ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Oferte pentru medici: 12.000 euro lunar Imprimare E-mail
Scris de Andreea Anghel   
Un medic ar putea câştiga chiar şi 12.000 de euro lunar, doar din salariu. Desigur, nu în România. Ofertele tentante se pot găsi la Târgul Internaţional de Cariere Medicale, unde peste 2.000 de medici pot câştiga lunar între 2.000 şi 12.000 de euro, în spitale din 11 ţări europene, dar şi în Australia, Noua Zeelandă, precum şi în Orientul Mijlociu şi îndepărtat. Târgul este organizat bianual, în cele mai mari oraşe din Europa Centrală şi de Est. În Bucureşti, este organizat între 16-17 octombrie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ - Facultatea de Medicină. Ediţia din Cluj-Napoca va avea loc între 23-24 octombrie la Hotel City Plaza. Majoritatea expozanţilor din cadrul târgului sunt agenţii de recrutare care au disponibile peste 2.000 de posturi, cele mai mici salarii fiind cuprinse între 2.000-3.000 de euro pe lună pentru posturi în Germania, care se adresează medicilor tineri şi proaspeţilor absolvenţi. Medicii seniori, cei mai căutaţi, pot câştiga salarii care ajung şi la 10.000 şi 12.000 euro pe lună în Marea Britanie şi Scandinavia. Specializările medicale cu cea mai mare căutare sunt: anestezie, medicină de urgenţă, radiologie, chirurgie ortopedică, psihiatrie, dermatologie, medicină internă, chirurgie generală şi pediatrie. Pe lângă pachetul salarial, agenţiile de recrutare internaţionale pot să ofere gratuit medicilor români şi alte avantaje: cursuri de limbă străină, efectuarea de analize de sânge necesare angajării, consultanţă pe parcursul întregului proces de înscriere, relocare, aranjamente de călătorie.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 572

    Fii primul care comenteaza acest articol
    RSS comments

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro