Proaspăta laureată a premiului Nobel pentru literatură, scriitoarea germană Herta Müller, originară din România (unde a trăit până-n ‘87), a recunoscut că „în România lumea nu prea mă place... pentru că spun lucruri
care deranjează“. Are dreptate. Când scrii despre dictatura comunistă din România şi declari apoi că „fosta nomenclatură şi serviciile secrete şi-au împărţit ţara şi se servesc reciproc“ - n-ai nicio şansă să fii apreciat în România nici dacă ai fost nominalizat la premiul Nobel şi nici dacă l-ai luat. În loc să-i fie recunoscătoare Hertei Müller pentru talentul ei special care a transmis lumii suferinţele prin care a trecut, România a ignorat-o pe Herta Müller, la fiecare din vizitele sale. Singura excepţie fericită aparţine TVR prin emisiunea dnei Marina Constantinescu. În rest, când n-a fost ignorată sau transformată brusc (după Nobel) în „româncă“, Herta Müller a fost escortată: de dna Mociorniţa (în emisiunea lui Stelian Tănase) care o povăţuia să se împace cu trecutul sau de C. T. Popescu care a bruiat conferinţa de presă a laureatei, transmisă (de Realitatea TV) de la Berlin. Nu puteau să ne lase cu Herta Müller fără supraveghetori? Deşi a mărturisit că n-a citit nicio carte a Hertei Müller, C. T. Popescu a criticat premiile Nobel pentru componenta lor politică reproşându-le astfel că s-au oprit asupra scriitoarei. Este adevărat că premiile Nobel (şi nu numai) au un algoritm politic care produce adesea nedreptăţi. Dar cu ce sunt vinovaţi cei care l-au primit? Şi dacă norocul a răsplătit de data asta mărturia Hertei Müller despre ororile din România, de ce să nu ne bucurăm? Fiindcă ne-am împăcat cu ele - ceea ce ne-a făcut disponibili pentru toate ororile? Fiindcă zgândăre complicităţi şi continuităţi vinovate? „Singurul merit românesc din cărţile dnei Müller este al lui Ceauşescu“ a zis C. T. P. fără să glumească. Dacă nu era Ceauşescu adică, mai scria ea cărţile pe care le-a scris? Mai lua ea premiul Nobel? Bolnav raţionament! E ca şi cum ai spune că Hitler are mari merite pentru capodoperele despre Holocaust. După care C. T. P. s-a întors la el însuşi: nu vrea premiul Nobel (ce uşurare!) iar dna Müller are discurs politic, uite, n-a vorbit despre literatură, despre mentorii săi, despre România - drept care transmisiunea directă s-a şi oprit. Ce rost avea - dacă Herta Müller spunea ce vrea ea şi nu ce vrea C. T. Popescu? Şi pentru aşa ceva cei de la Realitatea „vor respect“? Dar ei respectă ceva? Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 971
|
|
|