ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Dumitru Costin, sluga lui SOV, cere FMI-ului să taie banii pentru România Imprimare E-mail
Scris de George Roncea   
Vîntu împinge prin oamenii săi ţara în criză

În urmă cu cåteva luni, Sorin Ovidiu Vîntu a comis o declaraţie memorabilă afirmånd că are convingerea fermă că Traian Băsescu nu poate fi învins la aceste alegeri de niciunul dintre puchinoşii săi contracandidaţi, indiferent cåt s-ar pompa în ei. Traian Băsescu nu poate fi dat jos decåt de o criză majoră, a subliniat mogulul infirm, dar cu judecată ascuţită, de Harvard, deşi abia a mirosit liceul. Toată lumea a crezut atunci că Vîntu se referă la criza economică mondială, factor real de ameninţare la adresa economiei Romåniei. Găurile au fost însă astupate, de bine, de rău, prin obţinerea unui suport de la FMI, care ne va costa în viitor, dar care ar avea teoretic rolul de a ventila puţină energie financiară în motorul gripat al economiei romåneşti, care începuse să-şi ia avånt în ultimii doi ani de dinainte de criză.
Este evident pentru oricine cunoaşte cåt de cåt eşafodarea politică a Fondului Monetar Internaţional - fond controlat de facto de Statele Unite, că Romånia, respectiv conducerea statului romån, a primit un semnal de susţinere politică, practic, care are însemnătatea sa în ecuaţia electorală actuală.
Acum, cel care încearcă să saboteze şi să mineze ajutorul politic acordat Romåniei, în scopul accentuării crizei, este ex-puşcăriaşul devenit mogul cu ştaif, aflat el însuşi în pragul falimentului şi chiar a puşcăriei, dacă Traian Băsescu mai prinde încă un mandat.

Dumitru Costin, sindicalistul Realităţii, bagă strâmbe la FMI

Ieri, sluga supusă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, „sindicalistul“ Dumitru Costin, pus de patron în Consiliul de Administraţie al Realitatea TV, a cerut FMI să taie finanţarea României, ca din partea sindicatelor cică, şi să nu acorde a treia tranşă a împrumutului, deoarece România nu şi-ar fi respectat angajamentele luate.
„Am cerut FMI să nu acorde a treia tranşă pentru că trebuie să dăm o lecţie politicienilor că România este în criză politică“, a spus Dumitru Costin, la finalul întâlnirii delegaţiei FMI cu sindicatele.
Delegaţia FMI se află în România pentru a doua evaluare a acordului de finanţare şi a discutat atât cu sindicatele, cât şi cu reprezentanţi ai patronatelor.
Acordul dintre România şi FMI, pe doi ani, prevede vărsarea unei sume de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde de euro.

Vîntu centrează, Vîntu dă cu capul, prin sindicate şi iRealitatea TV

„Curentul“ a dezvăluit că liderii de sindicate, care sunt în acelaşi timp şi administratori ai Realităţii Media, patronată de Vîntu, au administrat atât de bine societatea, încât aceasta are datorii la bugetul de stat de peste un milion de euro, motiv pentru care Ministerul Finanţelor a declanşat şi procedura de executare silită. Între administratorii de la Realitatea Media se numără, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Marius Petcu (lider sindical CNSRL Frăţia), Iacob Baciu (CSDR), Dumitru Costin (BNS), Liviu Luca (FSLI Petrom), Ion Popescu (Meridian), Achille Duţu. Dezvăluirile făcute de ziarul „Curentul“ au fost preluate ulterior de ziarul „Financiarul“ şi de Antena 1 şi dezbătute în emisiunea „Naşul“ de la B1 TV.
Totodată aceiaşi lideri sindicali sunt cei care au organizat protestele sindicale recente, încercând să instige sindicatele în plină criză economică să iasă în stradă, manevră care face parte din recuzita electorală marca SOV, „doctorul“ crizelor. Lideri de sindicat - baronii sindicalişti, mai bine zis, aflaţi pe statul de plată al lui Sorin Ovidiu Vîntu, în aşa-zis „parteneriat“ cu Realitatea TV, promovează pe toate căile amplificarea crizei - arma prin care mogulimea penală îşi încearcă şansa pentru a-l răsturna pe Traian Băsescu. „Sindicaliştii“ din Consiliul de Administraţie al Realităţii lui Vîntu participă atât la şedinţele editoriale, cât şi la campania manipulatoare „Noi vrem respect“, cu o lipsă de scrupule care îi va costa scump. Românii o să-i umple de respect şi slobozi până în gât cât de curând. Mâine vom descrie un alt model de criză, de data asta o criză cu iz de ceai medicinal, care ar putea avea ca ţintă, potrivit unor noi scenarii speculative marca Harvard, tot scaunul marinarului.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1954

    Comentarii (10)
    RSS comments
    1. 04-11-2009 12:59
    rimatorii
    Dumitru Costin e un lingau hot din banda lui Vantu,el si toti sindocalistii astia au facut averi jefuind tara .La realitatea tv si antena 3 sunt adunati gunoaiele ziaristilor , uite la Dinescu un mitocan ce vorbeste odata cu Tanase (alt specialist !!) de nu-i intele nimeni, plus debiteaza prostii enorme , e alienat mintal, mai vezi pe Bogdan teodorescu care grohaie isi salta gusele de sub barbie de zici ca e un porc gata de taiat, ca si Bogdan Chiriac alt rimator , mai e de privit ovreiul de Ciutac cum ii curg balele in emisiune. De ce nu merge in Istrael sa faca\"analize\"?
    Scris de Barbu
    2. 04-11-2009 11:33
    Televiziunea ologofrenilor: iREALITATEA
    Televiziunea paraliticului fizic şi mental escrocul Vântu Sorin Ovidiu, REALITATEATV, a devenit buda comunală a tot felul de aşazişi anali politici care îşi deversează dejecţiile mentale. Printre cei mai de seamă fe.ca.lo.izi anali se numără ALIEN-atul cap de mort Cristian Tudor Popescu, efeminatul cârtiţă secu Hurezeanu, fonfăitul Boda, pseudofelcerul Val Vâlcu, ţiganul Racoviceanu, sonatul Ciuvică chirpici, imbecilul Andon, poponarii Răzvan Dumitrescu şi Cornel Nistorescu, imbecilul turnător Bogdan Chiriac, limbricoidul psihopat Alin Teodorescu, imbecilul Cosmin Guşă, oligofrenul Bănicioiu, scroafa Dragoteasca şi porcul Adrian Păunescu, cre.tino.idul Robert Turcescu, escrocul turnător la secu Soiosul Roşca Stănescu, îmbulzitul Adi Ursu, schizofrenul Mircea Dinescu precum şi turma de capre behăitoare în frunte cu Şincai şi Creţuleasca. La aşa patron aşa slugi lichele. Noi vrem respect. 
     
     
    dobitoacele ca dobitoace 
    Să nu facem discriminări. Şi lichelele dela Antene care sunt defecaţii ale dobitocului Voiculescu Dan sunt de aceeaşi teapă ca şi cei dela REALITATEATV. Printre ei numesc pe Pelticul comunist turnător Cristoiu, sonatul Leptopist Stan, homalăul Gâdea, cre.tin.ul Ciutacu, porcul Bogdan Teodorescu, îmbălsămatul Bolcaş şi imbecilul Badea Mircea
    Scris de telespectatorii dezamăgiţi
    3. 04-11-2009 10:49
    Si voi!
    Si voi la randul vostru sun teti TONOMATI,si serviti mogulii portocalie.Nu am dreptate? :cry
    Scris de Bula
    4. 04-11-2009 09:39
    As dori o lege
    As dori o lege de control al veniturilor liderilor de sindicat de la Confederatii si Federatii care s-au imbogatit mintind oamenii de buna credinta
    Scris de Justitiar
    5. 04-11-2009 09:27
    marele sindicalist
    Daca situatia RO este astazi destul de grea se datoreaza si sindicatelor care timp de 20 de ani au dus o politica impotriva cetateanului.Veniturile aberante din sistemul bugetar este exclusiv opera marilor centrale sindicale care au folosit puterea data de membrii de sindicat in negocierile cu partidele politice ptr. obtinerea de privilegii.Reformarea statului se putea face mult mai usor daca liderii de sindicat fortau politicienii sa adopte legile de care tara are mare nevoie.
    Scris de nico
    6. 04-11-2009 08:40
    alianta 65% e o cacialma.
    spun acest lucru deoarece ,,nu are un program ' doar un petec de harie ,facut pe genunchi , pentru un priministru ,care spera sa-l fraiereasca si nici acesta la randul lui nu are un program pentru romania . si atunci , nu e o cacialma a coalitiei celor 65%care nu respecta ordinea constitutionala ;motiune de cenzura - consultarii- numire -formare guvern -prezentare in parlament -vot de investitura .aceasta alianta se foloseste de o prevedere democratica care nu poate fi luata in considerare findca nu s-ar respecta o lege si anume constitutia tarii . deci este o cacialma . ce ma mira ,,de ce romanii sant atat de prostii si se lasa pacalitii de asa zisa coalitie care isi incalca propia lege !?o coalitie de partide are derept scop un program si mai ales pentru vot in parlament [ nu sa propuna un priministru asa cum sustin ]luind0o inaintea presedintelui cu negocierile . garantul constitutiei este presedintele ,de aceia poate sa si dizolve parlamentu si nu invers .
    Scris de sandu
    7. 04-11-2009 01:30
    Basescu n-a mintit!
    Basescu n-a fabulat cand a spus ca SOV "astepta Posta", e dorinta mai veche a infractorului asta (sov)a penetrat Parlamentul inca din legislatura 2004-2008 cu sindicalistii lui D.Costin prin PRM, care erau majoritatea lideri de la Posta Romana.A cazut acel proiect din fericire.Acum i-a infiltrat in "marea lupta sindicala"Afost de toata jena cand la mitingul din 05 octombrie , bugetarii s-au trezit cu bannere pe care scria "noi vrem respect ". Au fost umpluti de "respect"unii dar, pe realitatea tv.nu s-a dat nicio imagine!
    Scris de Ioana de la FNI
    8. 03-11-2009 23:51
    le-a venit o idee si mai buna
    Basescu e vinovat de gripa parcina. Bine gandit si actiune prompta. De data asta PSD a marcat. Toate gripele se imprastie agresiv cand vine iarna doar ca una singura este extrem de mediatizata. Indiferent ca nu este mai periculoasa decat celelalte. Puternic mediatizata poate creea usor o isterie generala cu tapul ispasitor, ca de obicei Basescu.
    Scris de ion
    9. 03-11-2009 23:46
    Iliescu e Tataia gastii moguliene
    Toata pletora asta de  
    politruci de se agita frenetic pe la televiziuni, doar doar i-or prosti pe romani este manata din spate sau crescuta la umbra  
    "carpei kaghebiste" Ion Ilici Iliescu. Criminalul care s-a catarat pe cadavrele copiilor la Revolutie si care apoi i-a ucis cu bataia pe studenti si barbosi in Piata Universitatii. Daca iese Basescu presedinte dosarele sale penale vor fi finalizate si Iliescu va crapa si va trece in istoria neagra a Romaniei cu imaginea sa reala si hada. De criminal, ucigas de copii si instrument jegos al Moscovei. Iar noi ne vom pisa zilnic pe mormantul sau - legal, cu acte in regula. Asta e marea teama a lui Ilici.  
    Dar de ce ii e frica nu va scapa. Noi tot ne vom pisha pe mormantu' lui dar si pe pozele lui Crin Antonescu, Geoana, Oprescu, de la gazeta de perete care va tine loc de cruce la capatana sangeroasei Bunicute bolsevice
    Scris de Radu
    10. 03-11-2009 21:56
    COALITIA GRIVCO A MAI FACUT O GRESEALA.
    O imensa greseala a facut COALITIA GRIVCO cand a dat ascultare ifoselor lui Iliescu-KGB de a se pedala pe "imensa "lui anvergura politica.Lacheul de serviciu care este Chucky Crineanu a si iesit la rampa cu declaratii aiuritoare despre "omul de bine" care chipurile ar fi ULTIMA SANDRAMA STALINISTA. 
    Evident ca majoritatea romanilor au luat nota despre ceea ce Marinarul a declarat respectiv ca el lupta in realitate cu Iliescu si nu cu cortinele Zambitoare Chucky sau Prostanacul.Acum cand spusele Marinarului se adeveresc deja Chuccky a intrat in vrie si a inceput sa-l atace pe Dabuleni fiindca totul arata ca este in mare pierdere de viteza in cursa prezidentiala.Abila manevra a lui TB a dat roade.Ceea ce incearca lacheii sindicalisti ai mogului EOLIAN o sa se intoarca tot impotriva lor.
    Scris de ERODATUL

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro