ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Aripa civilă a Coaliţiei GRIVCO a eşuat în justiţie Imprimare E-mail
Scris de D. A.   
Referendumul pentru parlamentul unicameral va avea loc duminică

Curtea de apel Bucureşti a dezbătut ieri cererea a două ONG-uri, Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei, de suspendare a decretului prezidenţial prin care s-a stabilit organizarea referendumului privind parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Cererea a fost respinsă de instanţă ca fiind inadmisibilă.
În şedinţa de ieri, avocatul organizaţiilor neguvernamentale a susţinut că, potrivit Constituţiei, referendumul are scop să consulte naţiunea în privinţa unei probleme, în timp ce Traian Băsescu - care a decis deja ce doreşte prin referendum - nu face decåt să obţină aprobarea naţiunii.
„Acesta este plebicism într-un regim autoritar“, a spus avocatul, care a adăugat că populaţia nu a fost informată obiectiv despre avantajele şi dezavantajele parlamentului unicameral şi a fost, în loc de campanie de informare, propagandă.
De partea cealaltă, Administraţia Prezidenţială a cerut respingerea cererilor ONG-urilor, invocând două decizii ale Curţii Constituţionale, respectiv 355/2007 care stabileşte că nu există nicio lege care să interzică organizarea alegerilor în aceeaşi dată cu referendumul şi decizia 567/2007 care dă posibilitatea preşedintelui să consulte populaţia prin referendum.
Începând de miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti au fost depuse zeci de cereri de intervenţie în acest proces, mare parte dintre ele în favoarea Administraţiei Prezidenţiale.
Instanţa a admis că le va lua în considerare doar pe cele pentru care s-a achitat taxa de timbru, urmând să dea o soluţie cu privire la legalitatea sau nu a solicitării ONG-urilor privind suspendarea referendumului.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind organizarea referendumului pentru parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 în 22 noiembrie, o dată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Calea de atac nu este utilă

Avocatul ONG-urilor, Corneliu Liviu Popescu, a declarat, ieri, că soluţia Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacat cu recurs, însă, având în vedere că nu este posibil să se judece până duminică, această calea de atac nu este utilă.
„Nu înseamnă însă că nu vom continua procedura pe fond“, a spus avocatul, arătând că după ce Administraţia Prezidenţială va răspunde contestaţiei, va continua procedura administrativă şi va cere şi anularea decretului privind organizarea referendumului.
Avocatul a mai spus că nu comentează din deontologie profesională soluţia Curţii de Apel Bucureşti. Corneliu Liviu Popescu a adăugat că poate interpreta sentinţa în sensul că instanţa de contencios administrativ nu se poate pronunţa pe actele preşedintelui.
Întrebat ce părere are despre faptul că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins în aceeaşi zi atât contestaţia ONG-urilor, cât şi pe cea a fostului secretar de stat în MAE, Mihai Gheorghiu, avocatul a răspuns că nu vede niciun fel de problemă şi că poate doar să constate o practică unitară a instanţei.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 804

    Comentarii (3)
    RSS comments
    1. 21-11-2009 09:05
    casele lui geoana
    cautati pe saitul american www.intelius.com introduceti numele MIRCEA GEOANA dati cautare si o sa va arate casela detinute de el SUA. Saracul politician nu are casa ?????????? :cry
    Scris de octav
    2. 20-11-2009 09:45
    DISPARITIA
    CIND VA DISPAREA TERORISTIL DIN ACEST PSD ATUNCEA INCEPE REFORMA
    Scris de nicu
    3. 20-11-2009 09:44
    DISPARITIA
    CIND VA DISPAREA TERORISTIL DIN ACEST PSD ATUNCEA INCEPE REFORMA
    Scris de nicu

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro