„Nu toată populaţia Romåniei va fi afectată la fel de criza economică“, a apreciat Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a Romåniei (BNR), la o conferinţă organizată la Bucureşti de Ambasada Norvegiei. „În
condiţiile în care cheltuielile bugetare au crescut cu 5% numai pentru salarii şi pensii, ajustarea bugetară va fi necesară, dar ea nu va afecta la fel pe toată lumea, deoarece nu toţi romånii sunt bugetari sau pensionari, dar unii dintre ei trăiesc peste limitele bugetului de stat“, a explicat economistul-şef al BNR. Datoria externă nesustenabilă şi deficitul bugetar uriaş se numără printre vulnerabilităţile economiei romåneşti care au făcut ca aceasta să fie şi mai sensibilă la efectele crizei, a declarat Valentin Lazea. El a mai adăugat că deficitul bugetar al Romåniei, calculat după metodologia UE, este de 5,5%, nu de 4,6, cum consideră FMI. Economistul-şef a mai explicat că BNR nu poate trece la o flotaţie liberă a cursului de schimb valutar pentru că ar duce la creşterea ratei de schimb din cauza influxurilor de capital. Valentin Lazea a mai acuzat politica salarială, care a asigurat creşteri de lefuri peste rata de 10% a productivităţii muncii şi a determinat creşterea deficitului de cont curent, care a depăşit 12% şi a scăzut acum la circa 5%. Conform economistului-şef al BNR, printre canalele pe care criza globală a pătruns în Romånia se numără comerţul exterior (restrångerea pieţelor externe), canalul financiar (acces redus la împrumuturi şi finanţări de pe piaţa externă), rata de schimb, lipsa de încredere a investitorilor în economia romånească şi modificarea bilanţurilor prin devalorizarea proprietăţilor imobiliare. Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 615
|
|
|