ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Şeitan: Asumarea răspunderii pe legea pensiilor nu se mai face, proiectul va trece în Parlament Imprimare E-mail
Scris de D. A.   
Secretarul de stat în Ministerul Muncii,  Mihail Şeitan, a declarat, ieri, după discuţiile cu partenerii sociali, că asumarea răspunderii pe Legea privind sistemul unitar de pensii nu se mai poate face şi că proiectul va trece în Parlament, care va trebui să analizeze şi să decidă.
Şeitan a spus că asumarea răspunderii pentru Legea pensiilor este puţin probabilă în contextul actual, deoarece „ar trebui să existe un guvern care să poată să-şi asume răspunderea“.
„Asumarea nu se mai face. Legea va trece în Parlament, pentru că orice lege se analizează în Parlament, iar Parlamentul, în înţelepciunea lui, decide“, a mai spus secretarul de stat.
Mihail Şeitan a adăugat că discuţiile cu partenerii sociali vor continua, întrucât România este obligată prin acordul cu Banca Mondială şi FMI ca la sfârşitul anului să aibă o lege a pensiilor în vigoare, cu efecte pe bugetul din 2010, astfel încât tranşele de finanţare să fie asigurate, întrucât aceşti bani sunt necesari pentru acoperirea deficitului.
Şi secretarul de stat Valentin Mocanu a subliniat că reprezentanţii Ministerului Muncii au obligaţia să aducă îmbunătăţiri, astfel încât proiectul de lege să aibă o formă cât mai bună din punctul de vedere al partenerilor sociali.
„Ce se va întâmpla pe procedură în Parlament e treaba lui şi el va decide şi forma utilizată pentru a adopta proiectul. Important este că România şi-a asumat nişte obligaţii şi ar fi corect să le îndeplinească“, a declarat Mocanu.
Cei doi secretari de stat au precizat că au primit până acum mai multe amendamente, atât de la partenerii sociali, cât şi de la ministere, care urmează să fie analizate de echipa tehnică.
Reprezentanţii Ministerului Muncii au mai spus că cea mai mare parte a amendamentelor primite va fi luată în considerare.
Ei au afirmat că, până la sfârşitul acestei săptămâni, amendamentele considerate valide vor fi integrate în textul proiectului de lege, urmând ca acesta să fie rediscutat cu partenerii sociali săptămâna viitoare şi apoi finalizat.
„În acest moment, guvernul este demis de Parlament, dar trebuie să se ocupe de treburile ţării până când apare un altul. Avem obligaţia să păstrăm funcţionalitatea acestei ţări“, a mai spus Şeitan.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 277

    Comentarii (1)
    RSS comments
    1. 14-10-2009 10:55
    Motiunea
    PSDsiPNLsunt oameni cu dua fete.Ceau lasat in urma lor ?Nimic.Cu ei la putere vom trai de pe o zi pe alta.Au grija de interesele lor de afaceri.Ii prosteste pe pensionari ,le arunca frimitori si se multumesc cu ele.Asta-i noua guvernare PSD PNL.
    Scris de Maria

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro