoare, Doicaru este lovit din plin de un glonte.

Memorialul durerii maimutarit

Operatiune tipica de racolare….mai intai capatam credibilitate..(memorialul durerii)..si apoi suntem folositi in propaganda… 
He..he..madam Hossu are deja un sortulet cu echer.

pacepa tradator

tradare- indiferent de motivatii, tot tradare este 
toti tradatorii de tara si neam au avut la randul lor motivatii fie personale fie patriotice, dar tot tradatori au ramas 
pacepa tradatorul

Pacepa beneficiarul lui Philby

Grupul “Cei Cinci de la Cambridge" – liderul Kim Philby, Guy Burgess, Anthony Blunt, Donald Duart Maclean si John Cairncross – este una dintre cele mai celebre retele de spionaj ale KGB din secolul trecut, care a afectat grav securitatea Occidentului si a Marii Britanii in perioada anilor ’50 – ‘60.  
Grupul s-a format in jurul lui Philby, provenit dintr-o familie de spioni ai Marii Britanii, recrutat insa la randul sau de KGB. Rusii au recrutat multi dintre studentii cu puternice simpatii comuniste de la Trinity College din Cambridge, iar agentii lor au fost directionati catre MI5 si MI6, serviciile de informatii interne si externe, infiltrate astfel de sovietici. 
 
Agentura KGB a furnizat o cantitate imensa de secrete, de la coduri de comunicatii la operatiuni ale MI6.  
 
Cei 5 de la Cambridge in frunte cu Kim Philby sunt direct raspunzatori de tradarea repetata a grupurilor de romani parasutati din occident pentru a actiona in Romania, care au fost prinsi de Securitatea subordonata Moscovei, la vremea aceea, judecati si executati. 
 
Pacepa a facut parte din acea Securitate servind ordinele Moscovei, ca tanar ofiter, pe linia prinderii si executarii luptatorilor anticomunisti din munti. 
 
 
Blunt l-a intalnit la Trinity College din Cambridge pe mai tanarul Guy Burgess, cel care avea sa-l introduca in lumea spionajului si alaturi de care a spionat timp de decenii in favoarea URSS. Atat Blunt, cat si Burgess erau homosexuali. La numai 20 de ani, Burgess era deja in contact cu Internationala Socialista, care il sfatuise sa demisioneze din Partidul Comunist Britanic si sa se angajeze la BBC sau in cadrul guverului, pentru a spiona in favoarea Moscovei. 
 
Burgess i-a recomandat acea stratagema si lui Blunt, care s-a angajat in armata si, ulterior, a fost recrutat de MI5, serviciul de informatii interne al Regatului Unit.  
 
In toata aceasta perioada, Blunt a transmis o colectie considerabila de secrete catre Moscova. In 1945 a fost numit Inalt Functionar al Casei Regale, exclusiv datorita competentelor sale, desi era verisor cu Elisabeth Bowes-Lyon, consoarta Regelui George al VI-lea, cunoscuta dupa inscaunarea Reginei Elisabeta a II-a ca Regina-mama. In 1964, Michael Straight, un student american pe care il recrutase sa spioneze pentru KGB, l-a tradat contraspionajului american.  
 
Burgess si Maclean fugisera in URSS, in 1951, dupa ce ultimul dintre ei a fost descoperit de contraspionajul britanic, in colaborare cu americanii. Din lipsa de dovezi, Philby nu a fost implicat si a fugit la Moscova abia in 1963. Al cincilea membru al retelei a ramas necunoscut pana in 1990, cand dezertorul KGB Oleg Gordievski l-a identificat ca fiind Cairncross, agent MI5.

Tradator

Revelator! uitati-va cine a fost tatal lui si cum a murit. La un an ii moare si mama. Intimplare? Cum putea sa fie Pacepa altfel decit un tradator?

un tradator infect!

\"Cine il serveste sau la servit pe ceausescu este tradator\"! Dupa ce a servit comunismul de la inceputurile sale in Romania - 1948, adica timp de 30 de ani si... direct, personal comunismul lui ceausescu timp de 13 ani iata, vine si ne da lectii de morala? Acest tradator murdar si-a adus o contributie covarsitoare la instaurarea comunismului in Romania. Acesta curva de spion si tradator murdar a fost colaborator 100% al kgb al armatei rosii a Anei Pauker si a calailor(in frunte cu Nicolski), elitelor politice si elitelor in general din Romania postbelica, in puscariile comuniste in anii \'50!!! Cat de ridicol poate fi acesta tradator murdar! GOGOMANII care au scris mesajul \"gasca lui vantu si patriciu\" ne arata stadiul dobitociei romanesti exprimata de slugile noilor ciocoi(moguli) imbogatiti in tranzitie si cocotati in varfurile \"mitocanitei\" mass-media, aceasta mass-media ce este manipulata din TVR calea Dorobanti 191! La respectiva adresa \"a lucrat\" si mai \"lucreaza\" inca, probabil, tovarasa \'lucia hosu longhin\'!!!Pacepa(ce nume!), acest murdar tradator de tara si neam, asa cum afirma \"gogomanii lui patriciu si vantu\", la ajungerea in America a exclamat \"I\'m a free man\"!!! Pana atunci cum fusese \"iubiti idioti\"? Daca unul dintre noi am fi facut o asemenea afirmatie probabil lumea trebuia sa ne creda!... dar acest spion murdar tradator care statea numai in afara tarii pe banii celor pusi in spatele \'cortinei de fier\', are inca tupeul si \'nesimtirea de porc\' instruit de kgb sa minta chiar pana ii intra tarana\'n gura!? Sarmani gogomani, voi si idolul vostru \"curva pacepa\" a tradat tara nu pe ceausescu! V-a tradat pe voi pe neamurile voastre proaste! Aceasta \"curva\" va este idol si voua si tovarasei lucia hosu longhin, lucratoarea comunista de la TVR!... ce doreste ea, lucia hosu longhin de fapt? sa spele imaginea instituiei geamana a \"celebrei\" stefan gheorghiu!? Asta a fost/este TVR, \"sora geamana\" a fabricii de politruci comunisti stefan gheorghiu! De fapt, stefan gheorghiu se ocupa cu fabricarea de politruci la scara redusa, politruci pentru intreprinderile si intitutiile statului comunist! TVR ii era superioara, se ocupa cu fabricare de politruci comunisti(omul nou) la scara nationala! lucia hosu longhin a fost \"profesoara\" la institutia TVR in timpul comunismului! Mai are rost sa discutam despre asemenea personaje? Vrea lucia hosu longhin reabilitarea? Probabil! TvR si radioul comunist alaturi de \"celebra\" stefan gheorghiu erau institutii de formare a \"omului nou\" din Romania! Aceste institutii nu au nici dreptul nici calitatea sa mai faca vreo afirmatie despre anticomunism!!!...pana nu vor fi dati afara toti dar absolut toti care au lucrat in timpul comunismului in acea instituie, precum si rudele de orce grad si prietenii lor! Despre spionul, \"curva pacepa\" trebuie sa observam ca acesta \"murdarie kgb-ista\" si-a aranjat tradarea pe vremea vizitelor in USA ale lui pingelica, pe la sfarsitul anilor \'60 si inceputul anilor \'70!OK? Restul nu este decat: \"haide sa mai arumcam niste perdele de fum pentru naivi\"!

nu Podaru ci Prahoveanu

Asa se numea pacepa si asa il stiam toti . astfel atunci cand a tradat a inceput sa se zvoneasca ca tov pacepa a tradat si ne intrebam cine este pacepa ca nu stiam . noi il cunosteam de prahoveanu !