ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Preşedintele a ales premierul de criză: Lucian Croitoru Imprimare E-mail
Scris de Sebastian Rusu   
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că l-a desemnat pentru funcţia de premier pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, întrucât acesta corespunde dezideratelor partidelor politice expuse în aceste zile la negocieri. „Opţiunea mea pentru domnul Lucian Croitoru a fost generată de faptul că avem nevoie de un prim-ministru competent în probleme economice. Domnia Sa corespunde dezideratului de a nu fi angajat politic“, a afirmat şeful statului. Pe de altă parte, Băsescu a mai spus că nu mai putea prelungi perioada de consultări între formaţiunile politice deoarece „agravarea situaţiei politice produce efecte economice grave în rândurile populaţiei“.

Stabilitatea României, sub spectrul incoerenţei politice

În fapt, alegerea sa este în strânsă legătură cu faptul că FMI-ul a suspendat pentru moment evaluarea României pentru acordarea tranşelor de împrumut pe lunile octombrie şi noiembrie, „în lipsa unui guvern capabil de execuţie“. Pe de altă parte, şeful statului a susţinut că relaţia sa cu Klaus Johannis este una corectă, respectându-l pe acesta pentru profesionalismul său. În fapt, preşedintele a negat că ar fi avut vreo abordare personală atunci când a respins varianta  Johannis pentru funcţia de premier.  La rândul său, Lucian Croitoru a afirmat că va face tot posibilul să menţină stabilitatea macroeconomică a României pe temeiul înţelegerilor internaţionale cu UE, FMI şi Banca Mondială în timpul scurt pe care îl are la dispoziţie. „Este evident că o prioritate majoră pentru mine este să asigur efectuarea alegerilor şi continuarea angajamentelor cu UE, FMI şi BERD“, a spus premierul desemnat.

Criticile coaliţiei 322...

Din tabăra coaliţiei PSD-PC-PNL-UDMR-Minorităţi, primul care a reacţionat la anunţul preşedintelui a fost liderul PNL, Crin Antonescu. Potrivit acestuia, decizia şefului statului de a-l desemna ca premier pe Lucian Croitoru este una iresponsabilă, care duce la prelungirea crizei. „Domnule preşedinte, nu puteţi întârzia numirea lui Klaus Johannis până pe 6 decembrie. Singurul defect al lui Klaus Johannis este că nu este omul preşedintelui şi al PD-L“, a declarat Antonescu. Pe de altă parte, acesta a mai sugerat că, dacă va fi ales preşedinte, el îl va numi premier pe primarul Sibiului, cu respectarea Constituţiei. La rândul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a susţinut ieri că va analiza posibilitatea de a sesiza CCR, în calitatea de preşedinte al Senatului, pentru a vedea dacă s-a creat un conflict între instituţii, prin desemnarea lui Croitoru premier, în condiţiile în care nu are majoritate parlamentară. „Este de neacceptat că, în mod deliberat, Traian Băsescu încalcă spiritul Constituţiei, care este o formă de plastilină pentru domnul Băsescu“, a adăugat liderul PSD. În fapt, alianţa PNL-UDMR-PSD-PC-Minorităţi este, pentru moment, în postura de a bloca la vot guvernul Croitoru, care nu are o majoritate politică, în timp ce şeful statului poate fi ameninţat cu suspendarea la CCR pe motiv că a refuzat numirea lui Klaus Johannis în postura de premier la propunerea coaliţiei  322.

Deschiderea UDMR-ului: dialog şi înţelepciune

Numirea lui Croitoru în postura de premier de către şeful statului a fost privită cu diplomaţie de liderii Uniunii care, prin vocea candidatului formaţiunii la prezidenţiale, Kelemen Hunor, au precizat că vor discuta cu acesta, întrucât, în afară de „dialog şi înţelepciune“, nu există altă ieşire din criză. El a mai spus că UDMR va dialoga în continuare cu toate partidele politice, precizând că nu există o coaliţie a opoziţiei. În momentul de faţă, premierul desemnat are opţiunea unui dialog constructiv cu UDMR care, alături de susţinerea democrat-liberalilor, să-i dea fundamentul unei posibile consistenţe la votul de peste 10 zile. „Din moment ce am acceptat nominalizarea domnului preşedinte, înseamnă că va fi un guvern, dacă va fi, va fi un guvern politic. Nu exclud însă prezenţa, dimpotrivă, o încurajez sută la sută, a specialiştilor susţinuţi de partidele politice“, a afirmat Croitoru, înainte de întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Johannis, între dialog şi resemnare...

În comparaţie cu premierul desemnat, primarul Sibiului se bucură pentru moment de susţinerea politică a liderilor coaliţiei 322, care nu vor să renunţe la războiul deschis cu preşedintele. Acesta a declarat că a fost sunat de Băsescu înainte ca el să anunţe în mod public decizia privind nominalizarea premierului, afirmând că a fost o experienţă interesantă. „Cred că pentru unii este o surpriză, pentru alţii nu, este decizia preşedintelui. Îi doresc succes domnului Croitoru în fruntea unui guvern şi, dacă va fi votat de Parlament, îi doresc succes în rezolvarea treburilor publice“, a conchis edilul Sibiului.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 322

    Comentarii (1)
    RSS comments
    1. 17-10-2009 19:20
    Conditiile de acum impun un prim-ministr
    Conditiile de acum impun un prim-ministru finantist/ 
    In conditiile actuale ale tarii(amenintatoare), daca luam in considerare calitatile profesionale si pe cele compotamentale ale celor doi candidati la postul de prim-ministru, precum si expertiza specifica fiecaruia, consider ca este necesar si util, pentru tara, ca primul "prim-ministru" sa fie un reputat finantist - Domnul Lucian Croitoru, a carui foarte buna pregatire a fost validata net de cei ce lucreaza in domeniu, din tara si din strainatate.  
    Problemele actuale cele mai arzatoare care iradiaza in intreaga economie, in viata fiecaruia dintre noi, sunt cele de ordin financiar, la nivelul statului.  
    Dupa cateva luni, daca tara se va aseza, si datorita domnului Croitoru, pe un drum economic si financiar sanatos (vrem, nu vrem, acesta este, de departe, cel mai important criteriu) si daca acesta nu va comite stangacii daunatoare in conducerea celorlalte departamente ale guvernarii tarii, domnul el ar trebui sa mai fie lasat o perioda pe post, pentru a da anduranta masurilor de insanatosire lansate (puse in opera) de el.  
    El ar trebui sa fie monitorizat permanent de catre specialisti, colegii lui, strict profesional, toti fiind asezati cu spatele catre politicieni.  
    Pentru anii urmatori, cei doi, domnii Croitoru si Johannis, scosi la iveala acum, la nevoie, dupa douazeci de ani de balacareala politica, ar trebui sa ajunga unul presedinte si celalalt prim-ministru.  
    S-ar cuveni ca un finantist cu expertiza unanim recunoscuta, domnul Croitoru, sa fie prim-ministru cativa ani consecutivi, sa aiba timp sa lase "urme", sa aseze tara pe un drum eficient si onorabil de pe care sa nu ne mai scoata nimeni, vreo cateva decenii consecutive.  
    Exista pericolul ca implicarea extrem de nociva a politicienilor sa impiedice, si de aceasta data, intrarea tarii pe un drum sanatos, sa invalideze desemnarea domnului Croitoru sau sa ii franeze, sa ii denatureze actiunile. E greu de luptat cu politicienii care fac politica de dragul politicii sau isi urmaresc numai interesul personal si de grup, indiferent din ce partid fac parte.  
    Uniti-va, dragi finantisti, in jurul colegului dumnevoastra, domnul Croitoru, protejati-l si ajutati-l sa ne scoata din noroi. Dati-le peste mana iresponsabililor cuibariti printre politicieni, ziaristi, analisti, precum si gargaragiilor de orice fel, celor care vor incerca sa il saboteze pe acest nou prim-ministru, domnul Croitoru. Fiti solidari la bine, dragi finantisti, apropiati-i de dumneavoastra si pe oamenii de afaceri, pe patroni. Sunt convins ca si ei isi doresc "un om de-al lor", un finantist.
    Scris de Ionescu Ion

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro