ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Ultimii arestaţi în dosarul permiselor din Argeş vor fi eliberaţi Imprimare E-mail
Scris de D. A.   
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ieri, ca nefondat, recursul declarat de procurori împotriva deciziei Curţii de Apel Târgu-Mureş, care a decis eliberarea ultimelor opt persoane arestate în dosarul permiselor din Argeş. Decizia este definitivă.
Judecătorii din Târgu-Mureş au decis, pe 25 august, să elibereze cele opt persoane care au rămas în arest în dosarul permiselor Argeş, însă decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs.
Instanţa din Târgu-Mureş a discutat din oficiu despre menţinerea stării de arest preventiv a celor opt persoane şi a decis înlocuirea acestei măsuri cu obligaţia de a nu părăsi ţara, potrivit avocaţilor.
Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins, pe 18 august, cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive făcute de ultimele opt persoane rămase în arest, în dosarul permise Argeş.
Cele opt persoane arestate în acest dosar - Aurelian Rădoi şi Virgil Ioniţă, subofiţeri, Paul Mandu, inginer de sistem, Eduard Constantin Dumitrescu, Florin Mircea Silveanu, Marius Epure, Florin Aurelian Ene şi Marin Dinculescu - au făcut, săptămâna trecută, la Curtea de Apel Târgu-Mureş, cereri de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive, după ce, pe 7 august, instanţa supremă a eliberat alte 14 persoane din acest dosar.
Celelalte 14 persoane din lotul arestaţilor în dosarul permiselor Argeş au fost puse în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a admis recursul împotriva prelungirii măsurii arestării preventive în acest caz.
Instanţa din Târgu-Mureş a verificat tardiv legalitatea măsurii arestării preventive pentru inculpaţii din dosar, motiv pentru care Înalta Curte ar fi admis recursurile unora dintre arestaţi.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 483

    Fii primul care comenteaza acest articol
    RSS comments

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro