Cazul milionarilor „de presă“ Sorin (Roşca) Stănescu/Bogdan Chirieac a devenit un fel de revelator al stării actuale a presei romåneşti, reieşind acum, la sfårşitul scandalului,
o fotogramă destul de clară a ruinei. Breasla a devenit un fel de căcăstoare a mogulimii securistice, iar oameni ca Roşca, Chirieac & Co. sunt un fel de vidanjori, cărånd după ei un furtun plin de rahat pe care sunt gata să-l îndrepte în orice direcţie bate vîntu... sau voiculescu, sau patriciu. Stropitorile astea fac o treabă împuţită, pe bani foarte buni însă, iar faptul că pămåntul pute sub ei face parte din fişa postului şi atåt. Comilitonii lui Roşca şi Chirieac au organizat såmbătă un fel de masă rotundă televizată - cum altfel - pe Realitatea, în care s-au făcut că discută plini de ifose „condiţia jurnalistului“. Dezbaterea intitulată „Presa în vremea holerei“, moderată de Robert Turcescu, a adus pe scenă 10 jurnalişti şi analişti politici. Ion Cristoiu, Emil Hurezeanu, Mihai Tatulici, Corina Drăgotescu, Doru Buşcu, Adrian Ursu, Dan Turturică, Liliana Ruse („Gåndul“), Cristian Pârvulescu - preşedintele Pro Democraţia, şi Sorin Ioniţă - de la SAR-ul Alinei Tatiana Mungiu. Turcescu, cel ejectat şi el cândva de Vîntu după mizeria „deontologică“ făptuită cu ceva vreme în urmă cu prietenul său Ludovic Orban - episodul cu femeia pe capotă, dacă vă mai amintiţi - a cuvântat despre colegul său Roşca, ejectat şi el public de Realitatea în aceeaşi zi. Singura frază de interes care i-a ieşit pe guriţă „analistului“ - că ziarist n-a fost niciodată - a fost o precizare cu privire la colegii săi de analize - Sorin Roşca Stănescu şi Chirieac. Turcescu a ţinut să menţioneze că cei doi vor lipsi de la Realitatea dar doar pe perioada campaniei electorale. Era ora 21. Trecuseră doar trei ore de la prima ieşire publică şi oficială a postului Realitatea cu privire la raporturile instituţiei cu cei doi şantajişti. La ora 18, postul respectiv a emis un fel de comunicat anunţând că Roşca şi Chirieac nu mai au ce căuta în studiourile Realitatea - ever. „Doamnelor şi domnilor, felul în care Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac înţeleg, dar mai cu seamă practică meseria aceasta nu are legătură cu felul în care noi o înţelegem şi practicăm, cu regulile şi cu principiile profesionale ale Realitatea TV. Drept urmare, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac NU VOR MAI fi invitaţi în studiourile Realitatea TV“, a anunţat sâmbătă prezentatorul jurnalului de la ora 18.00.
Şantaj?
De la ora 18 la ora 21 ceva s-a întâmplat. Pentru a-l parafraza pe Bogdan Chirieac - dracu' (Roşca Stănescu) l-a şantajat pe fra'su (SOV)? În numai trei ore, poziţia fermă şi echidistantă a postului Realitatea „s-a nuanţat“? Oare cu ce îl are la mână dreak pe fra'su? Oare vom vedea ieşind pe piaţă în curând date pline de realitate despre afacerile murdare ale lui Vîntu, aşa de semnal în caz că e deranjat dreak? Vom găsi pe site-ul lui Roşca înregistrări pline de miez ale convorbirilor dintre cei doi fraţi drăceşti? Un lucru este cert: postul tv care cerşeşte respect zi de zi a încercat să dobândească o ţâră de respectabilitate, scuturându-se de şantajiştii vidanjori, dar momentul n-a venit - şi nici nu va veni vreodată, credem noi. S-ar fi zis că a venit momentul asanării, după ce toate organizaţiile de media din România şi-au exprimat public punctul de vedere despre „afacerea şantajului“ făptuită de ce doi gujbeţi Chirieac şi Roşca. Am luat la întâmplare una dintre multele poziţii asumate de organizaţiile din România - deoarece cazul a intrat şi în atenţie internaţională şi vor urma reacţii şi „de afară“. În data de 11 noiembrie, Convenţia Organizaţiilor de Media (COM), organism ce reuneşte mai multe organizaţii de media din Romånia, a condamnat public comportamentul lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac în discuţia avută de aceştia cu directorul ANI, Cătălin Macovei. Potrivit COM, „SRS şi BC pot fi consideraţi autorii unei tentative de şantaj asupra unui demnitar public“. În comunicat se mai afirmă următoarele: „Modul de abordare a celor doi încalcă statutul jurnalistului şi principiile de bază ale oricărui cod deontologic şi-i descalifică din postura de jurnalişti. Avånd în vedere lunga lor carieră în presă şi consistenta mediatizare a celor doi sub titulatura de «jurnalişti» şi «formatori de opinie», considerăm că fapta lor aduce grave prejudicii oricărui jurnalist care vrea să-şi îndeplinească munca profesionist şi onest. Presa critică şi de investigaţie este confundată cu manipularea şi şantajul. Avånd în vedere cele de mai sus, considerăm că cei doi încalcă grav statutul de jurnalişti“.
