ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Van Gogh, neglijat de realizatorul TV Van Tatulici, la „Zece pentru Olanda“ Imprimare E-mail
Scris de Cătălin Mihuleac   
Mi-e imposibil să agreez ideea, cocoţată pe sticlă de postul „Realitatea“, de a-i sorta pe romåni ca pe legumele de murături, separåndu-i pe romånii mari de cei mici şi mijlocii, pentru a reţine o aşa-zisă spumă elitistă, formată din zece bucăţi. Trec peste faptul că principalul criteriu de măsurare a performanţei celor „Zece pentru Romånia“ este notorietatea lor, şi nu întotdeauna notorietatea de moment înseamnă performanţă. Să ne gåndim la artişti, de pildă, a căror calitate, de multe ori, este recunoscută post-mortem. În timpul vieţii, ar fi avut vreo şansă Van Gogh să fie băgat în seamă de realizatorul Van Tatulici, la „Zece pentru Olanda“? Dar Eminescu, pe vremea lui, ar fi contat la „Zece pentru Romånia“, secţiunea „Scriitori şi publicişti“?
Fiindcă am ajuns pe tarlaua presei, în 2005 a cåştigat trofeul Cete Popescu, deşi el e mai curånd o pildă cum nu trebuie făcută presă. Căci oricåt l-ar bubui televiziunile între ele ca pe o minge de oină, oricåt l-ar purta profesorii securişti prin amfiteatrele universităţilor şi l-ar arăta studenţilor, Popescu tot un ins toxic pentru jurnalismul romånesc rămåne. Bine, s-ar putea obiecta că aceste clasamente rezultă pe baza cercetărilor sociologice, adică masele se pronunţă, dar de unde ştiu masele bunăoară care-s regulile jurnalistice după care trebuie scris un pamflet sau un editorial? Să mai continuu cu faptul că, în acelaşi an 2005, la categoria „miniştri şi parlamentari“, a cåştigat Mona Muscă, dispărută apoi şi repede uitată, de parcă ar fi fost un dinozaur de proastă calitate?
Cred că secretul unei ţări sănătoase nu e să aibă staruri cu nemiluita în toate domeniile, ci să aibă inşi care să-şi facă bine şi onest treaba. Sunt condeieri în provincie, de pildă, care scriu mult mai bine decåt CTP, dar nu beneficiază de mediatizarea acestuia şi nu intră în niciun clasament. Mai am un exemplu de ceea ce înseamnă „Zece pentru Romånia“, un exemplu de data asta personal.
În urmă cu un deceniu, am fost supus unei intervenţii chirurgicale. Fiind efectuată printr-o metodă de pe vremea lui Pazvante, operaţia s-a rupt după cåteva zile, astfel că a trebuit s-o refac. Pe medicul care m-a operat în dorul lelii, nu l-am mai văzut decåt peste cåţiva ani. Era clasat la „Zece pentru Romånia“, pe podiumul celor mai buni chirurgi.

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 1036

    Comentarii (12)
    RSS comments
    1. 08-12-2009 16:06
    tatulici?
    nu un zero, ci un zero barat pentru Romania. cat despre ctp-ul este indoielnic daca este atarnat cu adevarat de vreun mogul, sau ceva de genul asta. oricum, prea zici ca el a pus coada la pruna, el este adevaratul detinator al adevarului absolut, insa, daca cineva il studieaza mai atent, atunci va rade cu hohote de astfel de persoane, care de fapt, nu mai pot sa ne fascineze asa de usor...
    Scris de soghi
    2. 08-12-2009 12:53
    Tatulici?
    Un zero pentru Romania...
    Scris de furculision
    3. 08-12-2009 12:25
    felicitari dle CATALIN
    MA GANDEAM IN TOATE ACESTE ZILE SCURSE CUM IROSIM CEEA CE ESTE CEL MAI DE PRET LA UN OM ONOAREA.TATULICI SI ALTII CA EL C ARE NU MERITA MENTIONATI AICI AU RASTURNAT TABLA DE VALORI IN TARA NOASTRA SI NE SCUIPA CE VOR EI SI MAI VOR SA NE OBLIGE SA INGHITIM....DIN PACATE BANUL ESTE PUTEREA IN ROMANIA SI VA FI MEREU,TOTI CEI CARE SUNT ACUM IN FATA BURGHEZII COMUNISTI SFIDEAZA ORICE PE LUMEA ASTA,AM VIOOTAT, A TRECUT DAR GUNOAIELE NU LE-AM ELIMINAT,UITATI-VA LA ANTONESCU CE GAT FACE DUPA INFRANGERE NICI ACUM NU STIE SA FIE UN ADEVARAT OM POLITIC ESTE O FIARA VENINOASA LIPSIT DE CULTURA ,EDUCATIE SI CUM ZICEA EL BUNUL SIMT PE EL L-A OCOLIT RAU DE TOT.NOI RAMANEM CITITORII VOSTRI FIDELI CARE NE MAI PANSATI RANILE DIN SUFLET.tATA A FOST OMORAT DE COMUNISTI AQCA MA INTELEGETI
    Scris de Cristina
    4. 08-12-2009 11:20
    Tatulici?... Cine-i asta?
    Este acelasi Tatulici care ne vorbea despre "cable"? 
    Pai cultura generala si in general e grea, deci unde e problema?!? E doar Tatulici...
    Scris de furculision
    5. 08-12-2009 11:18
    OMAGIUL PENTRU PROF.PARVULESCU
    ACEASTA LICHEA MARXISTA, A DEVENIT SI IDEOLOGUL ALIANTEI COMUNISTE PSD-PNL-PNG-PRM-UDMR. 
    TOV.PARVULESCU, AI PUTEA DEVENI SEF LA MOSCOVA.
    Scris de ALBERT, Timisoara
    6. 08-12-2009 11:08
    COTIDIANUL CURENTUL SI EV.ZILEI
    CELE DOUA COTIDIENE MENTIONATE IN TITLU L-AU CONDAMNAT PE BASE LA 10 ANI DE MUNCA SILNICA IN FRUNTEA STATULUI. 
    DOMNILOR, VA FELICIT IN NUMELE ROMANIEI PENTRU ACEASTA SENTINTA CIVICA. 
    FATA DE SUBIECTUL PROPUS COMENTARIULUI, CONSTAT CA TOV.TATULICI, DINESCU, STELIAN TANASE NU RECUNOSC NICI LA ACEST MOMENT CA AU FOST ABUZATI SEXUAL DE PATRICIU, MOTIV PENTRU CARE VOR RAMANE IN CONTINUARE LICHELELE GAZETARISMULUI DIN ROMANIA.
    Scris de ALEX
    7. 08-12-2009 10:39
    tov Tatulici
    Tatulici,educat in atmosfera de militian comunist,a promovat ca servitor si lacheu la emisiunile pentru pioneri.A ajuns acolo fiindca a reusit sa intre sub fusta unei fete de activist de partid-Cleopatra Lorintiu.Acela drum in promovare ca si al lui Crin Antonescu.Cand madam Cleopatra a tras un partz mai tare a aruncat pe licheaua Tatulici la munca de scribalau.Venirea garniturii second hand{PCR-PSD} a scos toate gunoaiele din tomberoane si asa a reaparut tov Tatucici in postura de coprofag de serviciu
    Scris de Calin
    8. 08-12-2009 08:46
    " PORNITI INAINTE, TOVARASI ! "
    " PORNITI INAINTE, TOVARASI ! " 
    DAR ....... DUPA UN " STÂNGA-MPREJUR " 
    DIN MAHMUREALA DE-O NOAPTE 
    TREZIREA-I CU SHUTUL IN C.............
    Scris de vjctor
    9. 08-12-2009 08:34
    Pseudovalori
    Domnule Mihuleac la ce va puteti astepta de la utc,pcr,.. 
    Astia promoveaza pseudovalori,asa este in toate domeniile,nu m ar mira sa apara pe acolo si beuran
    Scris de Bob
    10. 08-12-2009 07:53
    pAVILIONUL PROSTIEI SI INCULTURII
    Cata vreme perosnaje precum Maia, sunt atrase in aceste jocuri, (o mare dezamagire pentru mine), este un "caritas" cu voturi PENTRU CEI CARE SE UITA LA ACESTIA. Avand in vedere ca un criteriu de selectie este IQ subunitar! (vezi Geoana)( hi, hi, hi)
    Scris de sergiu nicolaescu
    11. 08-12-2009 07:51
    mercenarii Realitatii TV
    Este greu de crezut ca oameni ca Dl. Tatulici, E. Hurezeanu, S.Tanase  
    servesc interesele unei persoane, ca Dl.Vantu. 
    Eu sunt un simplu pensionar,insa imi este rusine cu acesti conationali.
    Scris de leontina
    12. 08-12-2009 06:57
    ASA DA
    IATA PE CINEVA CARE APARA "PROSTIMEA"DIN GANDIREA "MRELUI" CLASIFICATOR AL ROMANILOR.CINE II DA DREPTUL ACESTUI SERVITOR AL LUI SOV SA FACA ASTA? DESIGUR -NESIMTIREA-
    Scris de costica

    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2009
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro