ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Gripa porcină loveşte în plin România Imprimare E-mail
Scris de Andreea Anghel   
Numărul bolnavilor de gripă porcină creşte de la o zi la alta, lovind în special copii şi tineri. Potrivit Ministerului Sănătăţii, 174 de cazuri de gripă cu tulpina nouă AH1N1 au fost confirmate numai în ultima săptămână, dintre care doar 34 sunt din import. Mai mult, situaţia în ţările vecine este destul de gravă, în condiţiile în care au existat chiar şi decese, problemă cu care ţara noastră nu s-a confruntat până acum. Pentru a preveni răspândirea gripei AH1N1, Comitetul de Coordonare pentru Gripă a decis ieri ca toate spitalele să intre în carantină, astfel că vizitele la pacienţi vor fi limitate şi numărul aparţinătorilor va fi restricţionat. În unităţile de primiri urgenţe vor fi organizate fluxuri separate pentru preluarea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii superioare, iar Ministerul Sănătăţii va emite un ordin de ministru pentru ca medicii de familie să fie mobilizaţi la acţiunile de vaccinare, a declarat ieri secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel. De asemenea, MS va aloca 27 milioane de lei pentru spitalele din zonele afectate, care vor achiziţiona măşti şi dezinfectanţi, iar în următoarea săptămână, vor fi distribuite medicamente antivirale în secţiile de boli infecţioase din spitalele judeţene. În prezent, MS dispune de un stoc de 400.000 de doze de medicamente antivirale, iar 1.375.000 de doze sunt în procedura de achiziţie.
Vaccinarea va începe la sfârşitul lunii noiembrie, respectiv în 26-27, cu vaccin Antigrip produs de Institutul Cantacuzino. Iniţial, vaccinul urma să fie achiziţionat de la producători externi, însă MS a renunţat la achiziţionarea celor un milion de doze de vaccin de la aceştia pentru că oferta era de distribuire pentru primul trimestru din 2010. Vaccinul pandemic produs de Cantacuzino va fi utilizat doar de către specialiştii implicaţi în campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii şi nu va fi disponibil în farmacii cu circuit deschis. „Vaccinul nu diferă cu absolut nimic faţă de vaccinul sezonier. Singura deosebire este că vaccinul pandemic are o tulpină, iar vaccinul sezonier are trei tulpine, iar această diferenţă a apărut datorită faptului că OMS nu a acceptat ideea ca toate tulpinile, cele patru, să fie într-un singur vaccin.
De aici au apărut cele două vaccinuri“, a explicat Streinu-Cercel. Primele 1,3 milioane de doze de vaccin vor fi pentru personalul medico-sanitar, elevi şi studenţi. O altă parte din aceste doze va fi pentru imunizarea personalului angajat la Poliţia de Frontieră. De asemenea, începând din această săptămână, vor fi distribuite medicamente antivirale către spitalele de boli infecţioase judeţene, pentru acţionarea în caz de urgenţă, din bugetul Ministerului Sănătăţii fiind repartizată suma de  27.000.000 lei către spitalele din zonele afectate şi direcţiile de sănătate publică, pentru achiziţionarea materialelor de protecţie (măşti), dezinfectanţi, benzină pentru transportul probelor etc.

Pandemia ar putea dura doi ani

Pandemia de gripă ar putea dura doi ani de zile, potrivit specialiştilor internaţionali, iar aceasta ar putea înregistra patru valuri diferite, a avertizat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Streinu-Cercel. Potrivit secretarului de stat, virusul sezonier este în competiţie cu virusul pandemic, acesta din urmă câştigând teren în ultima perioadă. Creşterea numărului de cazuri de gripă AH1N1 confirmate în această perioadă este cauzată de pătrunderea şi răspândirea virusului pandemic în colectivităţile de copii şi tineri din judeţele Iaşi, Dolj, Prahova şi din Capitală, a declarat, luni, Adrian Streinu-Cercel. „La o persoană bolnavă clinic, există în spate zece purtători ai virusului“, a adăugat Streinu-Cercel. „Ca urmare a acestei situaţii, în această săptămână s-a luat decizia suspendării cursurilor în două şcoli din Bucureşti, precum şi în câte o şcoală din Dolj, Iaşi şi Suceava. În plus, au mai fost suspendate cursurile în trei clase din trei şcoli diferite din Iaşi şi ale unei clase dintr-o şcoală din Bacău“, a spus secretarul de stat.

Închisoare pentru cei ce răspândesc virusul

Persoanele care au fost diagnosticate cu gripă porcină şi nu s-au izolat la domiciliu pot fi pasibile chiar şi de închisoare de până la doi ani, considerându-se că au răspândit în mod voluntar virusul, a avertizat Adrian Streinu-Cercel. Potrivit secretarului de stat, o persoană poate contacta în acelaşi timp un virus gripal sezonier şi virusul AH1N1, iar cei care au răcit deja în acest sezon sunt mai sensibili la a contacta gripa porcină. „O persoană infectată, dar care nu prezintă simptomele clinice cunoscute, poate transmite boala. O viroză lasă în organism o stare de imunodepresie, timp de 5-10 zile de la vindecare“, a mai adăugat dr. Streinu-Cercel.

Se închid „porţile“ către Ucraina?

Dată fiind situaţia excepţională în care se află Ucraina, autorităţile din regiunea ucraineană Cernăuţi au luat în calcul chiar şi necesitatea declarării situaţiei excepţionale în Ucraina şi închiderea mai multor puncte de trecere a frontierei, inclusiv cu România şi R. Moldova, din cauza extinderii gripei porcine. „Ne-am adresat deja serviciului de grăniceri şi am cerut închiderea punctelor de trecere la frontiera cu R. Moldova şi România, acolo unde nu există posibilitatea de a efectua un control medico-sanitar“, a declarat şeful administraţiei regionale din Cernăuţi, Vladimir Kulis, citat de agenţia Omega. În plus, şi secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel a anunţat că traficul la frontiera cu Ucraina a fost restricţionat, după ce ţara vecină a confirmat deja oficial 22 de decese cauzate de gripa porcină. „La graniţa cu Ucraina am dispus limitarea traficului de frontieră“, a spus Streinu-Cercel. Cu toate acestea, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră nu a primit nicio adresă oficială nici de la autorităţile ucrainene, nici de la MS. „Nu am primit nimic oficial, până în prezent, cu privire la restricţionarea traficului de călători în punctele de trecere ale frontierei. Activitatea se desfăşoară normal, doar că se acordă atenţie sporită la frontiera cu Ucraina, în sensul că sunt chestionaţi şi informaţi toţi cei care intră în ţară“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, Fabian Bădilă. Până în prezent, 555 de cazuri au fost confirmate deja în România. Dintre acestea, 174 de bolnavi sunt în prezent în terapie, iar restul sunt vindecaţi. Singurul caz mai sever rămâne cel al baritonului Gheorghe Mogoşan din Cluj, care este încă ţinut pe suport ventilator, potrivit secretarului de stat în MS.

Cum o depistăm şi cum procedăm

În cazul adulţilor, simptomele de alarmă care indică necesitatea unui tratament medical de urgenţă sunt: respiraţie dificilă, durere sau senzaţie de apăsare în piept sau abdomen, ameţeli, confuzie, vărsături severe şi persistente, simptomele de gripă se ameliorează inţial, pentru a reapărea cu febră şi tuse agravată.
În cazul copiilor, simptomele pot fi: accelerarea respiraţiei/ respiraţie dificilă, tegumente cianotice (de culoare albastră), vărsături severe şi persistente, somnolenţă şi astenie, agitaţie, simptomele de gripă se ameliorează iniţial, pentru a reapărea cu febră şi tuse agravată.
Secretarul de stat în MS, Adrian Streinu-Cercel a făcut apel la populaţie ca la cel mai mic semn de gripă, suspectul de gripă trebuie să se izoleze la domiciliu şi să îşi anunţe medicul de familie, fără a se duce la cabinet, care sunt simptomele.

Prima vedetă lovită de virusul AH1N1?

Mircea Badea a scris ieri pe blogul lui că este suspect de gripă porcină, astfel că nu a putut realiza emisiunea „În gura presei“ difuzată de postul Antena 3, revenirea lui în direct în faţa micului ecran depinzând de rezultatele analizelor, pe care le va primi astăzi. „Am fost la spital, mi s-au luat probe, am unele simptome, altele nu. Am semnat un «angajament» că stau izolat până la stabilirea diagnosticului. Rezultatul analizelor le primesc mâine (azi, n.r.) în jurul prânzului (...) Sunt aproape convins că nu am gripă porcină şi mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat“, a scris Mircea Badea.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 4139

    Comentarii (22)
    RSS comments
    1. 26-11-2009 09:16
    gripa
    NU VA VACCINATI. Gripa este facuta in laborator si idea a fost a oamenilor de la conducerea altor state,ca sa le cumparati medicamentele si vaccinele de tratare, care va fac si majavascript:ac_smilie(':cry')i rau.Nu au cu ce sa mai hraneasca asa ca au de javascript:ac_smilie(':x')gand sa omoare populatia mai repede, 90%. :x :p :p
    Scris de eliza
    2. 26-11-2009 09:07
    vaccin
    NU va vaccinati e o prostie si daca credeti ca e real sunteti fraieri.Deci pls NU VA VACTINATI!!! E spre binele vostru!!!!!!!!
    Scris de toader99
    3. 26-11-2009 09:04
    nu e gripa
    e facuta in laborator si e mai periculoasa o gripa obisnuita.NU VA VACCINATI!! ;)
    Scris de toader99
    4. 04-11-2009 15:02
    nu e gripa
    ;) 8) :p :sigh :( :x :cry :?
    Scris de LAURA
    5. 04-11-2009 02:40
    necazu
    dupa parerea mea cei care sufera cel mai tare de criza mondiala si anume americani au inventat acest virus care ii va scote din necaz pentru ca lor leau placut cardurilr de tot neamu,si din cauza asta am ajus sa suferim si noi de acolo a plecat necazul actual al planetei terra
    Scris de sorinaldo
    6. 03-11-2009 23:39
    cei care stiti despre vit D.,,detaliati
    in ce cantitate si in ce conditii,.,.va rog,.,.cred ca asta e calea.,.,.nu injectiile si medicamentele
    Scris de titilica
    7. 03-11-2009 22:22
    ????????
    a?vitamina D1,D2,D3 are vreo importanta?si cam care e cantitatea necesara? :?
    Scris de laurentiu.br91
    8. 03-11-2009 22:17
    dc oare?
    da as crede k vitamina D ne ajuta de fapt toate vitaminele sunt bune ptr corp si imunitate numaik ca eu chiar am o problema mare cu uimunitatea am astm si hepatita si mici probleme cu rinichi.asha ca nush cat de mult sa mai cred.orice vb de pe forum orikum multumesk tuturor ce au adaugat acest forum,sincer voi incerk vitamina D,orikum fac des curi cu tratamente naturiste sin afara de asta ceas avea de pierdut?
    Scris de laurentiu.br91
    9. 03-11-2009 21:23
    vitamina d
    :) :) :)
    Scris de pop andreea
    10. 03-11-2009 20:32
    vitamina d
    mie imi este tare frica de gripa asta, mai ales ca poti si murii:-s
    Scris de !!!!!
    11. 03-11-2009 18:38
    tratament
    eu iau virago,iminaid si vitamina c1000 si ma simt mult mai bine dupa o gripa severa d sezon.nu m.am mai vaccinat d 7 ani
    Scris de ioahna
    12. 03-11-2009 17:40
    Vitamina D completare
    Adica la sf lunii noiembrie.  
    Pana atunci ce facem ?? Asteptam interventia providentiala, salvatoare, miraculoasa a super presedintelui in exercitiu care isi da cu parerea in medicina ?? 
    Nu avem nevoie de vaccin !! Asa a spus marinarul fumator !!
    Scris de Cristi
    13. 03-11-2009 17:34
    Vitamina D
    Este foarte plauzibil ce spune nr 7. Nu ma pricep de aceea spun ca este plauzibil. 
    De ce sa nu incercam si cu vitamina D, cand primele vaccinuri vor veni in noiembrie ??
    Scris de Cristi
    14. 03-11-2009 16:59
    Vitamina D
    nici nu stii ce sa mai crezi si ce sa mai faci.....sa te vaccinezi sau nu.......... :upset :?
    Scris de ramona
    15. 03-11-2009 14:17
    Vitamina D si vaccinul impreuna
    Cred ca si vaccinul si vitamina D sunt benefice,de ce sa renuntam la vaccin?
    Scris de mona
    16. 03-11-2009 13:23
    ?????
    :zzz
    Scris de mara
    17. 03-11-2009 12:19
    NU TE VACCINA TU!
    De acord cu nr 7! Lasti-i sa se selecteze natural!  
    Restul: sa ne vaccinam!
    Scris de gina
    18. 03-11-2009 09:05
    NU TE VACCINA TU!
    da doamne si la la presedite
    Scris de gheorghita
    19. 03-11-2009 08:20
    gripa
    vorbesti prea mult de rau pe presedintele tari
    Scris de nicu cocos
    20. 03-11-2009 07:07
    gripa
    :? :sigh
    Scris de Magdalena
    21. 03-11-2009 07:06
    gripa
    Ai grija de tine in cazul in care ai aceasta forma de gripa.
    Scris de Toma Magdalena
    22. 03-11-2009 06:46
    off
    :((( doamne
    Scris de stefania

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro