Se strânge laţul în jurul cuplului eolian Ioana Elena Vârsta-Horia Mihălcescu, mare meşter şi deontolog al comunicării, ca şi partenera sa conspirativă de viaţă. Agenţia Naţională de Integritate va avea pe rol încă un caz spectaculos. Ioana Elena Vârsta a completat în fals declaraţiile de avere şi interese atât la MAE, cât şi la MTS. Din ambele declaraţii semnate de experta în comunicare lipseşte... soţul, Horia Mihălcescu.
Infracţiunea de fals în declaraţii este de natură penală şi va completa profilul infracţional al deja extrem de cunoscutei consiliere a fostei ministrese Monica Ridzi. În cazul Alistar, ANI preciza că, potrivit articolului 10 din Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, „dacă persoana a cărei avere este supusă controlului este căsătorită, controlul se extinde şi asupra averii şi veniturilor dobândite de celălalt soţ“. Celălalt soţ, din motive necunoscute, nu apare public, iar numele celor doi fiind diferite, persistă întrebarea motivului „conspirării“ lui Horia Mihălcescu de către soţia sa, Ioana Elena Vârsta, în declaraţiile oficiale.
Mihălcescu, PR-ul Petromservice controlat de Liviu Luca
Declaraţiile de avere ale Ioanei Vârsta, postate pe site-urile MAE şi MTS, omit existenţa soţului, Horia Mihălcescu, personaj de notorietate din anturajul Luca-SOV. Omisiunea este stupefiantă pentru un om ce se revendică zonei de consultanţă politică şi comunicare corporativă, Vârsta dovedindu-se necomunicativă chiar în raport cu propria familie. De asemenea, inspectorii ANI ar trebui să verifice cum doamna Vârsta a reuşit performanţa de a fi consiliera a doi miniştri în acelaşi timp, ca să nu mai vorbim că Diaconescu este membru PSD, iar Ridzi era demnitar PD-L. Potrivit documentelor oficiale, din aprilie până în iunie, Ioana Vârsta îl consilia pe Diaconescu şi-n acelaşi timp aranja, pe sub masă, contracte de sute de mii de euro pentru Ridzi. Surprinzător sau nu, Ridzi a fost linşată politic chiar de către alianţa PSD-PNL şi călcată-n picioare de trustul lui Vîntu, unde presta cu onor conspiratul ei soţ. Horia Mihălcescu a fost purtător de cuvânt al Petromservice pe vremea când consilierul financiar al firmei era Sorin Ovidiu Vîntu. „Petromservice SA s-a înfiinţat în 2002, pe activele sucursalei Petroserv SA - divizie cadrul SNP Petrom. După un an, Petromservice încheie un contract de management cu off-shore-ul cipriot Comac Ltd, firmă care deţine jumătate din firma Red Apple a celor doi soţi - Mihălcescu şi Vârsta. Comac, la rândul său, aparţine unor căsuţe poştale cipriote, dintre care Elbahold Ltd., din Nicosia, controlează 50% din Comac. Elbahold figurează ca acţionar la Petromservice cu 49% din acţiuni şi este reprezentată de Dan Stratan, fost şef la vedere al grupului Gelsor, înfiinţat de Sorin Ovidiu Vîntu. La înfiinţarea Petromservice, în 2002, Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanţelor, amant şi naş al soţiei lui Boureanu, a fost administratorul companiei. Elbahold Ltd. şi Comac Ltd. sunt administrate de firma Antis Triantafyllides and Sons, arăta o anchetă realizată cu ani în urmă de EVZ, firmă care a avut de-a face cu investigarea traseului „banilor lui Ceauşescu“ care au tranzitat un off-shore din Cipru până în Elveţia, bani care, de fapt, proveneau din operaţiunile secrete ale fostei Direcţii de Informaţii Externe (DIE) din cadrul Securităţii. Sutele de milioane de dolari s-au evaporat, iar firma de investigatori Triantafyllides se pare că nu i-a găsit pe hoţomani. În schimb, i-au găsit hoţomanii pe ei, astfel că firma cipriotă a ajuns să lucreze direct cu oameni de genul colonelului de la direcţia a I-a a Securităţii, Gheorghe Raţiu, administrator la firmele lui Vîntu, unde se mai găsesc şi nişte moldoveni de la Chişinău foarte interesanţi, de genul Ghenadie Nipomici şi Vitalie Dobândă, care trece în Moldova drept cadru KGB, fost director al Direcţiei operaţiuni valutare a Băncii Naţionale a Moldovei.
Vîntu îşi arde proprii colaboratori?
Adunătura aceasta de kaghebişti şi securişti de omenie strânşi ca potârnichile sub pulpana lui Vîntu avea nevoie de un ofiţer de PR, iar cel mai potrivit pentru această misiune a fost tocmai Horia Mihălcescu, despre care Vîntu a afirmat cåndva că nu-l cunoaşte. Probabil că nici Liviu Luca, şeful direct al lui Horia Mihălcescu, nu-l cunoaşte, de fapt este posibil să nu-l cunoască nimeni pe acest Horia Mihălcescu, de vreme ce nici propria sa soţie nu-l menţionează. Pe de altă parte, amnezia lui Sorin Ovidiu Vîntu are, poate, şi alte semnificaţii dacă avem în vedere că acum chiar el le dă în cap, prin circul mediatic regizat şi de Realitatea Tv, celor cu care a colaborat, implicit familiei Vârsta-Mihălcescu, Monicăi Iacob-Ridzi şi Elenei Udrea, cea care a fost lansată public de Red Apple a lui Mihălcescu... Redactorii „Curentul“ au reuşit însă să dea de acest Mihălcescu enigmatic - şi vom cita pentru delectarea cititorilor noştri câteva fraze publicistice memorabile, prin ipocrizie, dacă nu de-a dreptul nesimţire, ale soţului necunoscut al doamnei Vârsta. Doct, Mihălcescu atingea în textele sale de analiză probleme globale, dar intra şi în fineţuri de condeier şcolit la cenaclu literar, simţind nevoia să se exprime „despre Mica Teoremă a lui Fermat, despre nevoia de lectură, despre erorile logice din sistemul filosofic al lui Whitehead, despre marile jocuri ale puterii“, dar şi, mai ales - despre arzătoare probleme legate de corupţie şi politică: „Ceea ce nu a rafinat Traian Băsescu până la capăt este că personaje ignobile, deţinătoare de putere, se alimentează permanent de la banii statului, în orice formă de manifestare a sa. De la conducte şi energie la asfalt, case şi terenuri. Aceste resurse ale statului sunt născătoare de reţele periculoase care au ca exponenţi politicieni din toate partidele“, se referea oare chiar la Vîntu când vrobea de „personaje ignobile care şutesc banii statului“ sau avea o viziune referindu-se la propria-i nevastă, învârtitoarea banilor MTS al PD-L? Înclin să cred că preaplinul gândirii sale i-a făcut o festă probabil deconspirându-şi în scris ceata de hoţi şi jefuitori ai economiei naţionale, al căror PR-officer era chiar dânsul, deontologul Mihălcescu, deplin conspiratul de... nevastă. Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 2540
|
|
|