La Muzeul Culturii Mondiale din Frankfurt se desfăşoară zilele acestea o expoziţie-eveniment: Brâncuşi - fotograf. În vederea creării unui eveniment cu totul deosebit cu prilejul Zilelor Culturii Româneşti, profesorul Radu Varia a fost
consultat privind posibilitatea expunerii la Frankfurt a câtorva sculpturi de Brâncuşi. Costul asigurărilor a descurajat însă organizatorii. Radu Varia a avut o altă idee, care s-a dovedit extraordinară: prezentarea unei expoziţii Brâncuşi fotograf al propriilor sale opere, reunind 30 de superbe tiraje pe hârtie realizate de marele artist la Paris şi aparţinând în prezent Muzeului Naţional de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou. Muzeul Culturii Mondiale, unde are loc expoziţia, s-a dovedit neîncăpător în seara inaugurală, pentru a permite tuturor celor prezenţi, veniţi în număr neobişnuit de mare, să asculte conferinţa susţinută de Radu Varia, direcţia muzeului trebuind să instaleze amplificări în alte două săli decât era prevăzut. „Constantin Brâncuşi a revoluţionat sculptura, abandonând figura umană ca unitate de măsură a totului, care ne vine din Grecia antică, şi a conceput totul ca măsură a totului, aşa cum o făceau vechii egipteni. Iată că acum e acceptată ideea că Brâncuşi a revoluţionat şi arta fotografiei. Şi asta, eliberând imaginea de condiţia statică rezervată picturii şi considerându-şi sculpturile în interacţiunea lor cu forţele vii ale naturii, cu universul, cu ordinea cosmică“, a afirmat dr. Radu Varia, citat în „Frankfurter Allgemeine Zeitung“, „Frankfurter Neue Presse“, „Frankfurter Runschau“, care au apreciat cum se cuvine triumful românesc. Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1122
|
|
|