Avem parte de un sfårşit de campanie cåt se poate de necuviincios: e umoral, toxic, virulent (vorba lui Caragiale: măgar, violent şi lipsit de maniere). O secvenţă filmată controversată, colaje fotografice răutăcioase, clipuri glumeţe,
manele proslăvitoare, interceptări telefonice, replici spirituale etc. Totul serveşte cauzei (cauzelor). Toate sunt ceea ce numim campanie negativă, căci ce frumos li se mai spune acestor laturi pestilenţiale. Legislatorul este vag împăciuitorist în chestiune căci interzice doar calomnia şi folosirea culorilor naţionale şi a emblemei partidului advers în porcăria publică. În rest, abjecţie şi fantezie cåt cuprinde.
Nu e ceva nou în luptele noastre electorale (seculare, care durează de vreo 20 de ani). În 1990, pe seama lui Coposu se puneau toate grozăviile posibile, în afara celor ce i se atribuiau lui Iliescu. Mult palpit, pentru că romånul, au spus-o şi Caragiale, şi Mircea Eliade, trăieşte şi simte visceral political.
Dar este oare politică aici? Vaporul Romånia cu cårmaciul Băsescu, gata să se scufunde, afişele anti-Geoană încropite cu petice de fotografii sunt mesaje politice, aduc ele a program prezidenţial, a proiect pentru ţară?
Pånă una-alta, oricum, ştim pe ce contăm, şi fără o astfel de propagandă vizuală. N-avem guvern plenipotent constituţional, dar avem parlament autosabotat, avem o datorie externă copleşitoare, dar nu ne vin banii tocmiţi la FMI, nici buget n-avem, avem promisiuni sau ameninţări votate ca legi în parlament, dar nu ştim dacă vor fi onorate nici unele, nici altele, avem discursuri şi glumiţe, populism şi calomnii, scenarii şi inepţii, consemnăm procese intentate încrucişat între matadorii campaniei şi aşteptăm de la o zi la alta chestii şi mai gogonate. Vrem moarte pentru moarte şi abjecţie pentru abjecţie.
Obama şi McCain, Sarkozy şi Segolene, Merkel şi Steinmeier, cu toţi ai lor, nu s-au porcăit într-un asemenea hal în campaniile lor. Cum ar putea relata altfel decåt cu ironie superioară, chiar dispreţuitoare, ziariştii străini aflaţi în aceste zile la Bucureşti despre spectacolul electoral al momentului? Pe bune, despre imaginea Romåniei, în niciun caz. Ce să înţeleagă ei, cånd nici noi nu ştim despre ce e vorba.
Deşi, cåte ceva despre cum va fi după aceste alegeri, indiferent cine va cåştiga, putem întrezări de pe acum. De-o pildă, doar una, e de văzut cum vor mai înråuri de-acum încolo cåteva mari canale tv de actualităţi cursul vieţii politice. Niciodată pånă acum nu s-a întåmplat ca vreo două-trei televiziuni particulare să se implice şi să reacţioneze atåt de potopitor şi de eficace asupra cetăţeanului alegător. Puterea lor de influenţare pare să capete proporţii uriaşe, ajungi să ai impresia că ele fac şi desfac totul în această ţară, în orice caz ele sunt gura cea mai mare în această ţară, vocea lor tinde să acopere tot spaţiul public. Asta nu mai e însă nici vocea presei libere în exprimare, nici vox populi. E o tendinţă care poate duce la lucruri grave. Cu televizorul s-a deturnat revoluţia, şi am văzut la ce s-a ajuns, cu televizorul se poate lovi şi democraţia.
Iar acest monopol zgomotos, de motociclişti prost-crescuţi (altă plagă bucureşteană), asupra agorei naţionale funcţionează, nu în ultimul rånd, şi pentru că TVR-ul naţional, de fapt căpeteniile sale, excelează în imbecilitate profesională sau în nesimţire civică, punånd botniţa la propriile microfoane, înfundåndu-şi în nisipul neimplicării iresponsabile şi capul, şi obiectivul camerei. Că un cotidian naţional, care se recomandă drept cel mai serios, abdică de la comandamentul nr. 1 al presei de oriunde, acela al actualităţii imediate, presante, de prim interes, proclamånd „nimic despre politică“ într-un moment eminamente politic, mai treacă-meargă, e treaba lui, el se descalifică. Dar ca postul naţional tv să tacă iresponsabil, pe banii noştri, în privinţa unei dezbateri, a unei confruntări naţionale (bune, rele, cum or fi), înseamnă că nu-şi merită banii pe care-i irosesc din taxele şi impozitele cetăţeanului.
De la tårgul de carte Gaudeamus, fiul meu a adus un pliant în care am găsit acest aforism al lui Oscar Wilde: „Toţi suntem în şanţ, dar unii dintre noi privesc spre stele“. Care-or fi aceia, dintre protagoniştii prezidenţialelor, dintre slujbaşii lor, greu de spus.
 Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1586
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
