Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul
lunii iulie, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa, pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi. Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură. După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător ştiinţific principal la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Acesta trasează o linie de demarcaţie între cazul Pacepa şi alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă şi aducând argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri. Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi şi pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situaţii (şi personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa. George Roncea
Kuklinski - „omul de aur“ al armatei poloneze
În discuţiile purtate cu reprezentanţii spionajului american, R. Kuklinski a arătat posibilităţile informative de care dispune, datorită funcţiei pe care o deţinea în cadrul Marelui Stat Major General de la Varşovia, menţionând că ar fi fost denumit de generalul Jaruzelski drept „omul de aur“ al armatei poloneze. A relevat că „în sistemul comunist îi merge bine“, în vara anului următor aşteptându-se să fie avansat la gradul de colonel şi să i se încredinţeze funcţia de şef de Stat Major la nivel de divizie, dar că două evenimente l-au determinat să facă pasul spre americani: invazia în Cehoslovacia, din anul 1968, în cadrul căreia unităţi ale armatei poloneze au participat alături de cele ruseşti, precum şi implicarea armatei poloneze în „pacificarea“ muncitorilor de la întreprinderi din localităţi aflate pe litoralul Mării Baltice, care au demonstrat împotriva regimului, doi ani mai târziu. În cursul discuţiilor i s-au pus 13 întrebări referitoare la diverse probleme ale domeniului său de activitate. Prima dintre acestea se referea la „Planurile militare detaliate ale forţelor armate poloneze, ale URSS şi ale altor state membre ale Pactului de la Varşovia, în cazul unei situaţii de criză, planurile de atac prioritare, precum şi strategiile militare pe termen scurt şi mediu“. Timp de douăzeci de minute, fără întrerupere, Kuklinski a răspuns „magistral“ la această întrebare, folosindu-se cu îndemânarea specifică specialistului militar de harta Europei pentru a face demonstraţia cât mai convigătoare. În final, a adăugat că pentru a răspunde la celelalte 12 întrebări i-ar trebui cel puţin o săptămână, promiţând să dactilografieze răspunsurile, pe care să le furnizeze potrivit procedurii ce-i va fi indicată după reîntorcerea sa la Varşovia. A mai fost întrebat în legătură cu ofiţerii polonezi şi ai celorlalte state din lagărul sovietic, pe care poate conta ca surse de informaţii şi despre care Kuklinski a prezentat o listă detaliată.
„Doresc să lupt împotriva URSS“
În finalul discuţiilor, R. Kuklinski a promis că va pune la dispoziţia spionajului american toate documentele şi datele care interesează, dând de înţeles că face acest lucru din motive ideologice, iar nu financiare: „Doresc să rămân în Polonia şi să lupt împotriva URSS, iar în această luptă contez pe sprijinul americanilor“. Arătând că este pe deplin conştient de riscurile enorme la care se expune, prin colaborarea cu spionajul american, ofiţerul polonez a cerut detalii asupra procedurilor pe care noii săi patroni le au în vedere, pentru asigurarea conspirativităţii depline a legăturii şi activităţii sale de colaborare, cât şi a protecţiei personale şi a familiei. Pe 25 august 1972, în portul Kiel din Germania, a fost organizată o nouă întâlnire secretă a ofiţerilor Henry Morton şi Walter Lang cu R. Kuklinski, în cadrul căreia a fost desăvârşită, practic, recrutarea acestuia ca agent al CIA. De menţionat că întregul proces de recrutare a lui Kuklinski s-a desfăşurat într-o procedură rapidă, ţinându-se cont de particularităţile cazului, existenţa unor garanţii minime de sinceritate a candidatului, cât şi de cerinţele impuse de nevoia asigurării protecţiei acestuia, cu luarea în considerare a statutului deosebit pe care îl avea acesta în aparatul militar al R.P. Polone şi a măsurilor de verificare la care este supus din partea contraspionajului polonez şi sovietic. Cu acest prilej au fost stabilite o serie de detalii privind tematica informativă care interesează serviciul de spionaj recrutor, modul de realizare a viitoarelor întâlniri şi a conlucrării propriu-zise, măsurile de autoverificare şi protecţie care se impun a fi luate în cadrul raporturilor de colaborare, cât şi în viaţa de toate zilele. În urma întâlnirilor efectuate cu R. Kuklinski, la Haga şi Kiel, centrala CIA a procedat la verificarea pe diverse căi a datelor şi materialelor furnizate de acesta, iar în urma analizei a ajuns la concluzia că ele prezintă o valoare informativ-operativă deosebită, iar recrutarea ofiţerului polonez constituie o „captură“ cu totul specială.
Operaţiunea „Pescăruşul“ şi exclusiva „listă Bigot“
Întreaga operaţiune de colaborare cu serviciul de spionaj american a primit denumirea de cod „Pescăruşul“ („Gull“), iar R. Kuklinski conspirativul - „Jack Strong“. Coordonator al cazului a fost ofiţerul David Forden, care îndeplinea funcţia de şef al departamentului responsabil pentru Uniunea Sovietică şi ţările din Europa Răsăriteană, în cadrul CIA. La informaţiile furnizate de Kuklinski vor avea acces doar un număr restrâns de persoane, aflate pe aşa-zisa „listă Bigot“. Acestea erau: preşedinţii şi vicepreşedinţii SUA, directorii CIA, şefii Pentagonului, consilierul preşedintelui pentru problemele securităţii naţionale, secretarii Departamentului de Stat. Despre identitatea agentului „Jack Strong“ vor mai cunoaşte doar şeful rezidenţei CIA de la Varşovia şi ambasadorul SUA în Polonia. Ofiţerii operativi şi analiştii CIA practic nu erau în cunoştinţă de cauză cu existenţa unei asemenea surse de informaţii, iar aşa cum s-a dovedit ulterior nici măcar „cârtiţele“ KGB, care acţionau în interiorul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, precum faimosul Aldrich Ames. Agentul polonez nu era cuprins nici în evidenţele computerizate ale CIA. (va urma) Citeaza acest articol pe saitul tau
Comentarii (1)
1. 11-08-2009 00:02
Polonezul un erou romanul un pishat
De ce numai altii pot avea eroi? Pacepa este o molusca pe langa polonezul asta care chiar a facut ceva la viata sa impotriva rusilor. Pacepa asta al nostru prin contrast este un vierme un lingau politic si un descreiarat, daca avem in vedere tampeniile sale cu agentii speciali romani alesi dupa marimea p..ulii si boarfele securitatii stramte in pizdoc - doar aveau sa si-o traga cu occidentali cu puta mica - nu-i asa? omu e dement total... ca trist, nicvi macar un tradator de calitate nu am reusit sa avem
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
