Home Economic-Financiar Mailul premierului, blocat de reclamațiile la „Prima Casă”

Mailul premierului, blocat de reclamațiile la „Prima Casă”

DISTRIBUIŢI

„Foarte mulți vin și ne spun că pierd avansurile pe care le-au înaintat în diverse precontracte (…) pentru că durează foarte mult procedura“
Emil Boc

Premierul Emil Boc i-a spus președintelui Fondului de Garantare a Creditelor, Aurel Șaramet, că mailul său a fost blocat de numărul mare al plångerilor primite din partea persoanelor care reclamă probleme în programul „Prima Casă“ și i-a cerut să stabilească un calendar clar de proceduri.
„Motivul acestei întålniri este foarte precis: sunt foarte multe nemulțumiri în legătură cu modul în care se procesează dosarele care ajung la Fond. Mailul îmi este practic blocat de sesizări. Foarte mulți vin și ne spun că pierd avansurile pe care le-au înaintat în diverse precontracte, că pierd celelalte acte pe care le-au întocmit datorită faptului că durează foarte mult procedura. Scopul acestei întålniri este precis, să scurtăm la maxim procedura“, i-a spus, ieri, premierul lui Șaramet.
Conform datelor prezentate de premier, la Fondul de Garantare au fost depuse 2.614 solicitări de creditare, dintre care 1.414 au fost rezolvate, 429 doar avizate și 774 cereri sunt încă în lucru.
Aurel Șaramet a susținut că „s-a creat o înțelegere greșită“ a faptului că dosarele ar fi blocate la Fondul de Garantare, fiind însă oprit de Boc, care a precizat că se bazează pe datele primite din partea solicitanților.
„Stați un pic acum, nu mă luați peste picior, pentru că datele sunt oferite de către oameni care mi-au dat documente și mi-au spus «am trimis în luna iulie, n-am primit nici măcar un răspuns». Programul acesta îl demonetizăm, îl pierdem ca și credibilitate dacă noi nu respectăm termenele, pentru că toată lumea arată spre București, spre Fond, iar dosarele sunt blocate“, a spus Boc.
În discuție a intervenit și Ioan Hidegcuti, secretar general la Ministerul pentru IMM, care a apreciat că este vorba de „o chestiune de tip emoțional“.
„Băncile au următoarea stare, nu o judecăm noi, trebuie să v-o spunem: în momentul în care Fondul își exercită mandatul, dar în intervalul de 5-6 zile, banca receptează și trimite cetățeanul la Fond. Știți foarte bine și am discutat acest lucru, Fondul nu discută direct cu persoana din dorința de a nu …“, a spus Hidegcuti, fiind însă și el oprit de premier, care a întrebat de ce stau dosarele la Fond 30-40 de zile.
Boc i-a solicitat însă să explice „întårzierile astea și nebunia din spate“ și a spus că vrea să i se prezinte un calendar foarte exact de derulare a procedurilor, arătånd totodată că el a venit prima dată la sediul Fondului, „cu bună credință“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.