Home Actualitate „Curva” Pacepa – afacerea trădării (XXVI)

„Curva” Pacepa – afacerea trădării (XXVI)

DISTRIBUIŢI

Ziarul „Curentul“ a prezentat vreme de mai bine de o lună opiniile foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. În această perioadă, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră a trecut în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul extinsului material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.

În exclusivitate, membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe și redactorii revistei de specialitate editate de organizația „Periscop“ ne-au oferit, cu privire la cazul Pacepa, perspectiva unor foști ofițeri, dar și analizele unor specialiști și cercetători reputați asupra „curvei Pacepa“.

Mulți dintre apologeții lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski, pentru a-l „revopsi“ și pe Pacepa – din trădător – drept erou. Analiza comparativă a adus argumente ce scot în evidență distincția netă între aceste două cazuri, iar deosebirea dintre cele două situații (și personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
În finalul acestei treceri în revistă a tuturor elementelor „Dosarului Pacepa“, „Curentul“ publică un fragment din ultima parte a Jurnalului lui Paul Goma (foto), cel mai cunoscut și probabil singurul autentic dizident romån, exilat de 30 de ani în Franța. Într-un stil acid și cu pătrundere analitică, scriitorul Paul Goma creionează un portret remarcabil al fostului general comunist, Ion Mihai Pacepa. Redăm întocmai, în continuare, notațiile recente ale Jurnalului lui Paul Goma.

„Pacepa face un mare deserviciu prelucrării corecte a trecutului ceaușisto-comunist“

De-a dreptul ciudat este faptul că lui Pacepa îi scapă tocmai aspectul public, notoriu, care a făcut celebru acest caz sub numele de „Afacerea Tănase“: tentativa de lichidare a scriitorului Virgil Tănase, principala misiune a lui Haiducu. Și cum se face că Pacepa nu ne dă nici cea mai mică explicație pentru diversiunea organizată de DST prin „otrăvirea“ lui Goma? DST-ul a făcut-o, doar așa, ca să se afle în treabă sau ca să joace un pic de teatru de amatori? Nu, ea a fost doar un episod dintr-o fabuloasă afacere de spionaj, una dintre cele mai fascinante ale Războiului Rece, cu un substrat uluitor. Contribuția generalului Pacepa la elucidarea acestei afaceri cu adevărat senzaționale se rezumă, din păcate, la răspåndirea de noi neadevăruri pe care le girează cu aura sa de insider atoateștiutor. El face astfel un mare deserviciu relativ la prelucrarea fondată, profesională și corectă a trecutului ceaușisto-comunist și a celor comise – în Romånia și în afara ei – de Securitatea din care a făcut parte.

„Răspândirea de noi neadevăruri“

Voi încheia cu un alt exemplu flagrant despre cum tratează Pacepa fapte și date istorice elementare. Exemplul se referă la un interviu acordat ziarului „Ziua“, acum 3 ani. Referindu-se la afacerea „Hernu“ (Franța 1996), afirmă că „în 1997, președintele Mitterrand a declarat public că acțiunea lui Caraman a fost o provocare și a reabilitat oficial memoria lui Hernu“. Am citat. O mică precizare: Mihai Caraman, primul șef al SIE, după 1989, este cel care a dat francezilor dosarul Hernu din arhivele Securității (o copie fiind și în posesia noastră). Dar, în 1997, Mitterrand nu putea face toate acestea pentru că murise în ianuarie 1996. Mitterrand nu a vorbit niciodată public despre cazul Hernu, pentru simplul motiv că tot el l-a făcut „secret de stat“ și l-a „îngropat“ din clipa în care a văzut dosarul Hernu, în toamna lui 1992. Dacă Pacepa este în stare să pună în gura unei personalități afirmații pe care aceasta nu le-a făcut pentru simplul motiv că nu mai era în viață la momentul invocat, ce poate să mai urmeze?

Comentariu 1 Carol: Iata ce spune în anul 2007 un istoric german despre Pacepa în revista „Altitudini“: Georg Herbstritt: Ceea ce scrie Pacepa despre Stasi este, deseori, inexact. De exemplu, în primul volum al „Cărții negre a Securității“, publicată în anul 1999, el descrie proporțiile infiltrării. Potrivit lui Pacepa, Stasi a întocmit dosare pentru 6 milioane de cetățeni din RDG. Adică pentru o treime a întregii populații, precum a calculat Pacepa însuși. Asta e o inepție. Adevărat este că în cartoteca centrală întocmită de Stasi sunt cuprinse numele a 6 milioane de cetățeni, ceea ce nu însemană că toți aceștia au fost victime, precum dă de înțeles Pacepa. Printre aceștia se află atåt persoane urmărite, cåt și colaboratorii neoficiali, adică infomatorii, dar și alte categorii de persoane. În acest caz Pacepa face o confuzie. Numărul dosarelor de urmărire informativă, adică cel al dosarelor reale ale victimelor, este cu mult mai mic.

Pacepa zugrăvește o imagine total falsă

În anii ’80 Stasi a întocmit anual circa 2000 de dosare de urmărire informativă. La acestea se adaugă aproximativ 8000 de dosare privind „controlul operativ de persoane“. Sigur, din ultima categorie făceau parte și victime, dar și alte grupuri de persoane. Dacă facem un calcul sumar și înmulțim 10.000 cu 40 de ani de existență a RDG, ajungem la 400.000 de dosare de urmărire informativă. Este o cifră mare, dar în niciun caz nu poate fi vorba de 6 milioane. Aceeași situație se desprinde și din cifrele legate de numărul informatorilor.

Pacepa susține că într-un oraș ca Erfurt, din 200.000 de locuitori 50.000 ar fi fost informatori. Asta înseamnă un sfert din totalul locuitorilor. În realitate, în anul 1989 în întreaga Republică Democrată Germană numai un procent (1%) al populației țării a colaborat cu Stasi. În toată regiunea Erfurt, unde la vremea respectivă trăia peste un milion de oameni, Stasi avea circa 10.000 de colaboratori neoficiali. Chiar și această cifră este extrem de ridicată. Pacepa zugrăvește o imagine total falsă. Mai mult, el o transpune și asupra celorlalte țări comuniste.

Comentariu 2 Carol: Tot despre Pacepa un pasaj din cartea lui W. Totok „Episcopul, Hitler și Securitatea“ (Polirom, 2008): „Pacepa susține într-un articol publicat în 2007, în revista americană neoconservatoare „National Review, citat apoi de presa occidentală și cea din România, că episcopul Pacha ar fi fost schimbat în 1959 cu doi agenți români, arestați în Republica Federală Germania. În acel an, Pacha era deja mort și nu avea cum să fie schimbat. Aserțiunile lui Pacepa au fost lansate în legătură cu istoria piesei lui Rolf Hochhuth, „Vicarul“. Pacepa afirmă că spioni români infiltrați în Vatican ar fi furnizat KGB-lui documente din arhiva secretă a Sfântului Scaun pe care le-ar fi transmis ulterior lui Hochhuth cu scopul discreditării Papei Pius al XII-lea, prin intermediul unei piese de teatru. Documentele din arhiva Vaticanului urmau să fie folosite de autor ca dovezi pentru simpatiile naziste și hitleriste ale lui Pius“. Hochhuth a respins aserțiunile lui Pacepa.
 (va urma)

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.