Comisia Europeană a atras, ieri, atenţia că numai asociaţia bancară din România nu a implementat principii de autoreglementare, spre deosebire de celelalte ţări din UE, prin care clienţii pot să-şi transfere mai uşor, din noiembrie, conturile
curente de la o bancă la alta într-un stat membru. Prin acest acord de autoreglementare, clientul care ar vrea să-şi mute contul curent la o altă bancă din ţară ar primi asistenţă de la noua bancă pe tot parcursul transferului. „Mă bucur că asociaţiile bancare naţionale au luat în serios acordul de autoreglementare şi au acţionat astfel încât principiile comune să poată fi aplicate de la 1 noiembrie. Vom urmări ca aceste principii să fie aplicate efectiv“, a declarat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Charlie McCreevy. Conform principiilor comune pentru transferul conturilor bancare, adoptate în decembrie 2008 de sectorul bancar european, dacă un client vrea să-şi mute banii la altă bancă, aceasta din urmă va acţiona ca principal punct de contact şi îi va oferi asistenţă pe tot parcursul transferului. Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 453
|
|
|