Cei doi şantajişti au o conduită morală de cacao
„COM recomandă instituţiilor media care au contracte de prestări servicii media cu cei doi să-şi prezinte public poziţia faţă de fapta acestora şi sesizează Comisia de Etică a Clubului Român de Presă - Asociaţia Jurnaliştilor din România să discute cazul. Recomandă TVR să ia în discuţie în Comisia de Etică dacă, din postura de moderator de emisiune pe postul public de televiziune, BC încalcă sau nu Statutul jurnalistului din TVR. COM solicită instituţiilor statului să se autosesizeze şi să investigheze dacă acţiunea celor doi constituie încălcări ale legii şi să se pronunţe în regim de celeritate“. Şi Clubul Român de Presă a transmis un comunicat similar prin care dezaprobă „conduita profesională şi umană a celor doi oameni de presă“, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Pe scurt, o conduită de cacao, cum ar zice Bogdan Chirieac. Cam la fel a scris şi „Curentul“, încă de la primul material cu stenogramele şantajului, devenit bomba de presă a acestui moment. Roşca Stănescu ne-a ameninţat că ne dă în judecată şi ne-a făcut lepre, pe noi, Roncii cei nesuferiţi, Chirieac ne-a terfelit şi el în fel şi chip (desigur din poziţia de „pielea pulii“ care este el), alţi derbedei de presă ca şi ei m-au făcut cu spume la gură - Vadim Tudor, fostul coleg de clasă al lui Roşca, m-a făcut ţigan scatofag, Bădinovici de la Voiculescu a flegmat şi el spre Ronci cât l-a ţinut respiraţia blenoragică etc... Pe scurt, am avut parte de nişte zile interesante, iar daravela chiar dacă şi-a epuizat suflul urât mirositor, după părerea mea, dă seama asupra conceptului libertăţii presei la 20 de ani de la ieşirea mea în stradă, alături de lepra mică de frate-miu. Noi doi, Roncii, cum zic aştia, suntem leprele. Ei, deontologii puşcăriaşului Vîntu, ai securistului Voiculescu, sunt porumbeii presei. Sunt chiar Presa. Ei bine, cred că acum, în vremea noastră, a leprelor, a venit momentul să-i ardem în ceramică pe porumbei, să le înfundăm pe cioc dejecţiile şi, cu respect, să le facem statui, la Universitate, unde le place lor să se manifeste. Avem şi material inovator pentru statuile lor. Rahatul din căcăstoarea în care se scaldă.
Să nu facem discriminări. Şi lichelele dela Antene care sunt defecaţii ale dobitocului Voiculescu Dan sunt de aceeaşi teapă ca şi cei dela REALITATEATV. Printre ei numesc pe Pelticul comunist turnător Cristoiu, sonatul Leptopist Stan, homalăul Gâdea, cre.tin.ul Ciutacu, porcul Bogdan Teodorescu, îmbălsămatul Bolcaş şi imbecilul Badea Mircea.
2. 16-11-2009 19:37
Televiziunea ologofrenilor: iREALITATEA
televiziunea paraliticului fizic şi mental escrocul Vântu Sorin Ovidiu, REALITATEATV, a devenit buda comunală a tot felul de aşazişi anali politici care îşi deversează dejecţiile mentale. Printre cei mai de seamă fe.ca.lo.izi anali se numără ALIEN-atul cap de mort Cristian Tudor Popescu, efeminatul cârtiţă secu Hurezeanu, fonfăitul Boda, pseudofelcerul Val Vâlcu, ţiganul Racoviceanu, sonatul Ciuvică chirpici, imbecilul Andon, poponarii Răzvan Dumitrescu şi Cornel Nistorescu, imbecilul turnător Bogdan Chiriac, limbricoidul psihopat Alin Teodorescu, imbecilul Cosmin Guşă, oligofrenul Bănicioiu, scroafa Dragoteasca şi porcul Adrian Păunescu, cre.tino.idul Robert Turcescu, escrocul turnător la secu Soiosul Roşca Stănescu, îmbulzitul Adi Ursu, schizofrenul Mircea Dinescu precum şi turma de capre behăitoare în frunte cu Şincai şi Creţuleasca. La aşa patron aşa slugi lichele. Noi nu vrem respect.
3. 16-11-2009 17:31
COCO
7:30 dimineata. Fii-miu vrea cerealele cu lapte. Nevasta-mea e intersata de vremea de-afara. Eu ma uit pe ralitatea. 7:35 Aduc laptele si crerealele. Fii-miu vrea CartoonNetwork. Nevasta-mea tot vremea. Trec de pe realitattea pe antena 3. E "badinovici". Trec rapid pe Cartoon. E "Casa Foster pt. Prieteni Imaginari". Cu Coco in prim plan. Super serial. 7:40 Nevasta-mea insista cu vremea. Dau inapoi pe antena 3. Tot ala. Nevasta-mea (geniala): "Auzi, ce seamana Coco ala cu mircea badea"... Fii-miu protesteaza. Pt. el Coco e mai tare. Ma gandesc acum la dejectiile lu' mirciulica: "cocoleti, cocoleti..."
4. 16-11-2009 17:30
Sanatate multa si o mica rugaminte
Trebuie readus la cunostiinta publicului pe toata durata campaniei aceste lucruri ca sa nu uitam ce jegosi conduc dezbateri de \"interes national\" la Antena 3 + Realitatea. Va rog mult!
5. 16-11-2009 17:25
roncii curajosi
drepti si destul de duri. fiti tari in fata putoilor perfizi si a naimitilor pe argintii murdari, lipsiti de orice morala (de unde!?)
6. 16-11-2009 16:02
roncii curajosi
ce mi se pare curios este limbajul elevat al celor trei.
7. 16-11-2009 14:15
stupoare
Le-a mers pentru ca voi ceilalti ziaristi ati tacut!!!
Felicitari roncilor, suntem alaturi de voi :)
Sper sa vina si altii cu dezvaluiri, iar ceilalti ziaristi, mediile de presa scrisa, vorbita, televizata, sa ia atitudine, sa demonstreze ca nu aproba asemenea comportament.
8. 16-11-2009 12:59
praf
praful si pulberea sa se aleaga de ticalosi, de acum..iubesc..leprele, va felicit , roncilor, mare curaj!
9. 16-11-2009 10:10
Felicitari
Multumim si va felicitam pentru curaj domnule Roncea, numai oameni ca Dvs. pot scapa presa de asemenea scursuri; eliminati-i cat mai repede, altfel va vor impusca ei pe voi! Sa nu-i mai vedem la televiziuni, ne e scarba de asemenea jeguri! De fapt securitatea este inca in viata in tara asta, trebuiau eliminati toti la revolutie, dar totusi, n-ar fi tarziu nici acum, ce ziceti? Va sustinem si va admiram. Multumim.
10. 16-11-2009 09:08
I-ati terminat. Respect.
Bravo Curentul. Ati pus punct si campaniei electorale si capac celor mai scarbosi "ziaristi" ai presei ticalosite. In doar doua saptamani le-ati trantit usa peste degete. Practic Basescu nu mai are altceva de facut decat sa trimita oamenii sa citeasca ziarul dvs si atat. Eu va urmaresc de o bucata de vreme si mi se pare spectaculoasa evolutia Curentului - tot creste in intensitate in timp ce comparativ, la alte ziare, parca li se stinge lumina in redactie si nu mai pot scrie cu nerv si forta. Cat despre vremea leprelor - le vine si lor sorocul, acush acush, dupa turul doi. Falimentul asta ii asteapta pe toate leprele astea.
11. 16-11-2009 08:42
tot
respectul pt. Ronci. tineti-o tot asa baieti. macar acum poate vom scapa de aceste lepre, sa nu-i mai vedem pe sticla. :( :sigh
12. 16-11-2009 08:22
Toata stima
Jos palaria, domilor !
13. 16-11-2009 03:01
Presa lu' peshte
Daca astia sunt ziaristii, cititorii sunt si ei pe masura, si-si merita scribalaii. Cine va pune sa cititi textele unora ca Rosca si Chireac? Cum e presa asa sunt si cititorii. Sa va fie de bine, prostia e fara de masura...
14. 15-11-2009 23:14
sa mai iasa si alte marsavi la iveala
bravo oameni buni ca ati mai inchis niste guri spurcate care imprastiau numai vitriol in jurul lor.este cam tarziu ca acestia s-au imbogatit nemeritat de mult din tunurile trase.s-au batut joc in ultimul hal de acei oameni vizati de ei
15. 15-11-2009 23:13
lepre sunt si la fituica Adevarul
doi limbrici se apuca de descifrat evenimentele din dec 89,dar probabil ca la vremea aceia cei doi erau putoi.ei incearca sa acuze un doctor pe care din pacate il cunosc,in fel si fel de chipuri.acesti limbrici de presa mint,iar dupa ce i-am spus doctorului,acesta a hotarat sa se adreseze justitiei,pentru ca are nevoie de cele 4 mil.de dolari.voi reveni
16. 15-11-2009 22:34
surpriza metaforei
Am citit articolul cu interes si nu pot sa nu remarc cu placere surpriza metaforei finale, aparent dura, in realitate inca retinuta fata de ticalosia celor doi...