ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Crin Antonescu, groparul PNL Imprimare E-mail
Scris de George Roncea   
În urmă cu aproape o lună, în data de 27 octombrie, „Curentul“ publica un material intitulat „Crin Antonescu îl spală de sânge pe Ion Iliescu“, articol care a generat un mare număr de comentarii, atât pe forumul ziarului, cât şi în mediul online, unde a fost preluat de sute de internauţi şi comentat de alte câteva mii.
Am marcat la vremea aceea o situaţie cu totul stranie pentru un liberal care pretinde că a empatizat cu Piaţa Universităţii, deşi Crin se afla la Tulcea în timp ce minerii lui Iliescu ne spărgeau capetele imediat după ce unităţile militare au deschis focul cu gloanţe de război asupra noastră la ordinul expres al „cârpei kaghebiste“.
Crin Antonescu declarase „că Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii '90 nu a pus Armata să împuşte oameni în Piaţa Universităţii“. Am demonstrat în paginile ziarului, publicând în întregime Jurnalul de luptă al Armatei din perioada 13-15 iunie 1990, că Ion Iliescu este principalul responsabil pentru deschiderea focului împotriva civililor sub pretextul că Armata luptă împotriva unei „rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare“ - pentru a-l cita pe Ion Iliescu.
Mai scriam atunci: „Să-l auzi pe liderul liberalilor Crin Antonescu cum îl ridică în slăvi pe criminalul ce a distrus 20 de ani din istoria României face cât o vizită în bestiarul grădinii zoologice a kominternului. Pe de altă parte, şi bătrâna cucuvea kominternistă şi-a găsit, în sfârşit, lăudătorul potrivit - un broscoi exoftalmic care orăcăie cretinisme - fără orice complex al bunului-simţ - pe orice post de televiziune din ograda GRIVCO-FNI.
Pentru cei care au uitat, Ion Iliescu, din punct de vedere antropologic, un criminal cu mâinile roşii de sânge - este cel care în iunie 1990 a cerut şi coordonat reprimarea cu bestialitate a manifestaţiei din Piaţa Universităţii. În urma represiunii din iunie 1990, a rezultat un număr de 756 de răniţi, peste 1.300 de bucureşteni au fost bătuţi şi reţinuţi abuziv (între 2 şi 60 de zile), au «rezultat» 4 morţi prin împuşcare, 18 răniţi prin împuşcare recunoscuţi oficial, în realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite în cap şi în alte părţi vitale, lovituri primite de la mineri, în 14-16 iunie.
Ca unul dintre cei care au fost ţintă directă a gloanţelor trase la ordinul lui Ion Iliescu şi din toate aceste motive consemnate mai sus, cred cu tărie, astăzi, că Crin este un cretin, o javră neghioabă şi un jeg sub-uman, antropologic vorbind. Semnez şi susţin“.

Geoană: „demagog, laş mincinos, maimuţoi, handicapat“

Mulţi comentatori au fost de părere că greşesc asumându-i lui Crin Antonescu intenţia, premeditarea poziţionării în tabăra criminalului Ion Iliescu, blestemul României, pentru a-l cita pe defunctul Ticu Dumitrescu.
Alţi comentatori au notat pe marginea articolului din „Curentul“ opinii pertinente, şi cu viziune aş zice acum, după ce asistăm la surprinzătoarele declaraţii de afecţiune lansate de Crin Antonescu la adresa lui Geoană, „demagog, laş mincinos, maimuţoi, handicapat“ - pentru a-l cita pe liderul PNL şi afirmaţiile sale din campania electorală.
„Un oportunism de joasă factură l-a făcut pe Antonescu să-i lingă târtitza lui Iliescu, acum în context electoral. Orice calcul ar avea această Giocondă a liberalilor este evident unul idiot. Genul acesta de poziţionări distrug orice urmă de credibilitate a partidului.
Personal, nu cred că Crin a trecut prin Piaţa Universităţii, homosexualii preferau Piaţa Operei, dar, chiar şi aşa, să te apuci acum să-l scoţi basma curată pe Iliescu minţind cu neruşinare şi inventându-i merite pe care nu le-a avut este aproape o blasfemie. Faptul că Ion Iliescu este un criminal cu mâinile roşii de sânge este deja o axiomă. Nu uitaţi, totuşi, că Crin este fetitza din flori a lui Iliescu cu Dinu Patriciu“... astfel de comentarii, unele chiar mai acide probau faptul că internauţii beneficiază de o avansată cultură politică şi de o corectă înţelegere a contextului actual.
Un alt comentator a adăugat un remember al trădărilor PNL - Patriciu în favoarea Iliescului, trădări care pun într-o ecuaţie a „normalităţii“ bătaia de joc a liderilor „liberali“, faţă de propriul electoral, anti-Iliescu organic.

Remember: trădările PNL - Patriciu în favoarea Iliescului

În anul 1990, Dinu Patriciu devine membru fondator al PNL - „impulsionat“ de Caraman - fost cadru al Securităţii suspectat de legături cu KGB-ul. În legislatura 1990-1992, Patriciu a fost ales ca deputat de Timiş pe listele PNL. A făcut parte din Comisia pentru administraţie centrală şi locală, amenajarea teritoriului şi urbanism şi din Comisia pentru echilibru ecologic şi protecţia mediului.
După o scurtă perioadă de la alegeri, intrând în conflict cu vechii liberali, Dinu Patriciu, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, Horia Rusu şi Viorel Cataramă, au provocat o sciziune în partid prin înfiinţarea la 25 iulie 1990 a PNL-Aripa Tânără, formaţiune ce va fi condusă de Patriciu.
În anul 1991, PNL-Aripa Tânără semnează, alături de FSN, Carta pentru Reformă şi Democraţie, intrând în guvernul Petre Roman (2) remaniat. Ca urmare a acestei alianţe, Dinu Patriciu devine ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.

Episodul primei ieşiri a PNL din Convenţie

Înainte de alegerile din septembrie 1992, PNL părăseşte Convenţia şi încearcă să participe singur la alegeri. Rezultatul a fost neintrarea în parlament a PNL. Acest moment marchează schimbarea numelui Convenţiei în Convenţia Democrată din România (CDR). De de a făcut asta PNL-ul?
Pentru că feseneaua trebuia ajutată, căci anul 1992 este semnificativ prin aceea că a surprins primele alegeri locale libere. În februarie, pentru prima dată, opoziţia câştiga în faţa FSN. În marile oraşe, opoziţia câştiga chiar detaşat. Crin Halaicu, reprezentantul CD, îl învinge pe Cazimir Ionescu (din FSN) la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei.
Aşa că, prin ajutorul dat de PNL, feseneaua şi-a revenit în septembrie.
În alegerile din 1992, CDR a pierdut 20% comparativ cu rezultatele pe care le-a înregistrat în februarie. Aşa că trăiască PNL şi FSN!

PNL şi PSD

Ultima concluzie la care a ajuns Crin Antonescu formulată astfel: „pentru PNL, răul mai mic este PSD“, cuprinde în ea toată dinamita cu care aceşti „liberali“, în inconştienţa sau poate conştienţa lor, duc la distrugerea unui partid, ultimul partid istoric, după ce au pus şi ei umărul la distrugerea PNŢCD.
PSD şi Iliescu reprezintă cel mai mare rău care ni s-a întåmplat din '89 încoace şi aducerea lor în fruntea ţării din nou ar fi o crimă.
Adevăratul gropar al PNŢCD se numeşte Emil Constantinescu, marele susţinător de acum al lui Crin Antonescu.
În data de 4 august 2006, Biroul de Presă al PNL anunţa: „Declaraţiile lui Dinu Patriciu referitoare la o posibilă guvernare PNL-PSD reprezintă o poziţie personală regretabilă şi inacceptabilă, care se situează în afara liniei politice şi acţiunilor partidului“. În comunicat se mai afirma că PNL a respins permanent orice colaborare la guvernare cu PSD, partid care „a ridicat corupţia la rang de virtute politică şi care a ales vanghelizarea drept o soluţie de reformare“.
Astăzi, PNL-ul lui Crin Antonescu, urdurosul cu nume de floare (mortuară) - o trompetă ruginită la fel cu „flaşneta“ hårbuită Nikolai - interpretează o partitură (Imnul indecenţei şi al îmbogăţirii fără scrupule) compusă de Patriciu la indicaţia lui Iliescu şi a sprijinitorilor din spate - investitorii ruşi pe care i-a vizitat Geoană, din KGB-ul rusesc care şi-au putut face jocurile murdare în voie pe aici prin Romånica...!
Cele de mai sus reprezintă opiniile comentatorilor ziarului nostru, la fel de inteligenţi sau chiar mai inteligenţi decât noi, comentatori care au întrevăzut de la începutul campaniei electorale refacerea Alianţei PNL-PSD, Patriciu-Ion Iliescu, via Hrebenciuc. Ceea ce mă face să reiterez afirmaţia de acum o lună când scriam: „Ca unul dintre cei care au fost ţintă directă a gloanţelor trase la ordinul lui Ion Iliescu şi din toate aceste motive consemnate mai sus, cred cu tărie, astăzi, că Crin este un cretin, o javră neghioabă şi un jeg sub-uman, antropologic vorbind. Semnez şi susţin“.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 2512

    Comentarii (74)
    RSS comments
    1. 02-09-2010 22:44
    Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
    Crin Antonescu nu poate fi politician. Este slab.Se foloseste de Evreii Dinu Patriciu,Zoe,etc. 
    Nu are echilibru,este contradictoriu cu el insusi.
    Scris de Buta Dumitru
    2. 25-11-2009 20:24
    cade base
    vor vota românii cu cine cred ei că va fi bine nu cu cine ne îndeamnă trădătorii
    Scris de grasu
    3. 25-11-2009 16:35
    Johannis premierul Romaniei
    Johannis a strans in jurul sau majoritatea romanilor. 
    Aceasta este mare victorie a lui Antonescu. 
    Si mai mult Romania va iesi din Criza .Morala .Politica .Economica.
    Scris de Antonescu este invingator
    4. 25-11-2009 10:31
    base nu mai ia presedentia
    nu va lasati inselati din nou..nu v-ati saturat de atata minciuna...coruptiei...
    Scris de gelu
    5. 25-11-2009 10:30
    sa scapam de base
    Eu cred ca Base s-a saturat in parlament nu stie ce idei trasnite sa mai aduca in fata poporului.Avem nevoie de altcineva .Parerea mea este ca trebuie sa scapam de base
    Scris de dan
    6. 25-11-2009 10:29
    pentru totdeuna CRIN
    Crin Antonescu si Klaus Iohannis au un plan anticriza comun, iar acesta este un cuplu dorit de romani.
    Scris de gelyx
    7. 25-11-2009 10:28
    ---
    eu nu votez Basescu si cred ca si criza financiara si politica e impotriva lui.
    Scris de florin
    8. 25-11-2009 10:26
    nu o sa mai iasa base ...
    actiunile lui base au dus la adancirea crizei economice,criza politica permanenta,criza morala a societatii,o Romanie ignorata pe plan international.
    Scris de mircea
    9. 25-11-2009 10:25
    cade base
    Base nu mai are sanse sa devina presedinte..si sa duca iar tara de rapa...
    Scris de fermekatu
    10. 25-11-2009 10:23
    sunt ultimele saptamani
    sunt ultimele saptamani in care basescu va mai fi presedinte..odata cu alegerile din turul 2 se termina cu suprematia lui.
    Scris de paul
    11. 25-11-2009 10:19
    crin si geoana
    la base sa nu va asteptai ca va fce palate asta isi face numai pentru el singur .asa cum a facut si acum .formatia crin geoana si johannis este ideala
    Scris de geani
    12. 24-11-2009 20:27
    Crin
    Imi pare rau ca Domnul Crin nu a intrat in turul doi...merita
    Scris de denissa
    13. 24-11-2009 17:56
    PNL se va autodesfiinta pe mana liderilo
    Se uita ca voturile sunt numai ale alegatorilor si nu ale lui Crin... Daca PNL se va desfiinta isi va merita soarta! Li s-a intins mana de prea multe ori din partea PDL (mi-aduc aminte si de 2008 cand trebuia sa se faca guvernul dupa alegerile PARLAMENTARE UNINOMINALE), dar liderii PNL nici nu au vrut sa auda....Daca se va trece la un vot uninominal curat (numai daca iese Basescu !)....nu mai vad bine pe PNL....pacat liberalilor prefacuti !....v-ati ratat sansele pe mana voastra in sprijinul vostru ptr. PSD!! Asa va trebuie !!!!!
    Scris de PNL se va autodesfiinta
    14. 24-11-2009 17:32
    parerea mea
    Crin a luptat pentru el..dar daca acum nu mai are sansa sa devina presedinte macar isi doreste sa faca un guvern care sa restabileasca bunastarea in romania.
    Scris de elena
    15. 24-11-2009 17:12
    realitatea nu mai permite comentarii la
    realitatea a inceput sa cenzureze mesajele cu si mai multa tarie 
    Niste nenorociti! 
    Televiziunea lor pute a vant-uri!
    Scris de sile
    16. 24-11-2009 15:16
    Respect pentru Crin Antonescu!
    M-am tot gandit, de ce a anuntat asa domnul Antonescu ca nu voteaza cu Basescu? Iar raspunsul: ANTONESCU O SA VOTEZE CU BASESCU! De ce? Simplu: eu sunt liberal si daca Antonescu ar fi spus ca nu se implica atunci ar fi avut sanse sa iasa Geoana. Am discutat cu un coleg liberal si am inteles ca cea ce a facut Antonescu este kamikaze, Antonescu a dus calul troian PNL-IST la PSD pentru ca sa explodeze in PSD.  
    Cinste CRIN ANTONESCU
    Scris de Vulturul
    17. 24-11-2009 14:20
    FORTA POLITICA
    PSD SI PNL REPREZINTA FORTA SOCIALISMULUI DIN ROMANIA. 
    OLOGOFRENUL ANTONESCU SI GEOANA PROSTANACUL AU AJUNS POLITICIENII DE FRUNTE AI ROMANIEI.
    Scris de ALBERT
    18. 24-11-2009 13:14
    interagro
    extraordinar articol.basescu a luptat in piata univrsitatii zile si nopti.basecu a ajutat pntcd sa renasca.extraordinar.basescu nu este prieten cu miliardarii.george paunescu nasul lui nicu ceausecu a torpilat regimul din interior.
    Scris de codreanu
    19. 24-11-2009 12:36
    interagro
    va conduce patriciu .nu va dati seama.
    Scris de ana
    20. 24-11-2009 12:19
    interagro
    PSD+PC+PNL nu au nici un om capabil care sa fie numit prim-ministru? De ce se ascund sub fusta lui Johannis? Fug de responsabilitate?  
    Johannis ascunde ceva, daca a acceptat functia, fiindca nu va avea nici o putere. Legile le vor face tot majoritatea GRIVCO.  
    PNL-isti treziti-va, sau veti disparea ca si PNT, asimilati de GRIV-COisti. Acesta este jocul lui Iliescu, sa distruga PNL ca si PNTCD.
    Scris de Gheorghe Marcu
    21. 24-11-2009 12:05
    geoana-crin-johanis...
    Hais-Cea Romania 
    De aia nu progreseaza Romania si nu va progresa in continuare; pentru ca ii lipseste judecata. Chiar si tinerii ei “scolati” sunt besmetici. Romanii platesc parlament si partidele, ca sa fie din nou condusi de johanisi,… ca singuri nu sunt in stare sa se conduca. Geoana si Antonescu nu vor si nu pot sa impuna "mai bine" pentru romani, ei vor sa fie presedinti numai pentru vila de la stat, salariu de presedinte, masina si garda de paza pe viata. Singuri nu au fost capabili sa-si faca o casa proprie, sunt de teapa lui Constantinescu, vor de pomana de la "bobor"; nici macar un pret redus, ca altii care au pus mana pe miile de vile de protocol, nu au vrut sa plateasca . Acum pretind ca sunt "cinstiti" si asteapta marea pleasca cadou pt. prestatia de "presedinte" al prostilor ce nu inteleg! Cum poate un popor sa voteze cu 80% reforma propusa de base si sa creada ca o va face dupa 6 decembrie johanis-provincialul "independent" in Bucuresti, fara...iliescu cu vangelie si hrebenciucii lui ? Dupa cateva luni functioneaza din nou tehnica "NICA" si johanis este zburat ca mare “personalitate politica” la parintii sai in Germania, cu onoarea romanilor cu tot, ca doar traim intr-o lume care acum va lua la cunostiinta – sublima constiinta romanesca – si nu mai suntem in 1866, cand a fost dat jos CUZA !
    Scris de un roman
    22. 24-11-2009 12:03
    crin-geoana-johanis-...
    Hais-Cea Romania 
    De aia nu progreseaza Romania si nu va progresa in continuare; pentru ca ii lipseste judecata. Chiar si tinerii ei “scolati” sunt besmetici. Romanii platesc parlament si partidele, ca sa fie din nou condusi de johanisi,… ca singuri nu sunt in stare sa se conduca. Geoana si Antonescu nu vor si nu pot sa impuna "mai bine" pentru romani, ei vor sa fie presedinti numai pentru vila de la stat, salariu de presedinte, masina si garda de paza pe viata. Singuri nu au fost capabili sa-si faca o casa proprie, sunt de teapa lui Constantinescu, vor de pomana de la "bobor"; nici macar un pret redus, ca altii care au pus mana pe miile de vile de protocol, nu au vrut sa plateasca . Acum pretind ca sunt "cinstiti" si asteapta marea pleasca cadou pt. prestatia de "presedinte" al prostilor ce nu inteleg! Cum poate un popor sa voteze cu 80% reforma propusa de base si sa creada ca o va face dupa 6 decembrie johanis-provincialul "independent" in Bucuresti, fara...iliescu cu vangelie si hrebenciucii lui ? Dupa cateva luni functioneaza din nou tehnica "NICA" si johanis este zburat ca mare “personalitate politica” la parintii sai in Germania, cu onoarea romanilor cu tot, ca doar traim intr-o lume care acum va lua la cunostiinta – sublima constiinta romanesca – si nu mai suntem in 1866, cand a fost dat jos CUZA !
    Scris de un roman hatru
    23. 24-11-2009 11:13
    Vocea raţiunii
    Cetăţeni din România ! 
    Ascultaţi vocea raţiunii. Drumul vostru este spre vest, spre civilizaţie. Lăsaţi în urmă visul urât al comunismului şi pe cei care vor să ne mai ţină legat de el. javascript:ac_smilie(\':eek\') Urmaţi pe cel ce vă doreşte binele şi care poate scoate ţara noastră la liman. Să-l ajutăm cu votul nostru. Înainte Căpitane !
    Scris de Tribunul
    24. 24-11-2009 10:38
    VOTATI BASESCU
    Geoana e "prostanacul" de serviciu dar Crin e "licheaua, canalia" de serviciu. Un aventurier care si-a lasat nevasta sa se sinucida. Probabil asta vrea si cu noi, si-a facut mina pe biata femeie.
    Scris de lavinia
    25. 24-11-2009 09:35
    Crin a fost iepurasul lui Geoana
    la alegerile din primul tur! PNL de dupa '89 este si va fi aripa liberala a PSD. 
    P.S. Termenul de "iepurasul cuiva" în cursa electorala îi apartine lui Bombonel.
    Scris de Curentat
    26. 24-11-2009 09:30
    Crinul ofilitl
    Domnule Roncea,sunt un pietar"golan "autentic,asa ca simt articolul dumneavoastra cum rezoneaza perfect cu noi cei alergati prin PIATA UNIVERSITATII si prin viata de stafiile unui comunism criminal,care ucide si chinuie si azi suflete...si iata cum Gioana seamana tot mai mult cu un om impAiat ,iliescu si vanghelie sunt groparii sefi ,iar inmormintarea va fi a noastra!!!!!!!!!!!.............. Crinule,nici nu ai inflorit si te-ai si smochinit-ruuuuuuuusine,eu sunt un om de dreapta,tu nu esti decit un Dinu Paturica,dar mult mai veros pentru ca ai scos capul asezindu-te 
    pe cei care cred cu adevarat in ceva,unii au mai si murit-ESTI UN UCIGAS DE SUFLETE SI AL VIITORULUI NOSTRU daca ajunge hoitul lui iliescu,interfata imbalsamata gioana ,astia daca ajung iar la putere,atunci sa stai sa te rogi,tot vroiai o relatie privilegiata cu biserica/o s-o ai!!!!!!!! crin,esti gropar,nu depozitAr de voturi...vom merge iar la vot,Baselu sigur va omori definitv "balaurul" ; linistea se va lasa peste P.N.L,peste noi nu...
    Scris de Cititorul
    27. 24-11-2009 09:29
    diavolul
    Fotografia este bestiala!!! Un DIAVOL-priviti ce privire de ucigas si ghiara lui care comanda papusa teleghidata crin!! Asta ride cu o fata de idiot!!Absolut bestiala!! Adevarul il vedeti in aceasta foto...
    Scris de nelu
    28. 24-11-2009 09:25
    FLOAREA
    FRATI LIBERALI FLOAREA DE CRIN ESTE OFLOARE NOBILA DAR ACEST CRIN PUTE A C...
    Scris de Mircea
    29. 24-11-2009 09:22
    crin floare de mort
    Crin floare de mort! L-am votat cu sperantza ca-l va ingropa(figurat) pe base!! 
    dar el floarea de mort cu parfum perfid ingroapa la propriu PNL!!! 
    Crin nu este altceva decit purtatorul de cuvint al lui Patriciu . Pe asta (patriciu)nu-l intereseaza partide,sau tzara asta el vrea sa se razbune indiferent de consecinte. El vrea sa razbune cele 24h petrecute in puscarie. El vrea capul lui BASE!!! Pentru el PNL nu reprezinta decit o acoperire pentru fardelegile lui.Asa gindesc si infaptuiesc si felix,vintu,hrebe,mazare,oprisan. Ei vor sa ajunga in primii 300 de miliardari ai lumii!!! 
    deviza lor: SCOPUL SCUZA MIJLOACELE!!!Am fost pina ieri membru pnl. Am avut nevoie de 10 ani sa inteleg ca Patriciu=PNL.de astazi sunt liber si votez cu BASE!! Doresc PNL pardon patriciu ce ne doreste el noua!!! Amin
    Scris de nic fost patriciu
    30. 24-11-2009 09:17
    GHEARA
    PRIVITI FOTOGRAFIA SI VETI VEDEA GHEARA LUI TERORISTU ILICI CUM IL PRINDE DE CAP PE ACEST NEGHIOB
    Scris de NICU
    31. 24-11-2009 09:13
    adio psd
    nu uita-ti ca dobrogea a inceput sa nu mai puta a PSD.A-ti observat ca alegatori au inceput sa-si de-a seama ca mister fasole umbla cu jmecheri,daca alianta psd-pnl pierd presedentia FASOLE a belit-o nu mai stiu cum sa faca.Garantez ca in turul doi BASESCU cistiga si fara ajutorul dat de alte partide,pe linga judetele din moldova si munteniacu culoare rosie vor aparea si judete portocali.Tin sa amintesc ca in dobrogea basescu a avut 37% si giona 30%
    Scris de aly
    32. 24-11-2009 09:13
    LUCRU SLAB
    ACUM SE ADEVERESTE DE CE S-A SINUCIS ? NEVASTATA MAI TIRZIU TE VA JUDECA FICA TA MAI CRETINULE CA VREI SA O VINZI COMUNISTILOR TREZESTETE DRACULUI DIN BETIE MAI ISTORIE
    Scris de MIHAI
    33. 24-11-2009 09:10
    daca cei care
    L-AU VOTAT PE ACEST TIP CU FATA DE NAZI AR FI PRIVIT O POZA DE A LUI MAI ATENT SI-AR FI DAT SEAMA CA SE PACALESC CU EL.DAR NU ASTA ESTE IMPORTANT ACUM CI FAPTUL CA TOTI ROMANII CARE L-AU VOTAT SE SIMT javascript:ac_smilie(\':(\')TRADATI DE LIBERALII ANULUI 2009.SEFUL LOR NU-I PRONUNT NUMELE ESTE PE TEAVA DE PETROL RUSEASCA SI DE ACCEIA SE LIPESTE DE PROSTANAC ,SUNT INTERESE MARI ,PERSONALE SI PE MULTI BANI ,FOARTE MULTI ,PE EI NU-I INTERESEAZA POPORUL EI SUNT MAI PRESUS DE ORICE .VREM SA NE RAZBUNAM PE MARINAR NU CONTEAZA NATIUNEA ROMANA CI CEIA CE DORIM NOI ,ASA CA DORIM SA NE LASATI CU VRAJALA VOASTRA AIA CA GEANA ESTE COMUNIST SI ILICI CRIMINAL .NOUA SA NE FIE BINE IAR RIDULET A FOST PUS ACOLO SA NE FACA NOUA JOCURILE .ROLUL LUI SA TERMINAT ACUM POATE PARASI SCENA .APLAUZE :( :(
    Scris de luter
    34. 24-11-2009 08:59
    crin ofilit !!!
    Antonescu, groparul liberalismului!!!LIBERALUL cu bun simt, Crin, si-a dat mana comunistului cu basca rosie, iliescu!!! rusine!! sper ca tineretul ROMANIEI, cel care l-a votat pe crin, sa vada cum gandeste un liberal rosu!!!
    Scris de anna
    35. 24-11-2009 08:37
    base
    de-a lungul istoriei liberali au fost mereu niste gunoaie,am vazut si noi in timpurile noastre de la nemernicu de Cimpeanu,acuma si-au dat in petec si si-au aratat pe fata cine sunt.Doamne ajuta ca de data asta romini cu ajuturul lui Dumnezeu si a Sf Nicolae sa ia hotatrirea cea inteleapta si sa se indrepte catre marele om Traian Basescu.Fa Doamne o minune
    Scris de o disperata
    36. 24-11-2009 08:32
    base
    de-a lungul istoriei liberali au fost mereu niste gunoaie,am vazut si noi in timpurile noastre de la nemernicu de Cimpeanu,acuma si-au dat in petec si si-au aratat pe fata cine sunt.Doamne ajuta ca de data asta romini cu ajuturul lui Dumnezeu si a Sf Nicolae sa ia hotatrirea cea inteleapta si sa se indrepte catre marele om Traian Basescu.Fa Doamne o minune
    Scris de o disperata
    37. 24-11-2009 08:32
    base
    de-a lungul istoriei liberali au fost mereu niste gunoaie,am vazut si noi in timpurile noastre de la nemernicu de Cimpeanu,acuma si-au dat in petec si si-au aratat pe fata cine sunt.Doamne ajuta ca de data asta romini cu ajuturul lui Dumnezeu si a Sf Nicolae sa ia hotatrirea cea inteleapta si sa se indrepte catre marele om Traian Basescu.Fa Doamne o minune
    Scris de o disperata
    38. 24-11-2009 08:29
    Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
    Cel mai echilibrat ziar din Romania!? Poate cel mai echilibrat in clanul Basescu-Udrea-Videanu-berceanu
    Scris de lazar
    39. 24-11-2009 08:20
    CRIN
    Crinulet este bolnav de Basescita si nu poate dormi noaptea de gandul ca Basescu va ajunge din nou presedinte.Sa te aliezi cu partidul comunist e ultimul lucru la care s-ar putea gandi un om normal.Adevaratii PNL-isti ar trebui sa-l trimita pe Crin acolo unde ii este locul,in PSD,si sa nu-l mai gireze ca Presedinte de partid de dreapta.Boala asta,basescita,le intuneca mintile multor oameni care se pretind ca fiind de dreapta si care nu au decat un singur gand(jos Basescu).In concluzie PNL va fi absorbit de PSD ajungand in 2-3 ani la nivelul PNTCD.Asa ca toti liberalii ar trebui sa se gandeasca bine ce vor vota:pentru comunism sau pentru democratie.
    Scris de florin
    40. 24-11-2009 08:19
    cinicul patriciu
    In aprilie 1990,la Timisoara , la o adunare publica in cantina fac. de mecanica , printre intelectuali , ordinarul don"patriciu se lauda ca in perioada studentiei sale la fac de arhitectura a facut "practica" pe bani la diverse firme din strainatate. Asta ca o demonstratie de activitate liberala!! Sala a ras in hohote stiind cine erau cei ce puteau pleca in stainatate inainte de anul 1990!!asta m-a convins si apoi mi s-au intarit convingerile faptului ca acest individ este o cartita egointa ,lipsita de orice scrupule ,care isi foloseste inteligenta intr-un mod absolut DIABOLIC . Imi pare rau de PNL si de multi oameni de buna credinta care nu sunt in stare sa ia atitudine in fata lasitatilor si a lipsei de caracter!
    Scris de e.dorneanu
    41. 24-11-2009 07:50
    nu...
    ...exista alianta psd si pnl deoarece nu a existat niciodata pnl! patriciu si kgb-istul au fost mereu una iar pnl a fost o diversiune a lor, nu un partid, de care sa se foloseasca la nevoie.se pare ca acum a sosit momentul, deoarece daca Traian Basescu castiga un nou mandat toti vor pierde tot, inclusiv libertatea, iar iliescu "saracia" virata de patriciu in conturi.
    Scris de stefan_
    42. 24-11-2009 07:50
    javra
    speram sa fie un vis urat.jos cu aceasta javra.nu are nici o legatura cu liberalismul
    Scris de PNL-olt
    43. 24-11-2009 07:34
    RUSINE PNL,
    D-lor ziaristi, cele prezentate mai sus, sunt perfect adevarate, dar daca ramaneti numai la stadiul de scris si nu ve-ti face si emisiuni TV sa le improspateze mintile tuturor romanilor care acum sunt tentati sa faca "Hora Unirii" cu PSD-ul lui Iliescu, nu ve-ti face nimic si imi este tare frica ca acesti comunisti vor castiga teren si vor duce Romania in urma cu 20 de ani... Haideti sa luptam impreuna si sa nu lasam ca raul sa castige teren... Iar daca D-ul Crinut isi doreste o alianta cu PSD atunci ar fi mai bine ca asa zisul partid liberal sa nu mai existe si partea comunista sa se duca cu PSD, iar cea liberala cu PDL... Asa sa ne-ajute Dumnezeu!
    Scris de liz
    44. 24-11-2009 07:11
    nu putem
    am incredere in romani.ei vor fi aliatii lui basescu.nu putem da tara pe mana lui iliescu,hrebenciuc,vanghelie,voiculescu,patriciu.chiar nu se vede lar ca basescu nu a vrut sa dea mana cu ei.daca ar fi facuto ar fi fost linistit.romanii vor invinge.asa sa ne ajute DUMNEZEU.
    Scris de misu
    45. 24-11-2009 07:04
    Jos oligarhii!!!!!!!!!!!!!!!!
    Ma uit si nu ma mira nimic!!!PNL-ul isi merita soarta...partid de tradatori!Daca vom accepta unul ca Geoana sa ne conduca, inseamna ca suntem de acord cu toate crimele de acum 20 de ani date la comanda lui Iliescu!!Basescu a fost balacarit de toata presa mogulilor in aceasta campanie,insa ce nu stiu ei..Base va fi ales de ROMANII,nu de aliantele lor jegoase.Romanii nu mai pot fi prostiti!!!Base,te vom sustine pina in pinzele albe ,ca de nu,mai punem de-o Revolutie,de data asta democratica!Tara asta e a romanilor,nu a mogulilor!!Drumul spre vest,trece prin Transilvania,de aceea toata Transilvania e portocalie.Romani din estul si sudul tarii,TREZITI-VA!!!!!!
    Scris de Cornelia
    46. 24-11-2009 07:02
    JOS MAFIA PSD-PNL!
    Catavencu.ro - Melescanu,Nastase si SRS in audienta la Patriciu!
    Scris de meletia
    47. 24-11-2009 07:02
    JOS MAFIA PSD-PNL!
    Catavencu.ro - Melescanu,Nastase si SRS in audienta la Patriciu!
    Scris de meletia
    48. 24-11-2009 06:31
    Nu vi s-au tocit limbile?
    Pe langa faptul ca toate articolele politice din "Corentul" pupa-n dos PDL si Basescu, observ ca ati trecut si la redactarea de comentarii :grin pe aceeasi lungime de unda. "Scanteia" erau mici copii pe langa voi.
    Scris de Bogdan
    49. 23-11-2009 22:55
    pt George Roncea
    D-le Roncea, 
    As avea un sfat pentru dvs.: nu faceti gresala pe care gasca de la Antena 3 o face, abordarea cu ura a unor subiecte - gen Traian Basescu. Pierdeti din credibilitate. 
    Parerea mea este ca este suficient daca prezentati faptele pentru ca cel care citeste trage singur concluziile. 
    Succes! 
    :)
    Scris de teco
    50. 23-11-2009 22:49
    Uitati-ve pe ...
    ... ziare dot com 
     
    articolul "Antonescu: Stiu sa pierd ..." 
    Cu multumiri si Doamne ajuta-i Pres Basescu si noua!
    Scris de Magul
    51. 23-11-2009 22:21
    Norica Nicolai zice:
    Iliescu este o personalitate care a incercat mereu sa gaseasca solutii de dialog.ACUM LA REALITATEA.Ce mai ziceti frati liberali?
    Scris de bala
    52. 23-11-2009 22:16
    Ne luasi de fraieri?
    Statisticile au ajuns la concluzia ca electoratul lui cri e oarecum istet(ca sa nu jignesc pe nimeni).Pai ma intreb si eu:La Crin n-au ajuns aceste statistici?
    Scris de tras in piept
    53. 23-11-2009 22:09
    Crin s-a "liberat"pe noi.
    Macar ne-am dat si noi seama de"orientarea"Dlui Crin:PARLAMENT BISEXUAL
    Scris de boul de mine
    54. 23-11-2009 21:52
    inceputul sfirsitului
    Nu fiti tristi.La alegerile din 2012 alianta PNTCD-PNL va avea un 13% acolo.Dezamagirile in politica exista de cind lumea.Eu cu Geoana NU VOI VOTA.Prefer Base.
    Scris de sade
    55. 23-11-2009 21:50
    postat ieri pe vox publica
    cu cat sunt mai aberante parerile celor anti basescu, gen: analistii de pe ecrane si ratati in politica gen:ciorbea sau saftoiu, sau televiziuni ca realitatea (80%) si antena 3 cu atat sansele lui basescu sunt mai mari.publicul e mai destept decat cred multi : minte-l un pic si merge cu tine; minte-l grosolan si nu te mai baga in seama..exagerarile sdau minciuna pe fata intodeauna au avut un efect invers. cu cat mai multe aberatii se spun despre basescu, cu atat sansele lui sunt mai mari.cand un presedinte intr-un mandat reuseste sa faca putine lucruri din ceea ce a promis, cand aproape toata media este imotriva lui, cand majoritatea parlamentara este impotriva lui , cand are un guvern cazut si un interimar lung, cand te mai loveste si o criza economica mondiala in prag de alegeri si totusi obtii 33 % in primul tur la alegeri inseamna ca electoratul stie sa discearna intre ce ai facut, ce n-ai facut si ce n-ai putut sa faci, din cauza clasei politice actuale sau ca conjuncturii economice mondiale.electoratul s-a prins ca drumul pe care merge basescu e drumul bun, cu toate ca e plin de gropi si noroi dar te poate scoate ,cu eforturi comune la asfalt. electoratul s-a prins ca drumul pe care vrea sa pearga geoana si crin e pavat cu flori( trandafiri si crini dar acest drum e scurt si duce intr-o fundatura iar dincolo de fundatura e prapastia.fac pariu cu oricine( am mai postat asta mai de mult) ca antonescu va fi groparul pnl-ului
    Scris de fanul lui vanghelie
    56. 23-11-2009 21:41
    oooo dacă te-as avea
    in fata mea jar ai mănca scărbă ce esti dar cine iti dă dreptul să-mi folosesti votul ???????????esti un mare păpusar :( :( :( :( :( :( :( :( :( :( aoleu deasta am stat la rănd să te văd cum faci aliantă cu rosiii?????????? :( :( :( esti o scărbă dute că esti ca gioană
    Scris de gyna
    57. 23-11-2009 21:37
    crinule ai gresit
    de data asta ai dato in bară rău de tot ai pierdut alegătorii care te-au votat acum pă 22 nu mai pupi iti spun eu sunt atăt de furiosi !!!!!!!!!incăt nu ai să stii unde să iti bagi capul că esti un mareeeeeeee demagog păpusar si ingăfat dute că putiiiiii rău
    Scris de gyna
    58. 23-11-2009 21:37
    Inca putina istorie
    Se tot vorbeste de faptul ca T.Basescu este un tip conflictual care provoaca scandal.Sa recapitulam putin:in 2004 datorita lui T Stolojan si T Basescu,alianta DA obtine un scor bun la alegeri.Este numit Tariceanu prim -ministru,care in loc sa aiba grija tarii,moare de grija lui D.Patriciu.Basescu nu inghite otrava.Consecinta-Stolojan dat afara din partid si dupa el altii.Apoi sunt scosi de la guvernare cei de la PD.Dupa alianta cu PSD,este suspendat Basescu.Apoi guvernul Boc demis in plina criza ,inainte de alegeri.Ma intreb si va intreb:cine a intretinut scandalul?Nu cumva corifeii PNL:Norica Ludovic si Crin?
    Scris de Socrate
    59. 23-11-2009 21:27
    Dispari,Antonescule!
    Rusine,rusine si inca odata rusine,Antonescule! Sa votez cu Ilici,alias Geoana?! Niciodata! Pacat ca iti bati joc de alegatorii tai in asa hal!Sper sa dispari pentru totdeauna de pe scena politica! :( :x
    Scris de Birladeanu
    60. 23-11-2009 21:17
    Ni se pregateste o surpriza
    Voi il puteti vedea pe Vanghelie cum va tine un discurs cu mainile in sold(ca Mussolini de la balcon)pe 6 decembrie anuntind victoria rosie cu ajutorul liberalilor?
    Scris de bala
    61. 23-11-2009 20:50
    Avea dreptate Patriciu
    Deunazi,Patriciu intr-un interviu,"ne pregatea"cu vestea ca Geoana ar avea o gindire profund liberala.Acum la virful PNL prin vocea lui Crin ne este confirmat acest lucru.PNL-isti creduli,bucurati-va,partdul nostru urmeaza sa absoarba PSD-ul iar bastardul se va numiPARTIDUL LIBERAL SOCIALIST.D-lor Djuvara,Campeanu,copii astia mai au un pic de onoare ?
    Scris de bala
    62. 23-11-2009 20:50
    Avea dreptate Patriciu
    n-avem voie sa uitam REVOLUTIA,PTA UNIVERSITATII, MINERIADELE si JAFUL care a urmat in EPOCA ILIESCU. sa votez cu PSD-ul al carui "presedinte de onoare" e iON iLIESCU?????????? sa votez cu PSD-ul lui HREBENCIUC, NASTASE SI VANGHELIE???????????????? NICIODATA IN VIATA ASTA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! CHIAR DACA toata mass-media m-ar convinge ca BASESCU e SCANDALAGIU! NU M-AU CONVINS si am inteles ca e doar INCOMOD pentru ca nu e ca CEILALTI!!!
    Scris de radu andrei
    63. 23-11-2009 20:47
    Doamne ajuta-ne
    si scapa-ne de satana ilici iliescu blestemat sa-i fie numele si amintirea in vecii vecilor, amin!
    Scris de soghi
    64. 23-11-2009 20:45
    crin
    Crin este un cretin, o javră neghioabă şi un jeg sub-uman, antropologic vorbind. Semnez şi susţin.
    Scris de soghi
    65. 23-11-2009 20:43
    liberali ?!!!
    Am fost membra a acestui partid din 1990(sunt dintr-o familie de vrchi liberali din orasul Pucioasa).L-am parasit in 1997 dar astazi nu regret nici o secunda nu asi fi putut sa stau la aceeasi masa cu cei care in ianuarie 1990 m-au alergat prin Piata Victoriei,care in 13-15 iunie m-au batut Pentru nimic in lume acest vechi partid dar cu oameni noi fara personalitate,fara coloana vertebrala nu asi fi putut digera aceasta broasca raioasa rosie infreptata spre EST.Va multumesc d-nule Crin pentru alianta facuta cu Vanghele,Natase,Hrebenciuc... Imi este scarba
    Scris de ileana
    66. 23-11-2009 20:29
    Crin mireasa curva
    Pentru sustinatorii liberali de rand, decizia liderului (inconsistent si imatur) “liberal” Antonescu este o confirmare ca s-au inselat in ceea ce priveste independenta acestuia de Patriciu. Daca si-au facut vreodata iluzii in acest sens. Antonescu comite o eroare care il va costa enorm din punct de vedere politic si al credibilitatii si-asa destul de subrede pe care si-a construit-o. Fixatia “liberalilor” pe un guvern Klaus Iohannis (eu i-as zice Klaus Ciolhannis) si mirajul “fecioarei” Geoana (si el un alt “liberal” fabricat de conu’ Patriciu) care pare sa-l accepte pe primarul de Sibiu ca premier, toate aceste ingrediente, par sa conduca la ceea ce era destul de previzibil. Alianta netransparenta a PNL cu PSD, care a functionat dupa scoaterea de la guvernare a PDL dar si in acest an in parlament, este foarte posibil sa devina o realitate. Interesant e ca “liberalul” Antonescu nu doreste sa faca o alianta cu dreapta, “liberalii” manifestandu-se zgomotos si tipandu-si doctrina cat ii tin bojocii, in schimb pare sedus de Geoana (cel pe care il acuza ca merge pe furis la Moscova) si PSD, condus de niste personaje cu adevarat sinistre. In opinia mea, PNL in frunte cu Antonescu si-au semnat sentinta. Antonescu este acum o gogoasa umflata care insa se va dezumfla curand. Ridicolul in care se pune Antonescu si PNL este extrem. Pacat. O mireasa liberala trimisa la posta cu securistii si militienii lui Hrebenciuc, Vadim etc
    Scris de Daniela
    67. 23-11-2009 20:27
    Blstemu' lui Patriciu si Iliescu
    Intr-adevar, se pare ca ne indreptam spre o cardasie pe fata intre Patriciu si Iliescu. Mai exista doar o singura problema, si nu de neglijat, vor vota liberalii cu Iliescu, Nastase, Hrebenciuc, Vanghelie si Gusa? Nu stiu de ce, dar am o presimtire ca liberalii autentici se vor lepada de Patriciu si acolitii lui din PNL ca de satana. 
    Asta se pare ca este blestemul Romaniei si al romanilor.
    Scris de Doana
    68. 23-11-2009 20:26
    Crina a ales raul mai mic : Iliescu.
    Crine, nu te poti desparti de Patriceanu si pesedeii lui ? Esti atita de dator, de dependent incat nu poti fi doar bun crestin si bun ROMÂN? Pacat, am crezut ca existi, ca esti aevea. Te-am votat ca sa tara pe care o iubim sa reia locul ce i se cuvine in rindul tarilor lumii, cu speranta ca, dupa 20 de ani de bezna, tinerii sa poata din nou privi cu încredere catre viitor. 
    Te-ai gândit cu un pic înainte de a ne propune acum : in loc de Basescu, pe Gioana, în loc de Videanu, pe Vanghele, în locul Monicai Macovei pe Nastase ? Te-ai gândit oare ca între gorobetie venala demagogic necioplita si crima comunista, vom alege, cu moartea în suflet, prima varianta? Ne-ai confirmat temerile - din cauza carora n-ai obtinut decat 20 de procente - de fapt nu existi.Ti-ai dracu cu liberalismul vostru cu tot! Mata te mai voteaza, nu ma mai prostiti voi pe mine. Intre Iliescu si Vadim al ales raul mai mic : Iliescu. sa mori tu in spitalu 9 alaturi de patu' lui Vadim
    Scris de Gorobete
    69. 23-11-2009 20:24
    liberalii langa vadim, becali si ilici!
    Daca se face o analiza pertinenta a ceea ce reprezinta PNL acum, ajungem la o singura concluzie: jucaria lui Patriciu… 
    Fapte: 
    - cand a existat posibilitatea ca dreapta din Romania sa se uneasca, Patriciu s-a opus… Se dovedeste acum ca cei care au vrut uniunea dreptei, au avut dreptate: PSD n-ar fi avut nicio sansa cel putin 20 de ani de acum inainte… 
    - in 2008 ar fi existat din nou posibilitatea sa avem un guvern de dreapta… Patriciu nu a vrut pentru ca aceasta ar fi insemnat automat garantarea inca a unui mandat pentru Traian Basescu. 
    - acum, cand campania “de bun simt” a scos din letargie mediul urban si intelectualii, un electorat cu aversiune la numele “Iliescu, Mazare, Vanghelie…”, Patriciu ne trimite din nou in bezna… 
     
    Bine ati venit liberali langa vadim, becali si ilici! 
    Bravo Crin, carpa ai fost carpa ai ramas, sa se stearga A.V. la curu-i ei gigantic cu tine
    Scris de Aurelia, moarta
    70. 23-11-2009 20:23
    Sarutul lui Ilici
    Domnilor de azi Partidul National Liberal a incetat din viata sau cel putin centrul de comanda e in moarte clinica. 
    Va expun un calcul simplu si sa imi spuneti daca gresesc. Dupa parerea mea PNL-ul ar fi avut de castigat cel mai mult daca faceau un guvern cu PDL acum intre tururi astfel: daca iese Basescu ar fi acoperiti si cu mult mai multe posturi decat daca Basescu era deja reales, si daca iesea Geoana ar fi negociat de pe o pozitie de forta ruperea de PDL ceea ce ar fi dus iar la mai multe posturi pentru PNL. Slab slab… Bratianu se intoarce in mormant… 
    Pashele Orban, Olteanu, Antonescu s-au ploconit inaintea sultanului Patriciu care i-a trimis sa ii pupe mana bunicutei.
    Scris de Matei
    71. 23-11-2009 20:21
    am votat prima oara!.. ca prostu'
    Dle Crin, majoritatea celor care te-au votat au facut-o cu speranta ca vei intra in turul doi, adica sa-l bati pe Geoana , si nu sa-l sprijini acum cand ai ratat .  
    Deci nu te imbata cu apa rece ca valorezi 22%, iar dupa alianta cu PSD ma indoiesc de viitorul tau...
    Scris de Mihnea
    72. 23-11-2009 20:21
    am votat prima oara!.. ca prostu'
    o revenire a comunistilor ne-ar muta pe planeta maimutelor. 
    jos iliescu!
    Scris de pafarist
    73. 23-11-2009 20:19
    Crine dispari!
    Imi vine sa-mi tai mana cu care am votat, DREAPTA! 
    Va dati seama ca eu fac parte din electoratul credul liberal care a pus botul la verticalitatea, consecventa si bunul lui simt crinolin si care acum se fi simte violat si supus la cele mai mari perversiuni de catre dragutzul de Crin? 
    Crinule sper sa dispari din PNL cat mai curand. daca era Djuvara in spatele lui Crin in aceasta dimineata atunci cand a dat interviul anuntand casatoria din interes cu psd, probabil ca l-ar fi plesnit peste căpăţână. 
    Tocmai ne-ai scuipat in faţa pe toţi cei care te-am votat d-le Crin. VREM SA DISPARI la fel ca si psd-ul. doar ca, prin aceasta miscare, tu o vei lua din loc si comunistii din psd iti vor face cu mana si probabil atunci vei realiza faptul ca ai fi putut ajuta. mi-e scarba.
    Scris de I. Bratianu
    74. 23-11-2009 20:06
    Greii din PNL cer capul lui Crin
    Rebeliunea impotriva lui Crin, condusa din umbra de Tariceanu, a inceput deja. Un grup de grei din partid, formata din presedinti de consilii judetene si parlamentari, au decis sa il puna la zid la BPN-ul PNL pe Crin, pentru faptul ca a anuntat trecerea in barca PSD; Teama lor este ca lucrurile pot iesi prost in 6 decembrie si atunci, PNL ar fi distrus, intreg electoratul liberal urmand sa se reorienteze catre PDL.
    Scris de Miruna

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro