Am aflat de la unul dintre ultimii cititori care i-au mai ramas “Nasului” expiratilor din Clanul santajistilor de la Snagov, Deleanu zis H15 zis Sorin Stanescu dupa sotia a doua zis si Rosca, cum ca milionarul parvenit din el si-ar fi permis
fsa afirme ca “leprele de fratii Roncea i-au ciugulit din palma”. Se pare ca varsta, alcoolul si esecurile in lant incep sa-si puna amprenta asupra discernamantului fostului ziarist, transformat dintr-un linge-blide la poarta lui Patriciu in cersetorul favorurilor lui Vintu si lustragiul lui Voiculescu.
Spre deosebire de el, dupa eliminarea mea intr-o maniera mizerabila de la Ziua, eu nu am ales sa atac visceral ziarul si conducerea lui suferinda dupa atatea operatii de liposuctie la creier si nici sa amenint cu distrugerea lui, dupa cum a facut el cu mine. Am considerat ca nu este cazul: ziarul Ziua se autodistruge oricum, in urma politicii dictatoriale anti-Basescu imprimate de Vintu, Rosca si sclavul lor mai mic, Pilsu, in dispretul respectului fata de adevar, meseria de jurnalism si familia odata unita de ziaristi ai Ziua.
Mi-a fost mila de colegii mei, chiar daca, din saracie materiala sau sufleteasca nu au indraznit sa sara in apararea mea, cum faceam odinioara cu totii, daca era cazul, fiind capabili sa intrerupem, daca vroiam, chiar si aparitia ziarului, de dragul cuvantului liber. Numai din dragoste fata de adevar si de fostii mei colegi, care au acceptat, umili, scuipatul unui fel de patronas din umbra la adresa mea, sunt obligat sa-l fac pe “Nasicul” de Snagov, santajistul ordinar de presa, dupa cum il califica presedintele tarii, Traian Basescu, sa inteleaga ca chiar a flegmat impotriva vantului, care s-ar putea sa se spele pe maini de el mai repede decat crede, in speranta ca nu ii vor fi incatusate rapid.
Adevarul, pe care il stiu toti colegii mei de la Ziua, e ca “fratii Roncea” au fost singurii care l-au confruntat direct pe bietul alcoolist uzat, alegand libertatea cuvantului in pofida banului.
Primul a fost George, in timpul razboiului asupra Iugoslaviei, din 1999. Aflat sub bombardamentele executate impotriva civililor sarbi, cand, pentru prima oara dupa cel de-al doilea razboi mondial o capitala europeana era lovita salbatic cu bombe si rachete, George Roncea primeste un telefon de la H15, in plin atac. Aflat la un sprit cu unul dintre amploaiatii lui Patriciu de la varful serviciilor secrete pseudo-romanesti - remarcat pentru ca stia sa rupa bine bilete, pe vremuri, la Teatrul Mic -, Rosca ii ordona lui Roncea Sr sa nu mai trimita corespondente despre victimele din randurile civililor sarbi ci sa scrie numai despre albanezele violate vii sau moarte si apoi eviscerate de satrapii sarbi pentru a-si hrani cainii lupi. Cand George i-a replicat ca acestea sunt fatasme si dezinformari din cadrul razboiului informational practicat de fortele atacante, fapte inexistente si ca, dimpotriva, civilii sarbi sunt tintiti cu predilectie, vajnicul tele-ziarist a sarit din jacuzzi, chiar cu riscul de a-i varsa whiskey-ul partenerului de spume si curve, urland ca sa nu-l invete pe el meserie. Atunci George, politicos, l-a invitat sa vina alaturi de el si de maestrul Ion Cristoiu, cu care se afla – impreuna cu nu mai mult de doi corespondenti de presa din Romania -, pentru a se convinge singur. Turbat, Rosca l-a somat: ori scrii de albaneze violate ori te dau afara. Evident, George a ales, ca si mine, libertatea si adevarul, chiar daca ambele se aflau, ca si acum, sub bombe. Din toata presa romana, care mintea ca o morisca stricata alimentata de servicii – aceleasi care l-au sfatuit si indemnat pe Constantinescu sa semneze nenorocitul Tratat cu Ucraina – doar Ion Cristoiu l-a primit pe George, care a continuat sa scrie, liber, in paginile Cotidianului de atunci, singurul care indraznea sa publice adevarul. Asa si azi: razboiul presei mincinoase, al Ligii fripturistilor si santajistilor, s-a mutat din afara tarii in interiorul ei si tinteste de data aceasta proprii cititori, romanii si insesi institutiile fundamentale ale statului roman, incepand cu Presedintia Romaniei. Un singur ziar, Curentul, mai spune, in scris si integral, adevarul nealterat, insotit, uneori, de EvZ si de alte cateva voci, profesioniste dar reduse de dictatura mogulilor la exprimarea on line.
Cam asta ar fi cu “ciugulitul” in ce-l priveste pe George, caruia a trebuit sa-i duc bani si alimente la granita inchisa cu Serbia, ca unui puscarias, dupa ce “marinimosul” patron ii taiase toate fondurile, in plin teatru de razboi. Desigur, George, daca vrea, poate sa mai adauge destule amanunte, picante sau grotesti, despre infatuatul de Snagov, ca, din nefericire, sunt de toate felurile.
Evident, in ce ma priveste, la momentul respectiv, primul meu gest a fost sa-mi dau demisia, in semn de solidaritate. Frate-miu, insa, s-a opus. Incepusem un proiect national de presa – recuperarea drepturilor romanilor din jurul tarii– si nu puteam sa-l abandonam. Pentru Basarabia a meritat sa indur orice iar rezultatele se vad, cred, astazi, dupa un deceniu de munca pentru Romania.
In rest, ca sa ajung la “ciugulitul” meu, pe vremea cand toti sefuletii parveniti de pe la Ziua se lipeau, ca si Pilsu, de exemplu, de cate un apartament pe “Victoria Socialismului”, pe pile si trafic de influenta, fratii Roncea, desi bucuresteni si familisti, stateau, ca si azi, in gazda.
Pe vremea cand toti sefuletii parveniti de pe la Ziua isi mareau ca matroanele, in conclav, salariul, Roncea de la Externe, se pare singurul sef tampit din acel ziar, si-l impartea cu colegii sai mai mici, ca sa nu fie aruncati in strada, cum i se cerea sa o faca.
Pe vremea cand toti sefuletii parventi de la Ziua trecusera de la apartamente centrale la vile prin jurul Bucurestiului si case de vacante la munte si de la motorete si Dacii la Jeep-uri si Jaguaruri, Roncea strangea fonduri si-si dona banii pentru familiile detinutilor de la Tiraspol sau organiza manifestatii impotriva Ucrainei sovietice si a atentatelor ei la Romania pe Bistroe si asupra Biosferei Dunarii, fara sa se apuce sa suga cu nesimtire pe seama vulnerabilitatilor nationale ca toate capusele lui Vintu infipte pana si in biata Delta.
Pe vremea cand imbuibatii de la Snagov si din Delta puneau la cale – tot la El Capitano, scena santajului Chirieac-Rosca la seful ANI – o lovitura de stat anti-Basescu, Roncea iesea, ca si in ’89 si ’90, in aceeasi Piata a Universitatii, ca sa apere statul de drept, cu riscul de a-si pierde toate “ciugulelile” si a ramane, la propriu, in strada.
Pe vremea cand penalul Sorin Rosca Stanescu devenea milionar in euro prin escrocherii de presa, ziaristul Victor Roncea era silit - pentru colegii sai nevinovati si acea amarata de onorabilitate externa care mai ramasese - sa spele fata ziarului inclusiv in fata aparatorilor euro-atlantici ai Romaniei.
Nu vreau sa epuizez atentia observatorilor acestui caz, asa ca inchei, momentan, cu o intrebare, pentru lacheul devalizatorilor acestei tari, grupati in Coalitia KAZ-GRIVCO-FNI: isi mai aduce aminte cand am venit insotit de o delegatie oficiala a Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti pentru a-i cere sa inceteze santajul practicat asupra unor companii cu capital american in Romania?
 Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 2897
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
