ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Maestrul Dinică părăseşte scena... Imprimare E-mail
Scris de .   
Marele actor Gheorghe Dinică va fi prezent astăzi pentru ultima dată în foaierul Teatrului Naţional Bucureşti, între orele 09.00-13.00, pentru ca aceia care l-au iubit şi i-au iubit munca să-i poată aduce un ultim omagiu chiar pe scenă, locul unde şi-a dedicat întreaga viaţă. Maestrul va fi condus apoi la Cimitirul Bellu, unde va fi înmormåntat pe Aleea Artiştilor, långă mormåntul Mariei Tănase. Ieri, alte zeci de persoane, admiratori, apropiaţi şi foşti colaboratori, printre care actriţa Oana Pellea şi regizorul Mircea Daneliuc, şi-au luat rămas bun de la actorul Gheorghe Dinică, la Biserica Icoanei din Capitală, unde s-a aflat depus trupul neînsufleţit al acestuia.
Printre cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu s-a aflat şi actorul Gelu Niţu, care a spus că Gheorghe Dinică a fost un om respectat de toţi, care acum este pierdut pentru breaslă şi prieteni. În faţa bisericii erau depuse zeci de coroane, trimise de prieteni, instituţii şi personalităţi publice.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 372

    Comentarii (1)
    RSS comments
    1. 12-11-2009 20:43
    l-am pierdut
    :cry :cry :cry :cry :cry :cry :sigh :sigh :sigh :sigh :sigh :sigh :sigh :sigh :sigh :sigh :sigh inca o stea a mai apus.....am mai pierdut inca un artist....deshi sunt inca un copil pot face diferenta dintre un prefacut si o comoara a artei minunate..un diamant al cunoasterii..un intelept un print un rege un conducator o viata ..nu exista cuvant cpentru gheorghe dinica care shia dat viata tot in maine filmului...dupa c a filmat in ''Aniela''...dar toate vin si se duc
    Scris de illsuion

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro