ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Mitică Venicius cârâie în front Imprimare E-mail
Scris de George Roncea   
Generalul cu patru stele Iliescu Venicius Dumitru, trecut în rezervă cu pensie de serviciu anticipată, în data de 21 decembrie 2004, iese la rampă public, ieri, stropşindu-se la preşedintele României, Traian Băsescu.
Acesta îl acuză pe preşedinte că l-a atins la onoarea de utecist (Venicius Mitică Iliescu era locotenent însărcinat cu activităţi pe linie UTC la revoluţie, până să fie făcut mare de văru’ Ion Iliescu).
Ultragiat, actualul general pretinde că nu are nici în clin, nici în mânecă cu activităţile subversiv-informative ale lui Vanghelie şi că afirmaţiile şefului statului despre implicarea sa în sustragerea de documente din arhiva DGIPI sunt „mincinoase şi iresponsabile“. Generalul în rezervă susţine că Băsescu ar fi dispus, în urmă cu un an, conducerii SRI să îl supravegheze, măsură care ar include interceptarea convorbirilor sale telefonice şi ale apropiaţilor.
Dumitru Iliescu precizează că motivul, ce ar fi fost inventat, s-ar fi referit la organizarea unei lovituri de stat. „Vă asigur, Domnule Preşedinte, că nu există un asemenea motiv. Eu cred, cu siguranţă mai mult decåt Dumneavoastră, în valorile noastre democratice etc, şamd“. Povestea scandalului actual pleacă de la afirmaţiile făcute în urmă cu o lună de liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, care a pretins, la Şcoala de Vară a social-democraţilor, că arhiva DGIPI e „pe mâini bune“ şi că, „dacă va fi nevoie“, va folosi informaţiile din dosare, care ar putea fi compromiţătoare pentru şeful statului.
Traian Băsescu a susţinut că în realitate Vanghelie doar s-a lăudat şi că arhiva DGIPI este la locul ei şi nu a intrat (încă) pe mâinile mafiei ţigăneşti din care se spune că s-a născut Vanghelie, mafie alimentată de cadre corupte, între care şi un număr de ofiţeri în rezervă creaţi la apelul bocancilor de Ion Iliescu, cum este şi cazul fostului cadru utecist Dumitru Iliescu. Acum, acesta pretinde că „nu i-a dat niciodată informaţii lui Marian Vanghelie“. Mitică Iliescu nu suflă o vorbă despre Cătălin Voicu, Rizea, Naghi, foşti mahări din SPP, acuzaţi public de legături cu lumea interlopă, cadre de nădejde ale lui Ion Iliescu. Cătălin Voicu era cel pe care şi-l dorea Vanghelie la şefia Ministerului de Interne, iar relaţiile dintre cei doi sunt cimentate de combinaţii financiare dintre cele mai consistente. Atât la Primăria Sectorului 5 , cât şi la Primăria Sectorului 4 sunt „arondate“ un număr de foste cadre ale SPP, care ţin de fapt legătura cu lumea infracţională şi asigură spatele unor combinaţii dintre cele mai jegoase, pe bani publici, ale aleşilor celor două sectoare, ne-au informat surse din cele două primării. Vanghelie îşi întemeiează tupeul pe astfel de pachete de muşchi, ce gravitează în zona lumpenului, personaje cu capul mic, crescute în grad de Tataia Iliescu. S-ar putea să rămână şi fără dopul dintre umeri, de la anul, dacă nu iese „cine trebuie“, aşa că agitaţia lor nu este fără sens. Nu le va ieşi trampa, aşa că de la anul vom vedea astfel de aşa-zise cadre acolo unde le e locul, la pubelă.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1073

    Comentarii (5)
    RSS comments
    1. 21-10-2009 21:49
    Intr-o emisiune la Antena 3 din 21.10.2009 la Gabriela Firea fostul ministru Nica a zis de Fatuloiu ca a fost dat jos pentru incompetenta si ca au fost schimbati sefi competenti din MAI de catre ministrul Blaga. Pai domnilor era mai competent Fainisi decat Fatuloiu. Acest Fainisi era angajat direct niciodata nu a prins un hot si a fost pus de Nica Secretar de stat la Departamentul de ordine publica, acest fost mecanic de film si apoi numai cadrist. Alti sefi schimbati or fi Stoica de la Olt alt mare competent inginer agronom- cel mai bogat politist al planetei, vezi Celly ro Pitesti - petrolist de marca. 
    Toti sefii de structuri MAI din judete au fost pusi pe criterii strct politice politice de PSD. A dracului de politica !
    Scris de anonim
    2. 21-10-2009 10:36
    Manipulare P.S.D.-ista!...
    Fiind un apolitic convins, pot analiza destul de obiectiv, aceste"petarde/fumigene"aruncate,pe scena politica,la disperare, de catre P.S.D.Cat priveste, persoana lui Iliescu V.Dumitru, pot spune faptul ca,in anul 1989,era ofiter-elev la Academia Politico-Militara din Bucuresti. Mi-a fost prezentat,(eu, eram la un curs post-academic)de un amic(Pilaf Ionel)cu care, statea in camera.In concluzie,si Iliescu si Pilaf, erau "scoliti" de catre P.C.R. sa devina activisti de frunte -secretari ai comitetului de partid- in unitatile militare.Asa se face ca, eu, un militar de cariera "pur-sange", am fost trecut in rezerva anticipat(fortat/obligat, prin Lege), cu gradul de colonel si cu o pensie de r....t, in timp ce, Pilaf a fost trecut in rezerva, la cererea sa, cu gradul de maior ca apoi, generalul BADALAN sa-l inainteze, la gradul de colonel, ilegal, la "apelul bocancilor", iar despre "traseul" S.P.P.-istului Iliescu se stie din cuprinsul acestui articol.A fost avansat, de mai multe ori, de ex-presedintele Iliescu, motiv pentru care acum, g-ralul Iliescu, ii intoarce "serviciul", fostului sau sef si protector. 
    NO COMMENT!... :)
    Scris de George
    3. 21-10-2009 01:02
    Asta e fostul [resedinte Iliescu!
    Situatia actuala sa creeat la indicatiile lui Ion Iliescu.Parlamentarii,alesi de noi, sau de arnomaliile din alegerile uninominale a parlamentarilor clocite de Hrebenciuc si Bogdan Olteanu,raspund cu aplomb prezent la toate diversiunele PSD-ului.Astfel sa creeat actuala majoritate,caruia si Geoana,ia prezis o stabilitate pana la finalizarea alegerilor.Acestea sunt indicatiile date de vesnicul Iliescu”profitati cat puteti de majoritatea parlamentara”,altfel pierdeti!!!Influienta paguboasa a acestui KGB-ist se poate desprinde din atitudinea parlamentariloor obedienti sau compromise fata de situatia actuala a tarii generate tot de ei,PSD+PNL,Daca Basescu va fi tot atat de hotarat ca ei, sa persiste in orgoliul arrogant al PSD-istilor,tara va avea de suferit.Dar nici alta solutie nu este,decat sa stepte pana dizolva parlamentul si scapam de niste cozi de topor!
    Scris de Isul
    4. 20-10-2009 23:47
    Jos mastile !
    Doctrinele autentice ale social-democratiei si liberalismului au fost pângarite imediat dupa intrarea tancurilor rusesti în 1944 iar dupa 1989 au fost pur si simplu confiscate de cei care încearca sa ne abureasca cu minciuni despre presedintele Traian Basescu. Realegerea sa la Cotroceni este absolut necesara pentru a le fi smulse mastile impostorilor care s-au înhaitat, împotriva lui si a tarii !
    Scris de victor
    5. 20-10-2009 22:31
    Mitica - tigan ca si varul Ion Iliescu
    umflatul este un fel de handicapat mintal, pupincurist si analfabet. de fapt el e cover-ul lui Rizea si al lui Naghi, adevaratii combinatori
    Scris de Iliuta

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro