ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Zeci de voturi din Harghita, anulate de „Autonomie“ Imprimare E-mail
Scris de .   
Zeci de voturi exprimate în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale au fost anulate, în Harghita, din cauză că, în afara celor două pătrate cu numele candidaţilor, alegătorii au desenat un alt pătrat în care au scris „Autonomia“, aplicånd ştampila pe acesta.
Reprezentanţi ai Biroului Electoral Judeţean Harghita au declarat, ieri, corespondentului Mediafax, că este vorba despre cåteva zeci de buletine de vot pe care alegătorii au desenat un al treilea pătrat, în interiorul căruia a fost scris „Autonomia“ şi pe care aceştia au aplicat ştampila de vot.
Potrivit sursei citate, astfel de voturi, declarate nule, au fost identificate mai ales în localităţile locuite preponderent de maghiari, existånd mai multe secţii de votare la care au fost găsite cåte trei-patru astfel de buletine.
În judeţul Harghita, au fost declarate nule 1.860 de buletine de vot, iar în afara celor pe care s-a scris „Autonomia“ au mai fost anulate buletine pe care votanţii au aplicat ştampila pe ambii candidaţi sau nu l-au votat pe niciunul.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 730

    Comentarii (7)
    RSS comments
    1. 08-12-2009 12:04
    geoana presedinte
    rusine domnului geoana diplomatul de carton al romaniei, nu stie cinei titulescu? pai ce diplomat este el[cu scoli in strainatate] la intrebarea pusa de domnul basescu nu a stiut raspunde, pai un om ca dinsul vroiea sa ne conduka? offfffff saraca romanie rau ajungea, dar acum si ntem mindrii romani din dieaspora[irlanda] ca a incins cine trebuiea.
    Scris de mihai
    2. 08-12-2009 10:49
    Repeta-te de mai multe ori
    bine ca nu ai scris de mai multe ori...ai citit in stele de esti asa sigura? Sau ai si tu "pile si relatii" ca toti retardatii din tara asta?
    Scris de Dude
    3. 08-12-2009 08:11
    harghita
    De 20 de ani liderii U.D.M.R.ii duce cu presul pe unguri cu autonomia dar nu le spune ca asta nu se va intampla in vecii vecilor.
    Scris de elena M.
    4. 08-12-2009 08:11
    harghita
    De 20 de ani liderii U.D.M.R.ii duce cu presul pe unguri cu autonomia dar nu le spune ca asta nu se va intampla in vecii vecilor.
    Scris de elena M.
    5. 08-12-2009 08:11
    harghita
    De 20 de ani liderii U.D.M.R.ii duce cu presul pe unguri cu autonomia dar nu le spune ca asta nu se va intampla in vecii vecilor.
    Scris de elena M.
    6. 08-12-2009 08:11
    harghita
    De 20 de ani liderii U.D.M.R.ii duce cu presul pe unguri cu autonomia dar nu le spune ca asta nu se va intampla in vecii vecilor.
    Scris de elena M.
    7. 08-12-2009 08:11
    harghita
    De 20 de ani liderii U.D.M.R.ii duce cu presul pe unguri cu autonomia dar nu le spune ca asta nu se va intampla in vecii vecilor.
    Scris de elena M.

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro