Un proiect american care urma să pună agricultura României pe roate s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru rechinii internaţionali şi familia Geoană-Costea. 80.000.000 de dolari au zburat din conturile României pentru o afacere
de praf şi pulbere. Compania profitoare, Transchem Corporation, a acţionat prin intermediul cumnatului lui Mircea Geoană, Mircea Ionuţ Costea. Fostul ambasador american Alfred Moses, protectorul lui Mircea Geoană, a băgat afacerea prietenului celor doi, Ian Kaplan, pe gâtul Guvernului român. Transchem are ca acţionar şi un offshore din Bahamas sub care se presupune că se ascunde beneficiarul român al afacerii. Din tot Guvernul, doar Băsescu s-a opus.
Din tot Guvernul, doar Băsescu s-a opus: afacerea „înseamnă dispariţia industriei româneşti, ceea ce nu-i corect“. După zece ani, chiar în acest moment, o Comisie specială a Parlamentului anchetează frauda. „Curentul“ pune următoarea sinteză şi actele noastre la dispoziţia Comisiei Parlamentare.
Totul începuse foarte bine. Era vorba de o afacere colosală pentru statul român. După un complex studiu de fezabilitate, două dintre cele mai importante concerne din SUA şi din lume în domeniul produselor agricole fac o propunere României, aceeaşi Românie care era odată denumită „grânarul Europei“. Concret: companiile americane J.I. Case şi Valmont Industries creează un proiect care ar fi putut duce la modernizarea şi ridicarea agriculturii româneşti la standardele occidentale. În derularea afacerii urma să se asocieze şi gigantul Cargill, care avea o cifră anuală de afaceri de 65 miliarde dolari SUA, cât şi Pioneer International, important furnizor de cereale. Cum suna proiectul, care datează din 1997: Case şi Valmond livrau României echipament şi utilaje de ultimă oră pentru producţia agricolă. Cargill construia silozuri şi facilităţi portuare. Compania Pioneer furniza suplimentarul de grăunţe necesar. Citibank oferea, pentru plata companiilor, un credit, asigurat atât de Banca de Export-Import a Statelor Unite, cât şi de Guvernul român, în valoare de 157,3 milioane de dolari, dintre care 134 rambursabile în 7 ani, iar 23,3 de milioane - în 3 ani. Avantajul României consta şi în faptul că suma putea fi plătită în produse cerealiere. Echipamentul furnizat urma să acopere necesarul mecanizat pentru aproximativ 350.000 de ha, inclusiv irigarea a 22% din această suprafaţă. Potenţialul estimat: 1 milion de tone de grăunţe export pe an. Profitul estimativ al întreprinzătorilor particulari care vor beneficia de program: 300 milioane de dolari. Dar mirosul profitului se pare că a atras şi muştele ca la oala de lapte. După un număr impresionant de întâlniri, cu oficiali ai Guvernului român, de la toate nivelele posibile, apoi cu reprezentanţi de la Uzina Tractorul până la preşedintele României, pe 7 aprilie 1997, cu fast şi trâmbiţe, are loc, la Palatul Victoria, semnarea contractelor. Cu o singură excepţie: ministrul Mircea Ciumara. Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, invoca o pocedură legislativă care nu permitea momentan semnarea contractului de către ministru. Perfectarea contractului se amână până la următoarea întâlnire a Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior.
Profitorii îşi bagă coada în ROM AG 98
Amânarea este însă, în fapt, rezultatul unor manevre de culise. Apare în scenă acelaşi personaj care a făcut campanie, indirect, PDSR-ului de pe vremuri şi lui Ion Iliescu, prin obstrucţionarea în spaţiul democratic românesc a unor importante organizaţii independente americane. Acelaşi personaj care ar fi spus că dacă nu concesionăm şi vindem Hotelul Bucureşti nu vom intra în NATO. Este chiar fostul ambasador Alfred Moses. Ce face Moses? Aduce pe tapetul din Cabinetul prim-ministrului o altă companie, dar nu de producţie a utilajelor agricole, ci de intermediat - „brokering“. Pe numele ei Transchemical Corporation, condusă de tatăl, Morty Kaplan, şi fiii. Reporterii de la „New York Times“ au reuşit să afle, dintr-un memorandum confidenţial al firmei în cauză că ţintele predilecte ale companiei, stabilite încă din 1992, erau Ucraina, Rusia şi România, pentru că sunt cele mai pretabile „unui profit major“. La vizita sa în SUA, Victor Ciorbea a fost călăuzit peste tot de către Alfred Moses. O parte din delegaţia română a fost plimbată la baza Transchem din Miami. Ulterior, în ţară, preşedintele Case, Steve Lamb, este informat brusc că afacerea se taie, pur şi simplu, în două: 80 de milioane pentru produsele furnizate de Case şi 80 de milioane pentru Transchem, în cadrul proiectului ROM AG 98. La aflarea vestei, preşedintele Case, Steve Lamb se urcă în avion şi zboară imediat la Bucureşti. Aici se întâlneşte cu Victor Ciorbea şi Alfred Moses la Palatul Victoria. O sursă din interiorul fostului Cabinet Ciorbea ne-a relevat ce s-a întâmplat la această memorabilă întâlnire. Întrebat de ce şi-a schimbat hotărârea şi promisiunea iniţială, Victor Ciorbea ar fi arătat spre Alfred Moses şi ar fi spus direct că ambasadorul SUA este cel care a decis. Chiar şi după eliminarea sa de pe scena diplomatică, în august 1997, Alfred Moses revine la Bucureşti cu amicii săi, Kaplan, pentru a-şi perfecta condicuţele.
Statul român garantează creditul cu mânuţa lui Costea
Pe 13 ianuarie 1998, Export-Import Bank of United States aproba prima tranşă a împrumutului de 160 milioane de dolari, în valoare de 70 milioane, efectuată de către Citibank International. Compania nominalizată: Transchem Finance and Trade Corporation. Pe 18 mai 1998, Mircea Ionuţ Costea semnează, în calitatea de preşedinte al Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, Hotărârea N3 5835 prin care se acordă o garanţie, în numele statului român, de 79.403.182 USD, „plus costurile aferente“. O prezentăm, în premieră, în facsimil, cu semnătura cumnatului lui Geoană cu tot. Epilogul, pe scurt: de proiectul ROM AG 87 s-a ales praful, Transchem şi-a luat banii.
Doar Băsescu s-a opus
Ca o curiozitate, dacă vreţi, în şedinţa de Guvern din 17 iulie 1997, în care s-a dezbătut afacerea, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu o suţinea la braţ cu Ciorbea, un singur ministru s-a împotrivit: Traian Băsescu. Citat: „Domnilor, acum este o chestiune de principiu aici. La tot ce se ia credite pentru adus maşini de afară, indiferent cum s-ar numi ele, de regulă, se face un offset, în care şi industria românească furnizează măcar şuruburile. Dumneavoastră înţelegeţi că liberalizarea înseamnă dispariţia industriei româneşti, ceea ce nu-i corect. La asemenea contracte, se face un offset pe industrie românească. Dacă s-a făcut la avioane, nu văd de ce nu s-ar face la tractoare. Personal, fără un offset, nu sunt de acord cu un asemenea proiect“. Pentru anchetarea cazului la vremea respectivă, alături de investigatori speciali americani, unul din fraţii Kaplan l-a ameninţat pe autorul acestor rânduri printr-un intermediar cu un posibil accident. Directorul ziarului la care lucram atunci a pus mâna pe telefon şi l-a apostrofat pe secretarul de stat Mircea Ionuţ Costea. Astăzi îl susţine pe cumnatul său, Geoană, şi pe Iliescu-KGB, trădându-şi meseria şi ţara. Doar Băsescu a rămas la fel, încercând să apere interesul naţional de rechini de toate naţiile.
 Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 4193
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
