Ion Iliescu s-a supărat din nou pe produsul său şi al Noii Stångi a şcolii de la Moscova, Vladimir Tismăneanu. „Eu cred că aşa-zisul Raport de condamnare a comunismului este o făcătură nefericită. El ignoră tocmai momentul cel mai semnificativ - cel al condamnării reale de către întregul popor şi al înlăturării prin cea mai radicală mişcare populară a dictaturii comuniste: Revoluţia Romånă, care este expediată în acest raport în cåteva pagini“, a declarat, ieri, fostul şef al FSN, la Academia Romånă.
În replică, Vladimir Tismăneanu, propagandistul comunist de la Ştefan Gheorghiu, în prezent „profesor“ fără cursuri şi studenţi cu o catedră plătită de ICR din bani publici, tocmai la Maryland, se arată supărat. El susţine că ceea ce îl deranjează pe Ion Iliescu la raportul întocmit este citarea Proclamaţiei de la Timişoara care cere, la Punctul 8, lustraţia în Romånia. Potrivit lui Tismăneanu, Raportul „accentuează Proclamaţia de la Timişoara din martie 1990 ca adevărată Cartă a Revoluţiei Romåne“. El susţine că Raportul este „un document ştiinţific, rezultat din activitatea unei echipe de cercetători şi a unei comisii formate din specialişti de prim rang din Romånia şi din străinătate şi exponenţi de frunte ai societăţii civile“.
Un Raport contestat
În fapt, Raportul a fost contestat, dincolo de motivele personale ale lui Iliescu, de către părţi importante ale societăţii româneşti: deţinuţii politici, pentru că a falsificat numărul morţilor sub ocupaţia bolşevică şi alte aspecte ale martirajului luptei anticomuniste, inclusiv în Basarabia, de către reprezentanţii minerilor de la 1977, ai muncitorilor anticomunişti de la Braşov din 1987, de către Biserica Ortodoxă, pentru minciunile şi infamiile la adresa Ortodoxiei, dar şi de cea Catolică, de către Societatea academică pentru adevăr istoric, pentru gravele deformări ale adevărului de către academicieni, profesori universitari, istorici, analişti, presă, societatea civilă şi militanţi anticomunişti, cum ar fi Victor Frunză, Ionel Cană, Paul Goma ş.a.
Herta Muller l-a refuzat pe Tismăneanu
Chiar şi recenta laureată a premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller, a respins participarea la această farsă istorică. Ea consideră că, în condiţiile de astăzi, condamnarea comunismului este un „teatru absurd“. Din acest motiv a şi refuzat să facă parte din „Comisia Tismăneanu“. „Este ridicol ca după 20 de ani să se spună că regimul comunist a făcut crime! Trebuie să facem ce trebuie, concret, nu teatru absurd“, afirmă disidenta într-un interviu acordat în exclusivitate, disponibil pe Internet.
Singurul membru al Academiei Române din Comisie este profesorul Alexandru Zub, care a declarat în mediile istorice din Iaşi că nu a scris personal niciun rând la Raport şi îi este ruşine ca s-a lăsat folosit. În schimb, unul dintre „specialiştii de prim rang“ de care vorbeşte Tismăneanu, a fost Sorin Antohi, dovedit ca turnător al Securităţii, acoperit de Patapievici la CNSAS şi, mai mult, dezvăluit de presă drept un impostor, cu un doctorat inventat.
Monica Lovinescu: Comisia Tismăneanu, „o aiuristică“
Iar „specialiştii din străinătate“ şi „exponenţii de frunte ai societăţii civile“, dacă aceştia sunt Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, se pare că, de fapt, niciunul nu a participat la redactarea Raportului. Conform scriitoarei Doina Jela („O sută de zile cu Monica Lovinescu“, Editura Vremea, Bucureşti, 2008), din luna martie 2004 Monica Lovinescu era blocată la pat după ce trecuse printr-o internare şi un episod de amnezie totală. Virgil Ierunca a murit pe 28 septembrie 2006 - înainte de încheierea lucrărilor „Comisiei Tismăneanu“. De prin 2005 i se arătaseră lui Virgil Ierunca primele semne de Alzheimer, care în cursul anului 2006 au ajuns la apogeu: nu mai recunoştea pe nimeni. Pe 27 iulie 2006, Virgil Ierunca fusese diagnosticat cu „demenţă senilă“ în urma unei internări. Doina Jela ne mai spune că, începând din anul 2000, Ierunca nu mai dădea interviuri şi nu mai scria. În ce o priveşte pe Monica Lovinescu, este greu de crezut că o femeie de 83 de ani, suferindă şi imobilizată la pat de doi ani de zile ar fi putut avea vreo influenţă în alcătuirea acestui raport în care nu sunt clare contribuţiile fiecărui membru al Comisiei, după cum remarcă observatorii avizaţi. La 11 septembrie 2006, Monica Lovinescu îi declara Doinei Jela referitor la Raportul Tismăneanu: „S-au făcut lucruri foarte interesante. Am înţeles că s-a luat la cunoştinţă şi de faptul că noi nu suntem decât cu numele, că nu vom putea merge la Bucureşti şi se vor ocupa, când va apărea textul, să ni-l comunice şi nouă, ca să avem o părere“. În plus, Monica Lovinescu, ca şi Herta Muller, nu vedea sensul existenţei „Comisiei Tismăneanu“ şi a unui eventual raport: „În Germania a fost populaţia care a făcut, în Ungaria nu ştiu ce s-a făcut. În Cehia s-a lichidat povestea de la început. De-asta o face şi al nostru abia acuma. Numai cererea asta de experţi mi se pare aiuristică, cum să spun eu, tot românul ştie pe pielea lui ce a fost sau n-a fost, chiar dacă el nu a fost direct persecutat. Dar ştie, a auzit de lucrul ăsta, a auzit din vecini, a auzit din rumoarea publică... A trăit, aşa că nu mai are sens toată povestea asta. Decât fiindcă el îşi ia o răspundere, care e mare, bine că şi-o ia, dar n-ar fi avut nevoie de un raport“. (Doina Jela, op. cåt., p. 142).
CIA şi „Revoluţia de la Moscova“
În ce priveşte spaţiul destinat „revoluţiei“ în Raportul Tismăneanu, Richard Andrew Hall, un reputat analist american al Agenţiei Centrale de Intelligence, CIA, specializat pe evenimentele din România din decembrie 1989, critică modul precar şi amatoristic în care a fost realizat. Richard Andrew Hall, în analiza sa disponibilă pe Internet - „Romånii meritau ceva mai bun“ - este revoltat de superficialitatea cu care Raportul a tratat evenimentele din decembrie 1989. Bizar i se pare şi modul în care preşedintele Comisiei, Vladimir Tismăneanu, eschivează criticile pertinente aduse acestei lucrări, încercând să pozeze în victima unor atacuri personale.
Concluzia ar putea fi aceasta: „Raportul Tismăneanu“ este cea mai mare minciună scrisă din România, de după ocuparea ţării de comuniştii bolşevici, echivalentă perfect cu aşa-zisa „Revoluţie Romåna“ în care Iliescu a jucat un rol principal. Dacă observaţi, miza amåndurora, Iliescu şi Tismăneanu, este să acrediteze, în continuare, imensa minciună a „Revoluţiei Romåne“, sinistra lovitură de stat instrumentată de KGB pentru a prelua conducerea României, care se dorea a fi transformată în precursoarea Iugoslaviei sfărâmate, şi pe deasupra cu 60.000 de morţi, conform aspiraţiilor lui Silviu Brucan.
Iliescu vrea autentificarea „Revoluţiei de la Bucureşti“, Tismăneanu a „Revoluţiei de la Timişoara“, pentru a acoperi, la ordinele aceleiaşi Centrale, adevărul macabru al „Revoluţiei de la Moscova“
Komintern după Komintern
Instalarea lui Tismăneanu la Cotroceni, pe post de „ayatollah al adevărului suprem“, este o succesiune firească după plecarea lui Iliescu-KGB: constituie practic o tentativă de reocupare totală a României de către kominternul de după komintern.
Cearta tătukăi Cronos Iliescu, învins de Zeus Băsescu, cu unul dintre fiii săi mâncaţi în stare de avorton şi acum regurgitat, Volodea Tismăneanu, este, de fapt, rezultatul unor greţuri personale. La finele anului 2004, în plină campanie electorală, fiul Tismăneanu la braţ cu tăticul FSN-PSD Iliescu-KGB străbăteau Românica, Europa şi SUA pentru a promova ultima lucrare a noului şi vechiului Komintern: „Marele şoc - Din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu“.
Raportul Tismăneanu - Iliescu
Să ilustrăm cu câteva citate din acest volum propagandistic, posibilul Raport Tismăneanu, dacă Iliescu şi Năstase ar fi cåştigat alegerile:
„Vladimir Tismăneanu: Pentru cititorii acestei cărţi, aş vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanţă nu numai pentru tranziţie, ci şi pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puţin din anii ’60 încoace -, pentru că, până în anii ’60, nu eraţi în vârfurile puterii. Iar, după anii ’60, când aţi întâlnit personalităţi de prim rang, după ruptura cu Ceauşescu şi eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, aţi continuat să fiţi un reper pentru foarte mulţi dintre noi. (...) Îndrăznesc să spun că noi avem şi anumiţi prieteni comuni, şi anumite lucruri biografice în comun. Părinţii dumneavoastră au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină, părinţii mei au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină. (...)
Cel puţin din ce reiese astăzi, Stalin fusese simbolul a tot ce putea să fie mai pur, mai frumos, mai antifascist, mai umanist, pentru multă lume, a fost un mit extraordinar de puternic.
Ion Iliescu: Cultivat cu putere şi considerat expresia sintetică a teoreticianului, care emitea nu păreri, ci adevăruri absolute.
Vladimir Tismăneanu: Comunicate divine“.
 Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 2545
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
