Sezonul acesta, Dinamo a jucat în Europa League, ruda săracă a UCL, unde a încasat 12 goluri, a dat patru şi a scos şase puncte pe spinarea amăråţilor de la Graz. Ce ar fi făcut în Ligă o echipă ca Dinamo, chiar şi îmbunătăţită? Ţi-e
teamă să te şi gåndeşti la aşa ceva. Acolo unde discordia, scandalul, invidia, råca şi måncătoria sunt la ele acasă, de cåştigat au avut numai cei trei acţionari. De unde? Păi, din vånzarea jucătorilor. Toţi cei enumeraţi mai sus au fost vånduţi, nu daţi de pomană. Că au stat la echipele care s-au păcălit cu ei o lună sau un an, şefii lui Dinamo tot au încasat nişte bani, şi uite aşa domniile lor sunt singurii care au băgat ceva în buzunar. Interesul personal a fost acoperit, dar interesul clubului oare n-are nici o importanţă? După ce l-a dat afară pe Bonetti, clanul conducător ţipa sus şi tare că-l vrea pe Andone. Şi atunci stai şi te întrebi, dacă-l vor pe Andone, de ce Dumnezeu l-au mai lăsat să plece cånd l-au avut în ogradă?! Pe Dario Bonetti l-au adus la recomandarea lui Marius Vizer, şi el susţinător din plan secund al clubului. Cånd a venit la Dinamo, fără vreun palmares notabil ca antrenor, Bonetti era prezentat drept „fost mare jucător la Juve, Roma şi Milan“ şi un „antrenor de mare perspectivă“. Acum, pentru că cere plata unor restanţe financiare, Borcea a ajuns să spună că italianul ar trebui să-i fie recunoscător pentru că „l-am luat de pe stradă. N-a vrut Rednic să revină la Dinamo, că nu l-aş fi adus pe ăsta. Bonetă ăsta a venit de nicăieri şi acolo s-a întors“. Uluitor! Borcea zice cam aşa: „L-am adus la Dinamo, dar nu l-am adus, adică nu e vina mea. A venit aici pentru că m-am întålnit cu el pe stradă. Eu băiat bun, i-am dat un os de ros. Acum că l-am dat afară mai vrea să-l şi plătesc. Cåt tupeu!“ „Miracolul“ de la Liberec s-a produs aşa, aiurea, fără implicarea antrenorului. Victoriile cu Steaua şi Unirea Urziceni, la fel. Asta e gåndirea unui conducător de club de prim-plan în Romånia anului 2009, care consideră că un contract e o hårtie numai bună de şters la dos, nicidecum o înţelegere clară, care trebuie respectată. Cu o asemenea atitudine, la orizont, pentru Dinamo, nu se zăresc nicidecum ghioceii Ligii Campionilor, ci falimentul! Citeaza acest articol pe saitul tau | Vizualizari: 2769
|
|
|