ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

O anomalie mai gravă ca eroarea Imprimare E-mail
Scris de Corneliu Vlad   
Lumea-i cum este

Peste cåteva zile, Adunarea Generală a ONU va vota din nou în problema embargoului impus Cubei şi din nou va fi repudiată, cu o majoritate covårşitoare, această măsură fără precedent instituită la initiaţiva SUA. Asistăm, în această privinţă, la un fenomen singular în relaţiile internaţionale, unul cu semnul minus. Este cel mai îndelungat embargou din istorie. Cubanezii îi spun El Bloqueo, blocada, ceea ce înseamnă război economic. Un război, care vasăzică, între singura superputere mondială şi un stat cu o populaţie de aproape douazeci de ori mai mică şi cu un potenţial economic, militar etc imposibil de comparat cu cel al SUA. Iar Cuba este nevoită să suporte acest război, mai mult, să nu-l piardă, de aproape cincizeci de ani. Cu ce sacrificii, e greu de imaginat.
Singularitate, excepţie, eroare sau anomalie? Nu este eroare (din partea Washingtonului), căci dacă o eroare - oficială - durează de vreo jumătate de veac, nu-i prea bine. Şi mai ştim că o eroare e mai gravă decåt o crimă. Atunci, să zicem că e o anomalie. Dar anomalia, care e mai mult decåt o eroare, în ce raporturi ar putea fi cu crima? În sfårşit, cam multă sofisticăraie.
Fapt este că, de vreo două decenii, Adunarea Generală a ONU se pronunţă, an de an, cu o majoritate la un moment dat covårşitoare, pentru abolirea blocadei impuse Cubei. De fapt, se mai opun doar SUA, Israelul, insulele Marshall şi Palau (enumerarea aceasta nu e o ironie). Dar întrucåt ONU a ajuns un fel de mam’mare cu vocaţie internaţională (ea spune, ea aude), embargoul merge mai departe, chiar dacă nu mai duduie ca altădată. Şi nu vizează doar relaţiile americano-cubaneze, ci relaţiile Cubei cu toată comunitatea internaţională. Căci Washingtonul impune extrateritorialitate rigorilor stabilite de el în privinţa Cubei.
De ce acest embargou? Cuba nu mai e un ghimpe comunist în coastele nord-americane, nu mai e un pion avansat al sovieticilor în emisfera occidentală, pentru că nici comunismul nu mai e duşmanul de temut de altădată, nici Uniunea Sovietică nu mai există. Atunci, de ce? Mai ales că Statele Unite au relaţii tot mai bune şi cu China comunistă, şi cu Vietnamul comunist, iar Cuba lui Fidel Castro nu este pentru SUA un potenţial inamic mai periculos.
Iată de ce (între altele) este acest embargou o anomalie. Una din care statul - şi poporul - cubanez a pierdut pånă acum peste 200 miliarde de dolari. Iar ca „bonus“, în tot acest răstimp, Cuba a fost bombardată de avioane ce au decolat de pe teritoriul american, a fost invadată de intervenţionişti bazaţi, pregătiţi şi finanţaţi pe teritoriul american, a fost supusă la tot felul de subversiuni, diversiuni şi presiuni emanånd tot de pe teritoriul american.
În Biblia sinistră a Războiului Rece, relaţiile cubanezo-americane au fost prezentate ca o variantă modernă a înfruntării între David şi Goliat. Varianta literaturizată, bună pentru titluri de articole senzaţionaliste, dar care nu acoperă întreaga, cumplita realitate. Cubanezilor, acest bloqueo le-a adus lipsuri, suferinţe, tragedii, iar ţării lor - deficit de dezvoltare şi piedici în racordarea firească la lumea de azi. Un universitar american analiza fără pic de simţ al umorului cum se „globalizează“ Cuba, în ce măsură, cu ce rezultate.
Unul dintre prietenii din lumea largă ai Cubei lui Fidel Castro (căci prietenia nu este, totuşi, supusă blocadei) reflecta: „Blocada a fost instaurată de Statele Unite în numele Democraţiei şi al Lumii libere. Dar este lumea mai democratică dacă un utilaj intră în pană pentru că nu are piese de schimb? Este mai liberă lumea cånd un medic cubanez operează fără anestezie?“
Råndurile de mai sus nu sunt antiamericane, nu sunt nici măcar împotriva Washingtonului oficial, care acum, în timpul administraţiei Obama, se străduieşte să iasă din propriul său bloqueo de imagine moştenit nu numai de la Bush, ci cu mult înaintea lui. Textul acesta este însă în mod explicit procubanez, de fapt pro-normalitate. În 1813, Antonio de la Guerta, deputat în Cortesurile spaniole, spunea: „În Cuba, ei fac ce li se pare că e bine“. Cuba de azi vrea să-şi imagineze propriul ei viitor ca un fel de „altersocialism“. Ce-ar fi rău în asta, pe cine ar deranja? Le-o fi frică Statelor Unite de aşa ceva? Ar fi ridicol.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 652

    Fii primul care comenteaza acest articol
    RSS comments

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro